Aritmetica strategică elementară spune că, dacă, statele estice membre al UE trec în viteza a doua, statele din eșalonul următor trec în ceva și mai mărunt. Într-o viteză care abia mai seamănă cu mișcarea. Aici e problema cea mare a Estului, luat la un loc. Întreg blocul, atît partea UE cît și partea non-UE, rămîne în urmă și încetează să mai aibă direcție.
UE, adică nucleul occidental, care promovează integrarea și reformarea europeană a Estului, încetează să mai opereze ca un transformator. Decorativ, instituțiile și instrumentele care leagă Vestul de Est vor continua să lucreze: fonduri, programe, consultări. Însă forța de atracție strategică va scădea și va rămîne o realitate teoretică. În lipsa unei preocupări active și fără o politică de apropiere bine articulată, Vestul se va distanța, iar Estul va rămîne neancorat.
Problema e că acest tip de situații nu rămîn niciodată la starea lor inițială. O lipsă de gravitație strategică e, întotdeauna, înlocuită de o forță nouă. Spațiul est-european va deveni automat un cîmp de acțiune pentru celălalt mare bloc strategic din zonă: Rusia. Nu că Rusia ar fi avut nevoie de o invitație. Însă situația în care se va afla o Europă de Est plasată în viteza a doua va atrage cu atît mai mult Rusia. Totul pare banal și chiar e banal. Numai că acest gen de banalitate presupune mutații majore și aproape ireversibile.
Odată lărgită și amplificată sfera de influență rusă, state ca Moldova, Georgia, Ucraina vor fi puse în fața unor presiuni economice și politice directe și fără camuflaj. Politica internă a acestor state se va apropia de momentul în care va înceta să mai reprezinte o realitate suverană. În statele estice deja membre UE, lucrurile pot lua o altă turnură. Amestecul rusesc va spori, de asemenea, dar noutatea cea mai notabilă ar fi apariția unor forțe politice la care nimeni nu s-ar fi gîndit acum zece sau chiar cinci ani. Partide și lideri anti-UE vor avea toate șansele să speculeze sentimentul de frustrare al societăților est-europene. Guvernele pro-europene ale acestor state vor găsi cu greu argumente politice și istorice împotriva acestui gen de mișcări. În schimb, Rusia va găsi mult mai ușor mijloace de contact și influență, tocmai în aceste mișcări. Operațiunea a reușit, deja, în state din vest și din est, în care nemulțumirea populară față de UE a cristalizat în partide anti-sistem.
Toate astea spun că rezultatul final al unei Europe cu două viteze se va simți în primul rînd în Est, de o parte și de cealaltă a frontierei UE. Climatul strategic se va răci, iar climatul politic intern se va încălzi brusc. Condițiile necesare pentru apariția instabilității vor fi destul de repede întrunite. Ce va fi mai departe e greu de spus. Dar numai în ce privește detaliile. Direcția e ușor de bănuit și nu aduce nimic bun.