Europa Liberă: Dle Popovski, lucrați nu primul an, chiar se poate spune nu primul deceniu, ca avocat și vă ocupați de drepturile omului în Transnistria. Din experiența Dvs., care sunt principalele probleme sistemice în Transnistria în ceea ce privește drepturile omului?
Stepan Popovski: „Regimul izolat, care există aici, urmărește o singură sarcină importantă – sarcina asigurării propriei sale existențe. Respectiv, anumite decizii judecătorești adoptate în favoarea cetățenilor pot constitui amenințări la adresa existenței acestui regim. Și una dintre problemele sistemice de aici este cea a independenței instanțelor de judecată. Problema este ascunsă chiar în legislație și mă confrunt mereu cu acest aspect când una din părțile în proces este o instituție publică.
Problema din legislație constă în faptul că legea prevede numirea judecătorilor prin decretul președintelui regiunii. Adică acesta are și dreptul, de exemplu, să nu numească un judecător. Astfel, un judecător numit pentru prima dată în funcție este absolut dependent - va fi el sau
În Transnistria nu există distribuirea aleatorie a dosarelor, dosarele sunt distribuite subiectiv, la discreția adjunctului președintelui judecătoriei ...
nu numit de președinte a doua oară în funcție, îi va plăcea acestuia sau nu în acești primii cinci ani? Iată de ce orice dosar legat de instituțiile publice, din experiența mea, este blocat din start.
Mai mult decât atât, președintele regiunii numește și adjuncții președintelui judecătoriilor raionale. Adică sunt persoanele care distribuie dosarele. În Transnistria nu există distribuirea aleatorie a dosarelor, dosarele sunt distribuite subiectiv, la discreția adjunctului președintelui judecătoriei. Și acest om este de asemenea numit de președinte.
Eu în principiu mă confrunt cu regularitate cu situația în care, dacă trebuie să intentez un dosar împotriva organelor de administrare publică, atunci cazurile sunt date unor judecători tinerei, care sunt absolut dependenți în viitoarea lor carieră de voința președintelui regiunii. Și aceste cazuri de regulă nici nu se examinează.
Ultimele două dosare de care m-am ocupat sunt legate de introducerea în Transnistria a asigurării transportului auto. Au existat multe controverse legate de asta, într-un final transportul local și cel din Moldova nu mai trece procedura de asigurare. Dar transportul din Ucraina, Rusia și din alte țări este în continuare supus acestei taxări ilegale. Pentru că nu este vorba de fapt despre o asigurare, este doar o taxare ilegală la hotar. Cu aceste două cazuri am ajuns în instanță, una dintre ele a trecut de instanța de casare – dosarele sunt pur și simplu restituite, instanțele nici măcar nu le examinează. Se prevalează de orice motiv ca să respingă examinarea.
De exemplu, în regiunea transnistreană colaboratorii KGB-ului nu au numele trecut pe uniformă, ci au doar o insignă. Noi facem plângerea indicând acest număr de insignă. KGB-ul evident că nu oferă informații cu privire la numele angajaților. Iar instanța ne returnează cererea de chemare în judecată pentru că legea cere indicarea numelui, a prenumelui și a patronimicului. Și chiar dacă anexăm confirmarea scrisă din partea KGB-ului că informația cu privire la numele colaboratorului poate fi oferită instanțelor în anumite condiții prevăzute de lege, judecătorii oricum ne restituie dosarul, fără să accepte această scrisoare în calitate de argument. Adică de facto accesul la justiție este lipsă. Și acesta este unul dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor care este încălcat.”
Europa Liberă: Pare o situație ușor din domeniul absurdului…
Stepan Popovski: „Da, este absurd. Este un fel de cerc vicios, nu ai cum să depui o plângere în instanță. Singura cale rămâne Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este o încălcare deschisă a articolului 6 – dreptul la accesul la justiție.
