Mai mulți legislatori ruși și-au exprimat dezamăgirea că noua administrație prezidențială de la Washington, care semnala că vrea relații mai bune cu Moscova, pare s-o apuce acum în direcție opusă. După demisia consilierului de securitate Michael Flynn pentru contacte nepermise cu ambasadorul rus, Casa Albă a spus în premieră de la învestitura lui Donald Trump că rușii trebuie să înapoieze Ucrainei Crimeea. Corespondenta noastră l-a întrebat pe expertul de la Kiev, Leonid Litra, cercetător principal la Institutul de Politică Mondială de la Kiev, cum se vede această evoluție a poziției Casei Albe din Ucraina.
Europa Liberă: Recent, președintele american Donald Trump a spus că Federația Rusă ar trebui să întoarcă Crimeea Ucrainei. Asta vine oarecum în contradicție cu declarațiile lui anterioare, în care zicea că vrea să îmbunătățească relațiile cu Rusia. Prin ce se explică această schimbare de macaz?
Leonid Litra: „Eu de fapt n-aș poziționa-o ca pe o schimbare de macaz. Atât Donald Trump cât și administrația lui a recunoscut tot timpul că Crimeea a fost anexată. În același timp, într-adevăr, președintele american își dorește îmbunătățirea relațiilor cu Rusia, dar cred că nu se pune problema ca președintele Trump să recunoască cumva anexarea Crimeii ca un act care a fost legal sau care a fost corect. Deci, atât candidatul Trump pentru președinție, cât și președintele Trump, cât și secretarul de stat, toți care lucrează în administrația președintelui recunosc că Crimeea a fost anexată ilegal.
Faptul că Trump a devenit mai vocal pe acest subiect anume acum cred că poate fi legat de chestiuni care țin de politica internă. Probabil, ați văzut că șeful Consiliului Național de Securitate, Michael T. Flynn, și-a dat demisia, ca urmare a unui scandal legat de Rusia, inclusiv pentru că și-a permis să discute subiectul scoaterii sancțiunilor americane pentru Rusia. Asta a însemnat că a existat un val de critici pe dimensiunea internă, față de o apropiere cumva în umbră a Statelor Unite de Rusia. Din cauza asta cred că președintele Trump a vrut doar să menționeze încă o dată că oficial politica Statelor Unite față de Rusia nu se schimbă, ei nu recunosc Crimeea, mai bine zis anexarea Crimeii, dar în pofida acestui fapt, vor încerca să creeze o relație cu Federația Rusă.”
Europa Liberă: Ce înseamnă asta pentru Ucraina?
Leonid Litra: „Pentru Ucraina deocamdată asta nu înseamnă foarte multe. Bun, există oameni în Ucraina care se bucură că noul președinte american, față de care existau foarte multe întrebări privind anumite poziții, că noul președinte american sprijină într-un fel ceea ce exista în timpul președinției lui Obama, dar Trump folosește inclusiv acest subiect pentru a arăta că fostul președinte era mult mai slab. El spune în felul următor: „anexarea Crimeii s-a întâmplat atunci când Obama era președinte, dacă eram eu președinte, acest lucru nu se întâmpla”.
Practic, el folosește acest subiect pentru a-și întări pozițiile inclusiv pe ordin intern. Iar pentru Ucraina, mă rog, la nivel de declarații, acum în acest moment, atât declarațiile lui Obama, privind Crimeea, cât declarațiile lui Trump sunt aceleași. Dar asta nu înseamnă nicidecum că ceva s-a schimbat în termeni de acțiuni, în termeni de politic.
Vom vedea cum va fi prima întâlnire dintre Putin și Trump, de exemplu, vom vedea la ce acorduri vor ajunge, vom vedea care vor fi acțiunile SUA în Ucraina, dacă vor continua să ofere sprijin pentru Ucraina, inclusiv militar pentru armament non-letal, am în vedere, inclusiv sprijin financiar. Dacă aceste politic vor continua, atunci putem spune că pentru Ucraina nu există o mare diferență.
Este adevărat că în Ucraina există o temere că președintele Trump cu președintele Putin ar putea conveni la un acord privind împărțirea unor zone de influență prin care Ucraina ar reveni Rusiei. Deocamdată aceste temeri sunt speculative, nu putem nici să le confirmăm, nici să le infirmăm. Vedem cum vor evolua lucrurile în continuare.”
Europa Liberă: Este un semnal bun că problemele interne din administrația lui Trump se reflectă atât de mult pe situația din Europa de Est?
Leonid Litra: „Noi în estul Europei am avut o viziune foarte radicală față de alegerea din SUA. Am crezut că asta va aduce foarte multe probleme. Dar faptul că subiectul Rusiei și a agresiunii ruse în Ucraina, a acțiunilor ruse în Siria, faptul că acest subiect pune în gardă cumva politicienii din SUA, politica internă, președintele Trump, asta înseamnă că e un subiect important și că va fi foarte greu pentru Trump să ia o decizie care va fi în defavoarea statelor din estul Europei, sau în favoarea Rusiei, mai degrabă.
Există o presiune internă, există un control, aș spune, al clasei politice în SUA care face foarte greu pentru președintele Trump să ia o decizie unilaterală. Asta e o chestiune importantă, dar totuși nu trebuie să uităm că președintele Trump este o persoană care vine din mediul de afaceri, el vede acțiunile lui în politică puțin altfel decât o văd cei care sunt politicieni cu experiență. De asta ne putem aștepta la surprize. Însă faptul că există o astfel de reacție la ceea ce face el minimizează această probabilitate că vor exista anumite mișcări foarte radicale în privința Rusiei și a acțiunilor pe care le face în Europa de Sud-Est.”