Guvernul de la București al tehnocratului Dacian Cioloș a avut astăzi ultima sa ședință, așteptându-se că va fi schimbat în curând de un guvern social-democrat, în urma victoriei social-democraților și aliaților lor la alegerile parlamentare de duminică. Care este moștenirea Guvernului Cioloș?
Premierul Dacian Cioloș are două realizări importante care schimbă definitiv raportul dintre cetățean și autoritățile centrale sau locale: (i) prima, în ordine cronologică, este legată cumva de obsesia primului ministru pentru transparență și reprezintă o platformă bugetară online, unde oricine poate să vadă care au fost sau care sunt veniturile și cheltuielile pentru aproape 14.000 de instituții publice; (ii) a doua realizare serioasă a guvernului Cioloș este deschiderea site-ului ghiseul.ro unde oricine poate plăti taxele și impozitele online, fiindcă așa cum spunea șeful guvernului de la București, „în era digitală oamenii nu trebuie să mai consume timp și nervi pe la ghișee”. Acesta a fost scopul măsurilor de debirocratizare și digitalizare pe care le-a gândit Dacian Cioloș, urmând calea deschisă de statele mai avansate din Uniunea Europeană. (iii) Comisia de tăiat hârtii este o altă inovație a guvernului Cioloș, care a creat pentru această comisie site-ul maisimplu.gov.ro, unde cetățenii sugerează guvernului ce hârtii ar fi bine să dispară din circuitul birocratic. (Un exemplu este de pildă, documentul doveditor pentru plata unei amenzi rutiere, pe care vinovatul trebuia să-l prezinte la poliție, eventual după ce stătea la coadă. Între timp, guvernul a emis un act normativ care permite transmiterea dovezii de plată prin poșta electronică și chiar eliminarea obligației când plata se face electronic).
Guvernul Cioloș a avut la dispoziție doar un an de zile pentru a-și pune în aplicare ideile, iar misiunea sa principală a fost organizarea alegerilor, de care s-a achitat cu succes. Scrutinul parlamentar din 11 decembrie a fost probabil cel mai transparent din istoria ultimului sfert de secol: preznța la vot a putut fi urmărită pe un site special creat, numărătoarea voturilor a fost filmată, actele de identitate au fost scanate electronic la fiecare secție de vot, astfel încât eventualele intenții privind votul multiplu și alte fraude să fie descurajate din start.
Dincolo de aceste obiective care au urmărit transparența și debirocratizarea, guvernul Cioloș a demantelat unele dintre neregulile din Sănătate, Justiţie sau Educație, fără a avea, totuși, timp să le și remedieze. În rest, acest executiv a fost nevoit să lucreze cu anumite prevederi deja adoptate de guvernul PSD condus de Victor Ponta, care a demisionat în noiembrie 2015 după tragedia din Clubul Colectiv unde au murit 64 de persoane. Aceste măsuri urmăreau creșterea salariilor, pensiilor și, în paralel, o relaxare fiscală. Astfel, în ultimele 12 luni, veniturile populaţiei au crescut cu 13%, iar pe fondul scăderii taxelor şi a preţurilor, consumul a crescut cu peste 10%, ceea ce a dus la creșterea abruptă a importurilor cu aproape 7% pe fondul stagnării producţiei interne.
A fost imposibilă, pe de altă parte, continuarea construcției tronsoanelor de autostrăzi începute anii trecuți, fiindcă nu existau avize de construcţie și pentru că cele mai multe contracte au fost atribuite fără documentație. În ce privește acuzațiile lansate împotriva lui Cioloș că guvernul său nu a adus nici un euro din fonduri europene, premierul se apără spunând că a lansat mai multe proiecte în valoare de 13 miliarde de euro, că s-au făcut deconturile pentru programele mai vechi și că în economie ar fi intrat 4 miliarde de euro.
Întrebarea este dacă după plecarea lui Cioloș PSD va păstra transparența și debirocratizarea începute deja? Și dacă ar putea fi conservate cumva normalitatea și modestia introduse de Dacian Cioloș în actul de guvernare.