Tratativele între foștii parteneri la guvernare - partidul GHERB, Blocul patriotic și Blocul reformator - în vederea formării unui nou guvern au eșuat. Se va merge spre alegeri anticipate, cel mai probabil în finele lunii martie.
Partenerii mai mici au pus condiții inacceptabile partidului GHERB. Reformatorii au cerut accelerarea reformei în justiție prin adoptarea Legii anticorupție, criticată de Boiko Borisov, de naționaliștii, partidul turc și de foștii comuniști, în timp ce Blocul patriotic nu a renunțat la majorarea până la echivalentul a 150 de euro a pensiei minime.
Pe de altă parte, trecerea la sistemul uninominal cerută de partidul lui Borisov GHERB a fost respinsă într-un mod categoric de celelalte două formațiuni.
Eșecul tratativelor nu a reprezentat o surpriză. Cei din Blocul patriotic au declarat că în timpul ultimei sale vizite la Bruxelles Borisov a fost sfătuit să mențină actuala coaliție care are o majoritate confortabilă. „Pe față el a acceptat tratative cu partenerii, dar de fapt a fost decis să meargă la anticipate”, a spus liderul Blocului, Valeri Simeonov.
Premierul nu a apărut la tratativele politice, preferând să se ocupe cu alte probleme.
Președinta partidului socialist Kornelia Ninova a avertizat că GHERB a tras de timp pentru a putea guvernul demisionar să semneze contracte de achiziții publice de miliarde. Ea a cerut președintelui Plevneliev se formeze imediat un guvern de tranziție.
În contextul agravării crizei politice, PSB încearcă să-și îmbunătățească șansele pentru alegerile anticipate din primăvara 2017 prin reînnoirea liderilor și modernizarea politicii sale. Vechea gardă pleacă în urmă limitării la trei a numărului de mandate în Parlament și în conducerea partidului.
Azi, Plevneliev a declarat că nu va numi un guvern de serviciu. Din opoziție l-au acuzat că nu respectă constituția.
Actualul șef al statului nu poate dizolva Parlamentul în ultimele trei luni ale mandatului său. Sarcina îi va reveni noului președinte Rumen Radev după data de 22 ianuarie.