Olesea Zamșa s-a stabilit în Irlanda. A mers la vot cu întreaga familie. Se află în vizită la ea mama ei, care a venit într-o mică vacanță. Pentru că a ajuns la fiică cu pașaportul românesc, a rugat șoferii care vin din Moldova să-i aducă și pașaportul moldovenesc ca să poată vota. A costat-o 25 de euro adusul documentului, dar nu s-a zgârcit, spunând că votul ei este mult mai prețios.
Olesea Zamșa: „Nu sunt nici două minute de când am ieșit din secția de votare, dar sunt încă lângă coada de alegători, care e atât de mare, încât nu-mi vine să cred. Și sunt foarte bucuroasă, nu a mai fost așa ceva. E o atmosferă destul de plăcută, toți sunt bucuroși, toți se miră unul de altul că au venit să voteze.”
Europa Liberă: Atunci când ai aruncat buletinul de vot în urnă, la ce te-ai gândit? Ce speranță ai pentru această alegere?
Olesea Zamșa: „Sperăm la un viitor, să ne putem întoarce și noi în țara noastră, cu gândul că avem unde munci. Dar cel mai important e pentru cei care sunt acolo, părinții mei, rudele mele, învățătorii, colegii, vecinii și toți ceilalți care au nevoie de un vot pozitiv, de un viitor mai bun.”
Europa Liberă: Ce schimbări trebuie să se producă în Moldova, ca voi să recâștigați încrederea și, poate, eventual, într-o zi să luați decizia că trebuie să reveniți acolo de unde ați plecat?
Olesea Zamșa: „Jos corupția – în primul rând. Vrem să fie dreptate, copilul care, într-adevăr, învață să fie apreciat, nu acela care plătește. Dacă vrei să deschizi o afacere, și nu o spun din auzite, dar pe forțe proprii am încercat să deschidem o afacere, mi s-au pus atâtea bețe în roate, și atâtea am pierdut, că am fost nevoiți să ne întoarcem înapoi peste hotare. Vrem să fim auziți, ca să ne lase să putem și noi să arătăm că putem mai multe decât cred ei, aceia de sus. Știți care este diferența între oamenii care sunt acolo, la conducere, și oamenii care sunt aici? Oamenii care sunt aici, ascultă în primul rând, lucrătorul lui. Oriunde am lucrat, boss-ul meu a lucrat alături de mine, să vadă unde mi-e greu și unde mi-e ușor. Şi unde a fost greu, n-a strigat, n-a ţipat, nu m-a înjosit, dar mi-a lămurit şi nu o singură dată.”
Europa Liberă: Există acest îndemn din partea autorităţilor Republicii Moldova ca diaspora să vină acasă. Vă tot cheamă să reveniţi, pentru că este nevoie şi de investiţiile pe care, eventual, aţi putea să le faceţi şi de capitalul uman, şi de braţele de muncă. Ai spus că ai iniţiat o afacere. Cum îţi explici faptul că, pe de o parte, parcă se zice să veniţi acasă, iar pe de altă parte vă trimit înapoi?
Olesea Zamşa: „Aceasta e o întrebare pentru toţi. De aici, ne cheamă acasă: „Veniţi, că va fi mai bine”, dar când mergi acolo şi vrei să deschizi o afacere sau să faci ceva, efectiv, taxe suplimentare, dacă nu dai bani, nu ţi se deschide, nu dai bani, nu ţi se face nimic. Sunt multe de explicat, pe care nu le înţelegem noi înşine.”
Europa Liberă: Acum puneţi o povară grea pe umerii celui care va fi ales preşedintele Republicii Moldova. Ce probleme ar trebui să soluţioneze, ţinând cont de împuternicirile pe care le are scrise în Constituţia Republicii Moldova? Ce doriţi voi să întreprindă, în primul rând, cel care va ajunge în fotoliul prezidenţial?
Olesea Zamşa: „Să aibă în vedere, în primul rând, bătrânii, pentru că au o pensie mizeră. Ar trebui să aibă grijă de ei. Noi suntem peste hotare, părinţii noştri acolo şi ni se rupe sufletul. Să nu fie atât de mai taxele, plăţile, facturile. Sunt foarte multe minciuni. Să facă controale mai mari asupra la tot, să controleze chiar şi aceleaşi facturi la lumină. S-a vorbit nu demult cum s-a minţit cu 600-700 de lei pentru o singură factură. Să fie controale în toate instituţiile, ca omul să se simtă liber, să nu-i fie frică de nimic. Să se deschidă mai multe locuri de muncă. Chiar şi studenţilor să le facă aşa ca locurile de muncă să fie mai uşoare de la început, adică să facă practică plătită din timp, cum se face peste tot. Şi omului să-i placă ceea ce face.”
Europa Liberă: De câte ori au venit părinţii în Irlanda, la voi?
Olesea Zamşa: „Mama a venit doar, tata încă nu a avut posibilitate, fiindcă nu are paşaport românesc. În Irlanda cu paşaport moldovenesc nu poţi veni.”
Europa Liberă: Pe reţeaua Adoptă un vot ai scris că mama ta, care se află la tine, nu are posibilitate astăzi să voteze.
Olesea Zamşa: „Ba da. Ne-au adus paşaportul, am plătit 25 de euro ca să putem vota azi. Şi numai ce am ieşit toţi de la votare. Mă bucur mult. Chiar dacă ne-au fost puse beţe în roate, mama, fiind în vacanţă la noi, a vot împreună cu noi, pentru un viitor mai bun al ţării noastre. Chiar dacă a avut un pic de necaz, chiar dacă a trebui să achităm 25 de euro pentru aducerea paşaportului, suntem alături de ţara noastră şi am votat pentru un viitor mai bun.”