Se vorbește mult despre alegerile din Europa, din Olanda, Franța sau Germania, care ar putea schimba la față Uniunea Europeană, după ce în 2016 a primit șocul Brexit-ului. Iar criza financiară greacă pare să nu se mai încheie, notează de la Bruxelle, corespondentul Europei Rikard Jozwiak. Anul acesta vor avea însă loc și alte evenimente, mai mult sau mai puțin simbolice, care ar putea lasă în urmă o Alianță Nord-Atlantică debusolată sau o Uniune Europeană întoarsă cu spatele la lume.
În primăvara urmează să fie organizat „summitul Trump” al NATO – nimic nou în sine, un summit la care noului președinte american i se prezintă modul cum funcționează Alianța. Sumit-uri similare s-au organizat pentru Barack Obama și George W.Bush, dar de data aceasta, nervozitatea este mul mai mare: pentru că în timpul campaniei electorale, Trump a pus sub semnul întrebării nu numai utilitatea NATO, dar și principiul de bază al sprijinului necondiționat pentru orice stat membru, aflat sub amenințare. Trump pare să opteze pentru o relație „tranzacțională” ca în lumea de faceri: plătești, primești securitate pentru cât ai plătit.
Data summitului nu este stabilită pentru că funcționarii NATO ar vrea să coincidă cu inaugurarea noului sediu de la Bruxelles. Inaugurare care, ironic, s-ar putea face tocmai în prezența unui președinte american care nu pare să țină foarte mult la principiile de bază ale acestei alianței.
Tot în 2017, Muntenegru ar urma să devină al 29-lea membru al NATO. Fără probleme, dar în octombrie anul trecut, în timpul alegerilor generale, guvernul muntenegrin a acuzat Rusia că ar fi încercat să destabilizeze țara. Indiferent dacă este sau nu corect, admiterea Muntenegrului o să fie una din ultimele extinderi NATO pentru ceva ani. Și nici UE nu pare să aibă planuri pentru o nouă extindere.
În martie ar trebui să înceapă negocierile pentru ieșirea Marii Brianii din Uniunea Europeană, care ar putea ușor depăși cei doi ani prevăzuți de tratatele Uniunii. Și ar putea distrage atenția Uniunii Europene de la multe alte crize sau probleme. Cum ar fi discuțiile din vară despre eventuala prelungire a sancțiunilor pentru Rusia. Sancțiuni impuse după anexarea abuzivă a peninsulei Crimeea în 2014, dar și pentru amestecul direct în luptele separatiste din estul Ucrainei.
La fârșitul lui februarie, Comisia Europeană așteaptă din partea Poloniei explicații despre măsurile luate în 2016, mai ales cu privire la Curtea Constituțională, văzute atît la Bruxelles cît și de opoziția poloneză drept un atac la adresa bazelor democrației. Este însă de așteptat ca partidul de guvernământ „Dreptate și justiție” să ignore Bruxellul. Mai mult, s-ar putea opune și unui nou mandat de doi ani și jumătate pentru Donald Tusk la conducerea Consiliului European. Un șir de confruntări care cu siguranță nu vor face bine nici imaginii, nici coeziunii europene.
Pe 25 martie, la Roma, este programat summitul care va marca 60 de ani de la crearea Comunității Europene (Comunitatea Economică Europeană). Iar în noiembrie 2017, urmează un nou summit al Parteneriatului Estic. Până atunci, ar trebui ca Acordul de asociere al Ucrainei să fie definitivat, daca este ratificat de Parlamentul olandez; iar Ucraina și Georgia să se bucure de regimul liberalizat de vize. Întrebarea va rămâne însă: ce mai poate oferi Uniunea Europeană partenerilor estici și în general, ce scop are acest parteneriat, atâta timp cât nu deschide calea spre aderare ?
