Gheorghe Cojocaru: „Ziua de 2 martie are o conotație neunivocă în istoria recentă a Republicii Moldova. Pe de o parte, este ziua în care, 25 de ani în urmă, noul stat independent apărut pe ruinele fostei Uniuni Sovietice în această parte a lumii devenea membru cu drepturi depline al Organizației Națiunilor Unite. Pe de altă parte, este ziua în care pe malurile Nistrului începea un adevărat război împotriva acestui stat, tocmai admis în marea familie a națiunilor unite. O zi istorică și tragică, în același timp, ambele dimensiuni ale sale fiind parte inseparabilă a trecutului nostru recent.”
Europa Liberă: Iar trecutul se răzbună, cum spun înțelepții, afectând prezentul, dar, mai ales, viitorul…
Gheorghe Cojocaru: „Rănile acelui război, pentru că despre aceasta este, în primul rând, vorba, intrat în analele istoriei ca războiul pentru independența Republicii Moldova, în urma căruia o parte din teritoriul național a fost acaparat de o enclavă separatistă, nu s-au cicatrizat și nu s-au vindecat. Ecoul lui lovește și astăzi nu numai în familiile care și-au pierdut soții, părinții sau fiii, ci și în întreaga societate, ruptă în două de linia Nistrului. Într-un sfert de secol, care a trecut de atunci, cele două maluri alie Nistrului nu numai că nu se apropie, ci, dimpotrivă, se îndepărtează tot mai mult.”
Europa Liberă: Până nu demult modul de a comemora acele evenimente tragice era oarecum simetric. De curând Tiraspolul declară prin decretul liderului nerecunoscutei republici transnistrene Vadim Krasnoselski, drept zi „a agresiunii Republicii Moldova împotriva regiunii transnistrene”…
Gheorghe Cojocaru: „Prin acest gest noua administrație de la Tiraspol face ceea ce nici fostul lider de dincolo de Nistru, părintele separatismului transnistrean, Igor Smirnov, nu îndrăznise să-și asume. Instituirea acestei zile „a agresiunii” este un act de-a dreptul sfidător, un gest deschis al confruntării, care nu este deloc ceva întâmplător. El s-a produs pe fondul scuzelor președintelui Igor Dodon în fața celor de la Tiraspol, văzute, mai curând, ca o slăbiciune decât ca o deschidere spre dialog. Decretul cu pricină al liderului de la Tiraspol arată cine este cu adevărat cel care va dicta regulile de joc, în eventualitatea unor discuții cu responsabilii de la Chișinău, în afara formatului „5+2”.
Europa Liberă: Aici ar fi de subliniat reacționat președintelui Dodon la acest demers al administrației de la Tiraspol?
Gheorghe Cojocaru: „Președintele a propus crearea unei „platforme de dialog social pentru împăcare și conciliere între cele două maluri ale Nistrului”. O inițiativă nobilă care reia, în fond, un proiect mai vechi al societății civile privind edificarea unor punți culturale peste Nistru, însă care, din varii motive și, în special, din cauza închiderii ermetice a administrației transnistrene, n-a dat roade.”
Europa Liberă: A fost oare surprins Igor Dodon de decretul pretinsului președinte transnistrean?
Gheorghe Cojocaru: „A fost sau nu surprins, nu mai contează. Ceea ce contează cu adevărat este să vedem ce lecție a învățat, dacă a învățat, președintele în urma apariției decretului respectiv.”