Și este vorba despre drepturi elementare. Este o lipsă de drepturi totală. Ți-e și milă de oameni – aceștia sunt absolut dependenți de deciziile discreționare ale puterii executive, iar instanțele nu au niciun fel de independență. Este una dintre problemele sistemice.
Pe lângă asta, aș mai evidenția, din experiența mea din toți acești ani, așa o problemă sistemică cum ar fi lupta împotriva gândirii libere și a opiniei diferite. Acest lucru se manifestă prin limitarea dreptului la libertatea întrunirilor și la libertatea de a se organiza. În paralel cu organizația mea de apărare a drepturilor omului mai conduc și Mișcarea obștească republicană pentru apărarea drepturilor funciare și de proprietate a țăranilor, se numește Uniunea țăranilor. Aici s-au unit foarte mulți oameni – este vorba despre zeci de mii. Și vreau să vă spun că ziarul pe care îi editează această mișcare – mai precis, pe care îl edita până acum doi ani – a fost practic închis. Asta, pentru că președintele Șevciuk într-o dimineață probabil că s-a trezit prost dispus și a dat indicații procuraturii să verifice publicațiile mass media. Și noi, împreună cu ziarul Omul și drepturile lui, am ajuns în vizorul acestui control. Am întrebat imediat în baza căror prevederi legale se face controlul și nu mi-au fost oferite niciun fel de acte sau explicații. Am apelat la instanță. Și clarificarea aspectului dacă a fost legală sau nu cererea către mine de a prezenta actele la control a durat aproape doi ani. Și în final instanțele mi-au refuzat demersul fără a examina dosarul,invocând motive formale. Asta ca prim aspect legat de dreptul la organizare.
Al doilea moment ține de niște întruniri pe care le-am organizat în vreo 20 de sate. Venea foarte multă lume la aceste adunări – de exemplu în Parcani, unde sala de festivități este de 800 de persoane, nu au reușit să intre toți doritorii. Ce a făcut puterea? A deschis dosare administrative împotriva mea și chiar un dosar penal, a făcut o percheziție acasă la mine.
Într-una din localități, Erjova, chiar dacă nu ne-au pus la dispoziție sala de festivități din casa de cultură, am organizat întâlnirea într-o cafenea din apropiere, am fost peste o sută de persoane. Când am ieșit de acolo, am fost întâlniți de colaboratori de la interne, am fost,trei persoane, puși cu mâinile la spate și duși la secție. Ni s-au deschis dosare administrative, am fost trași la răspundere administrativă, dosarul a mers și el la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Activitatea acestei organizații nu abordează niciun fel de chestiuni politice, este vorba doar despre realizarea drepturilor cetățenilor, a dreptului de proprietate asupra pământului care trebuia să revină oamenilor după destrămarea colhozurilor.
Am și un dosar cu totul și cu totul absurd – comunității bicicliștilor li s-a refuzat organizarea în raza orașului a unui marș de popularizare în rândul populației a modului sănătos de viață. Încercările de a soluționa cazul prin instanță au fost respinse de patru ori – pur și simplu instanța restituie dosarul, argumentând prin motive absurde, inventate. Și acest dosar a mers și el la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Singura problemă este că la CEDO examinarea dosarelor durează foarte mult timp. În plus, noi am ridicat un aspect nu foarte tradițional pentru dosarele care se examinează la CEDO – pe lângă faptul că se încalcă un anumit drept sau libertate a unor cetățeni, am pus și problema că are loc încălcarea dreptului ca statul să nu facă abuz de drepturile sale. Este vorba despre statele Republica Moldova și Federaţia Rusă, care dețin dreptul exclusiv de a institui domnia legii în societate. Deci, aceste state au abuzat de acest drept atunci când nu au instituit această supremație a legi pe acest teritoriu.”
Europa Liberă: Cât de ușor vă este să ajungeți la CEDO cu dosare din regiunea transnistreană? Pentru că un dosar trebuie să parcurgă anumite etape în interiorul statului înainte de ajunge la Curtea Europeană.
