Transport organizat și pentru locuitorii din stânga Nistrului care trebuie să ajungă pe malul drept pentru a vota. În primul tur de scrutin locuitorii din câteva sate din regiunea transnistreană au fost aduși cu autobuzele școlare și cu ambulanțele. Asta deși legislația interzice folosirea resurselor administrative în scopuri electorale.
Alegătorii se ajută și în Republica Moldova
Și unii moldoveni din țară s-au oferit să-i ducă dintr-o localitate în alta pe cei nu au posibilitatea să ajungă la secția lor de votare. Unul dintre cele mai numeroase grupuri create pe Facebook în acest scop este „Hai să votăm”. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, acest lucru nu contravine legii, atâta timp cât transportarea alegătorilor nu este organizată de partidele politice și oamenii nu sunt forțați să voteze.
Mobilizare fără precedent a diasporei
Moldovenii de peste hotarele țării au lansat o adevărată campanie de mobilizare pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Prin intermediul unui grup public de pe Facebook, numit „Adoptă un vot” și care numără aproape 60 de mii de membri, mulți dintre ei oferă transport și cazare concetățenilor care au de parcurs mii de kilometri pentru a ajunge la secțiile de votare.
Gherghe Țopa, primul la vot, în Japonia
La Tokio, unde anul acesta s-a deshis în premieră o secție de votare, în incinda Ambasadei Republicii Moldova, se votează deja de aproape șapte ore. Secția și-a începutul programul când la Chișinău era miezul nopții. Primul a votat artistul de muzică ușoară Gheorghe Țopa.