Consiliul de observatori de la MoldovaGaz l-a ales săptămâna trecută pe Vasile Botnar în funcția de președinte al consiliului de administrare al companiei pe cministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor Vasile Botnari, considerat a fi un apropiat al președintelui Partidului Democrat. Un dialog cu un fost ministru al R. Moldova.
Europa Liberă: La Chişinău se discută mult despre această numire la MoldovaGaz a unui om presupus apropiat al liderului PD, ceea ce demolează cumva versiunile că Gazpromul şi MoldovaGazul-fiică ar face opoziţie faţă de guvernarea de la Chişinău. Cu această ocazie lumea şi-a amintit că, de fapt, pe timpurile când eraţi dumneavoastră premier, s-a scăpat vrabia din mână, Gazpromul a ajuns să fie majoritar, cu cota majoritară în Societatea pe Acţiuni. Dumneavoastră aţi mai comentat, dar acum poate ar fi ocazia să spuneţi încă o dată atitudinea faţă de acea tranzacţie făcută de guvernul de la Chişinău.
Ion Sturza: „De fapt, decizia a fost luată în ’97, când noi nu eram la guvern. Guvernul din ’98, unde eram ministru al Economiei şi nicidecum prim-ministru, a luat decizia finală, la insistenţa şi condiţionarea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale. Atunci era o percepere romantică că, odată cu transferarea unui pachet de acţiuni către Gazprom, se va rezolva problema cu şantajul energetic, Gazprom îşi va asuma responsabilitatea faţă de încasări, faţă de tarife, faţă de gestionarea companiei. Am recunoscut, în repetate rânduri, că, din punctul meu de vedere, a fost o greşeală pe care mi-o asum, ca membru al guvernului şi ca ministru al Economiei, trebuia procedat altfel. Poate că ar fi fost util să urmăm exemplul Ţărilor Baltice, care, iniţial, au făcut aceeaşi mişcare, au transmis pachete consistente de acţiuni din companiile lor naţionale de gaz către Gazprom, după aceea au găsit formule ca să readucă companiile sub controlul naţional.”
Europa Liberă: Dar atunci nu aveaţi motive să nu-i credeţi pe finanţatorii externi. Era o Rusie democratică a lui Elţin, nu dădea semne de viitor imperiu.
Ion Sturza: „Nu. Dar, ştiţi, atunci eram chiar prea încrezători că orice vine din zona instituţiilor financiare internaţionale este un adevăr în ultimă instanţă. Trebuie să recunoaştem că pentru noi sprijinul lor a fost o ancoră ca să ne stabilizăm situaţia. Şi vă aduceţi aminte criza din august ’98, în plus, datoriile, pur şi simplu, ștrangulau guvernul Republicii Moldova din simplul motiv că ele deveniseră comerciale, erau deja transferate la nişte bănci care erau într-o poziţie de default. Era o situaţie destul de complicată. Este greu din poziţia de astăzi, care este mult mai clară şi limpede, să fie analizată situaţia de atunci. Dar, încă o dată vă spun, a fost cred o decizie istoric vorbind greşită care astăzi poate ne costă destul de mult.”
Europa Liberă: Ulterior, guvernul de la Chişinău, de fiecare dată, se dădea rotund, ca să spun aşa, într-un jargon nu prea jurnalistic, că reuşea să negocieze preţuri bune pentru achiziţia de gaz. Cum vine aceasta, până la urmă, că Gazpromul, care e majoritar în MoldovaGaz îşi negociază un preţ bun sau mai puţin bun? Cum, în general, se discută în felul acesta, când stă, de fapt, un proprietar în două ipostaze, negociază ca şi cum cu sine însuşi?
Ion Sturza: „Aceasta mi se pare mie bizar, că guvernele au continuat această practică de negociere. Multe din considerente populiste, ca să vină acasă şi să spună: „Uite, noi am făcut, noi am fixat, noi am rezolvat”. Aveţi perfectă dreptate, formal vorbind, dar şi legal, este o relaţie între două companii. Mai mult ca atât, între două companii afiliate, Gazprom are 50+1 acţiuni în MoldovaGaz. Cred că guvernul actual ar fi putut, dacă ar fi vrut sau dacă vrea, să întrerupă această practică defectuoasă. În acelaşi timp, este adevărat că o parte din aceste datorii s-au acumulat din „vina” guvernului, pentru că nu s-au ajustat la timp tarifele, pentru că în lanţ nu s-au schimbat tarifele la agentul termic şi acelaşi Termocom a acumulat datorii acum de 150 de milioane. Dacă dăm la o parte aceste datorii, mai mult de jumătate din datoria acumulată astăzi, chiar 2/3 sunt penalităţi şi rezultatul unei incompetenţe şi a jafului de la MoldovaGaz. Deci, acestea nu sunt competenţele guvernului. Mai mult ca atât, eu aş recomanda guvernului de la Chişinău să meargă mai departe, să înceapă o procedură, poate, chiar şi de insolvenţă a MoldovaGaz, cu încercarea de a recupera poziţiile în companie. Şi atunci acţionarii şi, în primul rând, Gazprom, sub pericolul de a pierde controlul în companie, trebuie să vină cu un aport la capital, ca să-şi redreseze situaţia financiară. Eu aşa văd lucrurile.”
