Linkuri accesibilitate

Reforma sistemului de pensii aprobată de Parlament în prima lectură


Valorea pensiilor va fi în funcție de contribuțiile făcute, vârsta de pensionare va crește

Reforma pensiilor a fost aprobată de Parlament în prima lectură, vineri seară, în cursul unei noi ședințe maraton a legislativului, relatează IPN. Proiectul a fost votat de cei 53 de deputați ai majorității parlamentare prezenți în sală. Deputații socailiști, comuniști și liberal-democrați au boicotat votul.

Reforma pensiilor prevede o nouă modalitate de calculare a pensiilor, majorarea vârstei de pensionare și majorarea stagiului obligator de cotizare. În repetate rânduri înainte de votul din Parlament, premierul Pavel Filip a declarat că ar fi singura modalitate de a face sistemul sustenabil financiar.

La stabilirea pensiei va fi luată în calcul valorizarea venitului mediul lunar asigurat, realizat după 1 ianuarie 1999. Pensiile vor fi calculate după noua formulă începând cu 1 aprilie 2017, fiind totodată recalculate şi pensiile stabilite anterior. Proiectul propune unificarea metodei de calcul a pensiilor și pleacă de la principiului că dreptul la pensie este egal cu contribuțiile făcute, ceea ce în opinia ministrului muncii, Stela Grigoraș, va asigura un tratament nediscriminatoriu, mai relatează IPN.

Creșterea vârstei de pensionare se va face treptat, cu șase luni anual începând de la 1 ianuarie 2017, timp de zece ani. Conform noilor prevederi femeile ar urma să iasă la pensie la 62 de ani, iar bărbații la 65. Ministrul muncii a admis însă că în a doua lectură ar putea fi dezbatută și propunerea ca bărbații și femeile să iasă la pensie la aceeași vârstă, 63 de ani.

Previous Next

XS
SM
MD
LG