Președintele Klaus Iohannis încearcă să salveze lucrurile, după ce guvernul a adoptat astă noapte o ordonanță de urgență care dezincriminează parțial abuzul în serviciu. „E o ofensă adusă Justiției”, le-a spus președintele membrilor Consiliului Superior al Magistraturii care, ulterior, au votat în unanimitate, prin vot la vedere, sesizarea Curții Constituționale cu un conflict de natură constituțională între puterile statului: puterea judecătorească și cea executivă.
Nu e sigur, însă, că această sesizare va rezolva lucrurile, de aceea președintele a încercat să-l convingă pe Victor Ciorbea, cel care conduce Avocatul Poporului să oprească ordonanța care aruncă în aer statul de drept din România.
Abuzul în serviciu nu mai este faptă penală pentru prejudicii mai mici de 45.000 de euro (200.000 de lei), iar pentru sume mai mari pedeapsa poate fi doar o amendă, adăugată la recuperarea prejudiciului. De asemenea, nu se vor mai putea face denunțuri decât în primele șase luni de la producerea faptei. Îi vizează pe mulți dintre politicienii care au dosare penale, inclusiv pe Liviu Dragnea, liderul coaliției de guvernământ. Prin această ordonanță, membrii guvernului s-au pus la adăpost precizând în textul documentului că abuzul în serviciu „nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative”.
Doar Avocatul Poporului ar putea opri Ordonanța care dezincriminează abuzul în serviciu, dar șeful acestei instituții, Victor Ciorbea, a declarat după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis că va analiza situația.
Inițial, Ciorbea insistase că nu poate să atace ordonanța la Curtea Constituțională, fiindcă o parte a ei va intra în vigoare peste zece zile, iar Avocatul Poporului poate face o astfel de sesizare doar în cazul legislației care se află în vigoare. Președintele i-a demontat această filosofie Avocatului Poporului, punându-i pe masă un precedent din 2013.
Rămâne de văzut dacă Victor Ciorbea va face ceva împotriva guvernului, mai cu seamă că el este cel care a sesizat Curtea Constituțională pentru modificarea legii care le interzice condamnaților penali să facă parte din guvern. Tot efortul a fost făcut în favoarea lui Liviu Dragnea, care nu a putut să devină premier după alegeri, fiindcă anul trecut a primit o condamnare la doi ani cu suspendare pentru fraudarea referendumului din 2012.
„Lupta împotriva corupției trebuie să avanseze, nu sa fie subminată. Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România”, au precizat într-o declarație comună, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și prim-vicepreședintele Frans Timmermans. „Ireversibilitatea progreselor realizate în lupta împotriva corupției este esențială” au mai adăugat cei doi oficiali, avertizând că executivul de la Bruxelles „atrage atenţia asupra posibilelor regrese şi va examina în detaliu ordonanțele de urgență privind Codul penal și Legea cu privire la grațieri.”
Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit în această dimineață cu ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, la cererea celui din urmă, pentru a da explicații. Săptămâna trecută guvernul român a primit semnale din partea mai multor state euro-atlantice pentru a nu adopta grațierea și modificarea codurilor penale. Și chiar în Raportul de țară, privind monitorizarea justiției, experții de la Bruxelles au menționat faptul că textul Ordonanței de urgență care schimbă codurile penale slăbește lupta împotriva corupției.
La Direcția Națională Anticorupție, procuroarea șefă Codruța Kovesi a convocat o ședință generală pentru a a analiza consecințele și riscurile pentru activitatea procurorilor rezultate din adoptarea de către Guvernul Grindeanu a Ordonanței de urgență privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Kovesi a declarat că peste 1.170 de persoane fizice și 34 de persoane juridice trimise în judecată în ultimii trei ani, cu un prejudiciu de peste un miliard de euro ar putea beneficia de ordonanța dată astă noapte de executiv: ”nu doar că aceste persoane vor fi absolvite. Nici recuperarea prejudiciilor nu se mai poate face”, a subliniat șefa DNA.