Stepan Popovski: „Nu este mai greu decât în Moldova sau Rusia. CEDO a examinat deja minim trei cazuri – Ilașcu, școlile cu predare în limba română, recent a fost și cazul Mozer – unde a explicat clar care este situația în Transnistria. Și acum e nevoie doar să fie parcurse mijloacele interne de restabilire a cetățenilor în drepturi care sunt accesibile aici în Transnistria. Iar aici este accesibilă prima instanță și instanța de casare – curtea supremă a rmn. Aceste instanțe nu sunt privite ca o recunoaștere a statalității, ci ca mijloace de apărare juridică care pot restabili persoana în drepturi.”
Europa Liberă: Tabloul pe care îl prezentați nu este unul în culori prea luminoase. În situația pe care o descrieți are rost în general efortul de apărare a drepturilor omului în Transnistria? Dvs. personal ați avut în practică dosare despre care să puteți spune că ați câștigat?
Stepan Popovski: „Am avut câștig de cauză în dosare de genul – să fie oferite anumite informații. În urma procesului mi se puneau la dispoziție informații care, la modul real, nu aveau practic nicio valoare, cu atât mai mult să fie unele secrete. De exemplu, uzina Electromaș a fost obligată să ofere informații angajatului său. Sau administrația dintr-o localitate nu oferea informații despre o decizie pe care o adoptase și care afecta drepturile unei locuitoare din Slobozia. Aceste decizii instanțele le-au adoptat repede și în favoarea mea. Dar nu mai mult de atât.
De ce continui să mă ocup de asta în pofida acestor rezultate modeste? Știți, uneori și singur îmi pun această întrebare. Am deja destul de mulți ani. La început,mă apucasem de afaceri și a fost o încercare de a găsi mijloace de protejare de abuzurile de care mă săturasem timp de șapte ani și nu puteam să găsesc protecție. Și atunci când am ajuns la CEDO am încercat să demonstrez că această pârghie este accesibilă tuturor. Și acum motivația mea este una – să pun punct și să demonstrez că – da, se poate.
Pentru că în rest alte stimulente și motivații aici nu sunt. Vă spun cu certitudine. Și ar fi o exagerare foarte mare și un neadevăr să se spună că în Transnistria există o mișcare de apărare a drepturilor omului.”
Europa Liberă: Ați vorbit mai sus despre cazuri de exemplu, când bicicliștii nu au fost admiși în oraș pentru un marș de popularizare a modului sănătos de viață, sau de ascundere a unei informații care nu are de fapt nicio valoare. De ce se fac lucrurile acestea? Ar fi niște lucruri simple care ar putea fi în principiu permise cu ușurință și nimeni nu le-ar atrage atenția, însă administrația preferă să „stângă șuruburile” la un grad atât de absurd că acest lucru deja se vede cu ochiul liber. Acest lucru se face din prostie, sau e o strategie pentru a ține într-un fel sau altul oamenii sub control?
Stepan Popovski: „Nu cred că se face din prostie. Pentru că oamenii care decid de exemplu să interzică un maraton ciclist prin oraș pentru popularizarea modului sănătos de viață ocupă funții importante – de exemplu de șef al administrației orășenești.
Nu, aici se urmăresc anumite scopuri – eliminarea gândirii libere și a opiniei diferite. Este un fel de frică că dacă nu ești sub comanda conducerii, înseamnă că deja ești dușman. „Dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră cel mai probabil”. La fel și în cazul cu informația pe care nu o oferea administrația publică din Slobozia. De ce nu o dădea? Pentru că se simte liberă să facă abuzuri și știe că dacă nu va oferi informația, atunci acțiunile sale nu vor putea fi contestate. Și biata pensionară nu știa ce să facă și unde să meargă și cum să obțină informația de care avea nevoie.
