Linkuri accesibilitate

Corina Călugăru: „Moldova are un potențial cultural și de dezvoltare care merită valorificat la justa sa valoare” (Video)


În direct de la Strasbourg cu ambasadoarea Corina Călugăru
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:20 0:00

În direct de la Strasbourg cu ambasadoarea Corina Călugăru

Un interviu la Strasbourg cu cea mai tînără ambasadoare acreditată pe lîngă Consiliul Europei.

Republica Moldova este reprezentată la Strasbourg de cel mai tânăr ambasador acreditat pe lângă Consiliului Europei. La doar 34 de ani, ambasadoarea Corina Călugăru nu ratează nici o ocazie de a prezenta într-o lumină pozitivă țara cu tradițiile, obiceiurile și transformările sale democratice, lărgănd încet-încet cercul prietenilor Moldovei în capitala drepturilor omului. Iar asta se poate traduce, de exemplu, în negocierea cu succes a unor bugete mai consistente pentru programele de asistență dedicate Chișinăului. Diplomat de carieră, Corina Călugăru are un masterat în drept și studii de securitate la București și Geneva. A lucrat la Misiunea Permanentă a R. Moldova de pe lângă ONU (la Geneva) și a fost implicată în cooperarea Republicii Moldova cu ONU, OSCE, CoE ca și în procesul de liberalizare a regimului de vize cu UE. Privind retrospectiv către anul care se încheie, tânăra diplomată mărturisește într-un interviu cu Europa Liberă că cel mai delicat dosar al Republicii Moldova în relația sa cu Consiliul Europei rămâne supravegherea aplicării deciziilor CEDO.

Europa Liberă: Doamnă Calugăru, sunteți cea mai tânără reprezentantă a unei țări pe lângă Consiliul Europei, instituția care apără drepturile omului în Europa și dincolo de hotarele ei. Cât de grea este această misiune pentru Dvs. având în vedere, pe de o parte, vârsta Dvs. și pe de alta, țara pe care o reprezentați- o democrație tânără și ambițioasă într-un context regional delicat.

Corina Călugăru: „Este adevărat. Sunt cel mai tânăr diplomat de aici. De fapt, am avut un complex încă de când am fost numită șefă de direcție în Ministerul de Externe. Însă acest complex a fost depășit prin creditul de încredere, aprecierile și eforturile Ministerului de Externe. Atât aici, la Strasbourg, cât și la Ministerul de Externe vârsta nu este un criteriu, ci profesionalismul și atitudinea.”

Europa Liberă: Ce este cel mai dificil aici, ca diplomat reprezentând interesele Republicii Moldova?

Corina Călugăru: „Ar fi mai multe, dar cel mai dificil este menținerea echilibrului între avalanșa de subiecte și dosare pe care le avem în gestiune și agenda politică de acasă, dar probabil și datorită mobilizării factorului uman, pentru că toate mișcările pe care le facem au loc și grație mobilizării și atitudinii factorului uman și, nu în cele din urmă, din avalanșa de proiecte pe care le avem de gestionat, de a determina prioritățile, și subiectele cu impact și consecințe pentru imaginea țării.”

Europa Liberă: Ce este cel mai dificil pentru Moldova să impună aici? Care este tema cea mai delicată pe care R. Moldova dorește a o comunica la Consiliul Europei și vă este dificil să găsiti parteneri de dialog sau colaboratori care să ajute Moldova în promovarea acestui proiect?

Corina Călugăru: „Cooperarea cu Consiliul Europei este foarte bună, iar subiectele prioritare ale Moldovei sunt cunoscute foarte bine aici, la Strasbourg. In anul 2016 cel mai dificil rămâne supravegherea executării deciziilor CEDO și în special executarea deciziilor care vin din regiunea transnistreană. Decizia în cazul Catan vs R. Moldova și Federația Rusă este cea mai importantă din anul 2016, caz care se referă la școlile cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană. Este un exercitiu de mobilizare și de convingere a partenerilor că situația din teren trebuie schimbată, și în special scoaterea copiilor din contextul politic și identificarea soluțiilor legale și corecte de asigurare a funcționalității acestor școli.”

Europa Liberă: Pe astfel de teme, în care Federația Rusă are un cuvânt de spus direct sau indirect în chestiuni din R. Moldova, trebuie să colaborați cu colegul Dvs, ambasadorul reprezentant al Federației Ruse pe lângă Consiliu Europei. Cum este relația cu acesta?

Corina Călugăru: „La Strasbourg suntem toți diplomați. Evident că între toți colegii există un dialog, iar noi suntem mulțumiți pentru acest dialog.”