Europa Liberă: Dar o naţionalizare a companiei?
Ion Sturza: „O naţionalizare se face în cazuri excepţionale şi cred că nu e cazul. Totuşi, trebuie să fim corecţi. Tot procesul de intrare în acţionariat, deşi e contestat de noi ca decizie politică, a fost corect, deci, nu putem să venim la naţionalizare. Doar în cazul dacă se depistează că au fost încălcate grav interesele statului sau siguranţa energetică a fost periclitată ş.a.m.d. Nu cred că Moldova ar trebui să dea aşa semnale ca naţionalizarea, indiferent că vorbim de acţionari din Vest sau din Est.”
Europa Liberă: Eu am folosit acest cuvânt preluat de la unele prognoze sau recomandări, pornind de la faptul că Gazprom nu ar accepta livrări de alternativă. Încercări au mai fost şi dintr-o parte, şi din alta. Acum, mai nou, se pregătesc să blocheze, chipurile, gazul venit prin conducta din România. Acesta nu ar fi un motiv să se discute la modul serios, cu cărţile pe faţă cu Gazprom?
Ion Sturza: „Bineînţeles că există temeri întemeiate, şi eu vă spun din prima sursă, care, într-o formă sau alta, au fost implicate în aceste proiecte energetice, MoldovaGaz sau Gazprom au fost cei care s-au opus vehement alternativei gazului românesc. Puteţi să vedeţi câte memorandumuri tehnice împreună, a propos, cu Ministerul Economiei au făcut ei în defavoarea acestui gazoduct. Şi că nu avem astăzi gazoductul funcţional la capacitatea maximă e „meritul” MoldovaGaz. Ei se vor opune în continuare, bineînţeles. Eu nu ştiu în ce măsură noua conducere va fi independentă în deciziile sale sau cât de rapid ea va fi „coruptă” de către acţionarul majoritar. Una dintre cele mai spinoase probleme este gazul alternativ. Chiar e mai spinoasă decât chiar, poate, şi datoriile curente.”
Europa Liberă: Deci, trebuie să aşteptăm să vedem acţiunile noii conduceri, ca să scoatem o concluzie în ce raport va fi Gazpromul cu guvernarea şi cu PD, în special?
Ion Sturza: „Categoric. Ar fi bine să fie publicat, cred, acordul acela istoric, care să dea multe drepturi şi prerogative guvernului Republicii Moldova în administrarea companiei. Postul de director general al companiei revine guvernului Republicii Moldova, guvernul are posibilitate de a-l numi în funcţie pe directorul general. Mai mult ca atât, este un agent economic înregistrat în Republica Moldova. Sunt multiple pârghii: ANRE, Fisc, agenţiile de control ş.a.m.d., Curtea de Conturi, a propos, care ar putea să analizeze activitatea companiei şi să încerce să o pună pe alt făgaş. Nominalizarea noului director, de fapt, este un rezultat final al unei lupte pentru această funcţie şi, iarăşi, mulţi din presă cunosc ce presiuni s-au făcut, mai puţin ortodoxe, spre conducerea Gazpromului, ca anume această persoană să fie acceptată şi nu alta. Este un final, dar eu înţeleg că una e să doreşti ceva şi alta e să ai responsabilitatea de guvernare a ţării. Pentru că nu este de glumă, până la urmă, nici măcar nu e Franzeluţa, este gazul care are impact social enorm, tarifele, datoriile. S-a trecut uşurel pe toată brambureala asta cu electricitatea din Transnistria, cu creşterea de tarife, ajustarea lor în timp cu Gas Natural Fenosa, multe alte lucruri, fără mari pretenţii din partea consumatorului. Dacă repetăm acelaşi lucru cu gazul, care are un efect multiplicator, cu mult mai mare, nu ştiu în ce măsură, iarăşi, toţi vor tăcea chitic, cum spunem noi la Chişinău.”
