E o frumoasă coincidență că volumul cu nr 30 al seriei „Éthiopiques”, pornită în 1997 sub supravegherea lui Francis Falceto, este extraordinarul album „Mistakes on Purpose”, lansat în ianuarie 2017 de pianistul și cântărețul etiopian Girma Bèyènè împreună cu trupa Akalé Wubé.
Înainte de venirea la putere a dictatorului etiopian Mengistu, Girma Bèyènè era o legendă pe scena muzicală de la Adis Abbeba.
După ce a fost invitat într-un turneu în Statele Unite în 1981, a decis să rămână în America, unde comunitatea etiopiană era prea mică pentru ca el să poată trăi din muzică.
Așa că au urmat aproape 30 de ani de slujbe mărunte, care i-au lăsat puțin timp pentru cântec.
La revenirea din exil a acceptat invitația celor de la Akalé Wubé (grup înființat de saxofonistul și flautistul de jazz Etienne de la Sayette) de a urca pe scenă într-un concert la Paris, și apoi de a intra în studio pentru a înregistra „Mistakes on Purpose”.
Ascultați calmul din vocea lui Girma Bèyènè în piesa „Wub Nat”, care în varianta pentru internet a acestui articol ea va fi urmată de „Mèlèwètesh Menèw”.
To acolo veți o secvență video din timpul înregistării albumului „Mistakes on Purpose”.
Căutați așadar Dicționarul de sunete rare la EuropaLiberă.org