Un medic, candidat în științe, unul dintre primii medici cardiologi de la noi, a luptat mult timp, împreună cu mine, să obțină o informație de la minister. Până când o ditamai comisie pe lângă administrația prezidențială s-a întrunit pentru a decide dacă se poate sau nu să i se pună la dispoziția medicului informația despre rezultatele examenului de testare pe care tot acesta l-a dat. Înțelegeți ce informație valoroasă? Un mare secret de stat!
Se ajunge la situații absurde. Ideea este una – orice fel de informație este percepută ca o amenințare pentru regimul actual. Orice transmitere de informație este o amenințare. Dacă acest medic a obținut această informație, înseamnă că el va putea cere ca acțiunile ministerului sănătății să fie recunoscute ca ilegale. Dacă se va oferi informația necesară femeii din Slobozia, aceasta va cere imediat ca decizia administrației publice să fie declarată ilegală…
Asta nu e viață… Oamenii au fost băgați în sperieți, au fost zombați toți acești ani.
Aici, în cel mai bun caz, au mai rămas vreo 350 de mii de oameni din 750 de mii câți erau în 1990 ...
Ultimul recensământ a demonstrat că populația este în scădere. Dar eu cred că adevărul nu ni se spune până la capăt. Adevărul despre faptul că aici, în cel mai bun caz, au mai rămas vreo 350 de mii de oameni din 750 de mii câți erau în 1990.”
Europa Liberă: Și credeți că drepturile omului sunt unul dintre factorii care stimulează acest exod?
Stepan Popovski: „Este factorul fundamental. Știți, de multe ori nu conștientizăm cât de important este. Atunci când omul conștientizează că este protejat, când știe că se va putea oricând adresa în instanță și va fi restabilit în drepturi, atunci este activ, lansează afaceri, face ceva, se mișcă. Dacă ar ști că aici nu există niciun fel de privilegii, că orice
La noi acum este o societate a posibilităților egale doar pentru cei apropiați de puterea executivă...
încercare de a favoriza pe cineva va fi curmată, atunci ar ști că este în condiții egale cu toată lumea și astfel s-ar crea o societate a posibilităților egale. Dar, de facto, la noi acum este o societate a posibilităților egale doar pentru cei apropiați de puterea executivă. De aceea, da, acesta este unul dintre factorii esențiali ai exodului populației. Și situația economică este cea care suferă direct – nu există posibilități egale. Și iată și rezultatul.
De multe ori mi se spune că am un discurs pesimist și când vorbesc public se creează impresia că calitatea vieții în Transnistria s-a alterat iremediabil. Și vă voi spune că – da, așa este. Da, așa este, dacă e să ne uităm la aspectele legislative. Lege cu lege pot să vă demonstrez acest lucru, începând de la legile care reglementează drepturile elementare, începând cu dreptul la viață.
Acum la CEDO este aproape de adoptarea deciziei un dosar care se referă la dreptul la viață. O tânără, căsătorită de abia două săptămâni, a cumpărat ciuperci la piață, le-a fiert și s-a intoxicat. Și împreună cu ea – încă 13 persoane. Din cei 13 ea a avut sănătatea cea mai slabă și a murit. Deci, iată dreptul la viață încălcat la nivelul cel mai de bază – adică nu se știe niciodată ce puteți cumpăra. Toată lumea știe că este interzisă comercializarea ciupercilor proaspete, pentru că la noi nu există echipament care le poate verifica. Și atunci cum puteam avea încredere în organele de control fitosanitar, în produsele care ajung în comerț?
Asta ca să nu abordăm și subiectul medicinii noastre. Dacă veți merge la Spitalul Republican de la Chişinău veți vedea cât de multă lume vine de la Tiraspol, din Transnistria în general, să se trateze la Chişinău.
Deci, sunt încălcare până și drepturile cele mai elementare, inclusiv dreptul la viață.”
