Tocmai s-a încheiat un ciclu cosmic de 12 ani, sub zodia lecturilor publice (sunt, în acest sens, purtătorul de cuvânt al tuturor autorilor despre care am scris/vorbit!), iar ceea ce părea o aventură – să dai seama, în scris, despre ce ai cetit peste săptămână, în ordine valorică – a ajuns, iată, un angajament fiinţial de dragul tuturor celor care şi-au ciulit urechea la titlurile recomandate de mine în fiecare luni seara, nerăbdători unii să le caute apoi în librării, simpli ascultători, alţii, printre aceştia din urmă numărându-se şi mari pasionaţi de frumos care, din varii motive, pur şi simplu nu au cum accede la noi titluri decât ascultându-mi emisiunile. Nu o dată, înregistrându-mi textul, gândul m-a dus la un coleg mai în vârstă, scriitor şi el, ai cărui ochi senini sunt atacaţi vai! de o cecitate „borgesiană” aş spune, şi care n-a renunţat totuşi la viaţa de cărturar, fie şi prin procură – nu pot să nu mă întreb, ce-o fi însemnând pentru Domnia Sa Cartea (mea) la pachet, un soi de „poveste de seară” pentru bunici?...
Răsfoindu-mi jurnalul din 1994, am dat – la data de 2 martie – de această frază pe care mama adolescentului Elias Canetti (viitorul laureat Nobel, în 1981) i-o aruncă la un moment dat: „ştii să-ţi organizezi bine o viaţă comodă. Singura ta grijă este să-ţi rămână destule cărţi de citit” (Limba salvată, Art, 2012). Dar abia acum, când cumpăr sau împrumut cărţi de la mai multe librării din Chişinău, îi simt întreaga „nedreptate” (cu ghilimelele de rigoare) – şi dacă „n-au mai rămas destule cărţi de citit”?! (…că de recitit, ai de unde!) Ultimul târg de carte „Gaudeamus” de la Bucureşti, din noiembrie curent, n-a făcut decât să-mi întărească temerea – se reeditează tot mai mult, noutăţile bătând oarecum în retragere. Şi de citit – mă refer la publicul larg – se citesc în primul rând clasicii, acum şi ai secolului XX. Astfel că Top ten-ul meu reflectă nu doar starea mea sufletească la acest sfârşit de an, ci şi starea de fapt a pieţii de carte.
După ce, cu chiu cu vai, am detaşat zece titluri învingătoare, le-am pus pe două coloane: reeditări & noutăţi. În prima categorie am inclus, în ordinea publicării ediţiei princeps, următoarele cinci cărţi:
New Yorkul de altădată, de Edith WHARTON, Litera, 2016;
Pe patul de moarte, de Willian FAULKNER, Rao, 2012;
Lumânările ard până la capăt, de Sandor MARAI, Curtea Veche, 2011;
Despre eroi şi morminte, de Ernesto SABATO, Humanitas, 2013;
Apa vie. Ora stelei, de Clarice LISPECTOR, Univers, 2016.
Oricare dintre ele este un adevărat monument literar, chit că, în epocă, unele din ele au trecut aproape neobservate. D’aia poate şi există timpul, ca să redimensioneze percepţia oamenilor faţă cu contemporanii care devin, la un moment dat, predecesori.
Mi-a fost ceva mai uşor să aleg cinci autori „la zi”, chiar dacă a trebuit să las pe din afară cel puţin încă pe atâţia. De data aceasta, ordinea acestora este cea a prezentării emisiunii:
Pascal BRUCKNER. Fiul cel bun, Trei, 2014;
Andreas BARBA. Mâinile mici, Vellant, 2012;
Sibylle LEWITSHAROFF. Apostolov, Cartier, 2016;
Mathias MALZIEU. Mecanica inimii, Nemira, 2016;
Kazuo ISHIGURO. Uriaşul îngropat, Polirom, 2015.
Aş putea pune pariu că, peste ani, cel puţin unul dintre aceştia va trece la prima categorie, vă las să ghiciţi cine anume.
Şi fiindcă suntem (încă) în cel de-al 12-lea an de Carte la pachet, ce-ar fi să vă ofer şi un bonus de fidelitate, adăugând câte-un titlu, unul singur, la fiecare categorie:
Gelozia, de Alain ROBBE-GRILLET, Art, 2011, la clasici;
şi, la contemporani (pe punct de clasicizare), Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă, de Matei Vişniec, Cartea Românească, 2016.