Europa Liberă: Acest interviu are loc la finalul anului 2016. Un an foarte important pentru R. Moldova, anul aniversarii a 25 de ani de independență. Cum ați marcat acest eveniment aici?

Corina Călugăru: „Am aniversat aici, la Strasbourg, prin intermediul unor acțiuni cu caracter cultural. În iunie am organizat împreună cu Delegația Moldovei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei expozitia artistului fotograf Victor Garştea, „Cultură. Tradiție. Țară”. A fost un eveniment care ne-a oferit ocazia să prezentăm pitorescul meleagurilor noastre. Aprecierile cele mai deosebite au venit din partea președintelui APCE, dle Petro Agramunt, care a calificat pitorescul moldovenesc drept unul dintre cele mai bogate din țările europene.

Un alt eveniment a fost expoziția oficială „Moldova 25”, în cadrul căreia au fost expuse lucrările pictorului Aurel Marinuță, din expoziția „Consonanță” și evenimentul final care a coincis cu sesiunea Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa, expoziția de tapiserie a dnei Ecaterina Ajder. Acest eveniment ne-a permis să ne extindem la două nivele aici, în incinta Palatului Europei. Lucrările ei au adus culorile dar și dibăcia maeștrilor noștri în artă. Ecourile au fost atât în cadrul Consiliului Europei cât și în afara instutuției- mai mulți vizitatori francezi au cumpărat lucrările dnei Ajder. Eu sper că dumneaei a revenit acasă cu un bagaj de impresii pozitive si inspirație pentru noi colecții. Moldova a învățat în 25 de ani foarte multe lecții de promovare dar și de dezvoltare, că are un potențial cultural care merită valorificat la justa sa valoare, iar oamenii de artă moldoveni nu trebuie să se mândrească de lucrările lor doar în țară, ci și peste hotare.”

Europa Liberă: Foarte mulți moldoveni poartă cu mândrie portul tradițional. În ce relații sunteți cu comunitatea moldovenească de la Strasbourg? Știu că este formată în mare parte din tineri studenți.

Corina Călugăru: „Comunitatea moldovenilor de la Strasbourg este puțin numeroasă în comparație cu alte orașe europene. Este constituită din studenți, funcționari la Consilul Europei, dar și specialiști in diverse domenii precum medicină, justiție și așa mai departe. Relațiile noastre sunt foarte amicale și sunt determinate de atașamentul față de țară și de dorința nemărginită de a influența lucrurile de acasă.”

Europa Liberă: Mulți politicieni europeni cu care am discutat despre Moldova erau triști pentru faptul că țara nu își găsește o identitate…

Corina Călugăru: „Moldova are o identitate. În Republica Moldova trăiesc mai multe minorități naționale care au conviețuit pașnic întotdeauna. În 2016 am avut vizita Comitetului consultativ al Convenției Cadru privind minoritățile naționale. Chiar acum suntem în așteptarea opiniei acestui comitet care urmează să ne determine următorii pași în politicile din acest domeniu. Cred că multe calificative și multe aprecieri sunt exagerate și trebuie să vedem în realitate ce se întâmplă. Cred că este important să consolidăm mesajele pe care le transmitem de a conviețui într-o societate.”

Europa Liberă: Fiecare țară are un număr de prieteni mai apropiați, după cum are și parteneri pe care se bazează. Care ar fi aceștia pentru Republica Moldova?

Corina Călugăru: „Republica Moldova are la Strasbourg foarte mulți prieteni, în rândul statelor membre și Secretariatului Consiliului Europei. Susținerea de care ne bucurăm se manifestă zilnic. Bunăoară ne aflăm în etapa de finalizare a Planului de acțiuni privind finalizarea reformelor democratice în R. Moldova 2012-2016. În paralel ne aflăm în etapa de finalizare a negocierilor noului program de asistență al Consiliului Europei pentru Moldova, 2017-2020. Bugetul acestor programe de asistență este asigurat de Consiliul Europei, Uniunea Europeană și contribuțiile voluntare ale statelor membre. Ca atare, in ciuda tuturor circumstanțelor avem proiecte de susținere încontinuu, ceea ce ne oferă satisfacția că avem prieteni și că există încredere în transformările democratice din R. Moldova.”

Europa Liberă: Ce perspective are anul 2017 pentru R. Moldova?

Corina Călugăru: „Sper ca reformele care se vor derula în continuare să facă fericiți cetățenii moldoveni. Iar noi aici, să nu ne pierdem motivația și să nu dezamăgim echipa Ministerului de Externe.”

XS
SM
MD
LG