Am mai vorbit de la acest microfon despre una din cele mai bune, importante, interesante și fără de compromis trupe contemporane din Norvegia - ar trebui poate să spun cea mai bună, importantă, interesantă și fără de compromis trupă norvegiană, dar acest superlativ e pur subiectiv, și meseria pe care o practic nu-mi dă - din această cauză - voie să-l folosesc.
Am mai vorbit așadar de la acest microfon despre Jagga Jazzist, și nu cred că aș mai fi făcut-o curînd dacă această trupă n-ar fi lansat vineri 23 iunie 2017 prima sa nouă înregistrare de după albumul „Starfire” din 2015 - o piesă care confirmă ceva ce știam despre muzica asta, anume că e total imprevizibilă.
Improvizația e aici însăși tema, o temă, deci, în continuă transformare, care nu încetează să-l surprindă pe ascultător.
Omul care compune și produce muzica celor de la Jaga Jazzist e multi-instrumentistul Lars Hornveth (ghitară, bass, bass clarinet, clarinet, flaut, sintetizatoare și pian), dar filosofia de bază a grupului e că toți cei șapte membri (la un moment dat au fost nouă) contribuie la forma finală a cântecelor, și probabil din cauza asta această muzică e imprevizibilă.
Fraza cântecului pe care vi-l propun azi mi-a adus în minte scriitura lui William Faulkner și pe aceea a lui Bohumil Hrabal: cuvinte și sunete fără punctuație care construiesc blocuri semantice coerente pînă la capăt, fără nici un fel de repetiție, într-un continuum ca acela al apei curgătoare despre care un om din antichitate spunea că nu e niciodată aceeași când ne scăldăm în ea.
Jaga Jazzist, așadar, cu piesa „Prokrastinopel” din 23 iunie 2017, cu precizarea că în varianta pentru internet a acestui articol ea va fi urmată de „Prungen” de pe albumul „Starfire” din 2015, și tot acolo veți găsi o secvență video cu Jaga Jazzist din același an 2015.
Căutați deci Dicționarul de sunete rare la EuropaLiberă.org
