Electro are un loc ciudat în panteonul sunetelor electronice, ne spune Joe Muggs de la Bandcamp.com.
Cristalizat la începutul anilor 1980, când sunetelor trupei germane Kraftwerk li s-a dat un sens nou de către avangarda pivnițelor electrice din New York și Detroit, electro e un fel de muzică ce și-a injectat ritmurile în aproape întregul peisaj sonor contemporan.
Apare în muzica hip-hop din topuri, în sunetele care fac posibilă acea mișcare ce evoluează între sport și scena baletului contemporan numită generic Chicago Footwork, în baile-funk-ul brazilian, și în lucrările unor producători pe care cronicarul de la Bandcamp îi numește genre-agnostic (probabil pentru că nu recunosc nici un gen muzical) între care și englezul Kode9, unul din pionierii dubstep-ului de acum vreo 10-15 ani.
Inventat de Kraftwerk (nemții de la Düsseldorf despre care se spune că sînt „părinții fondatori” ai muzicii electronice moderne), electro n-a reușit de fapt niciodată, ca sunet în sine, să ajungă la anvergura comercială a altor stiluri cu durată semnificativă în memoria afectivă a ultimelor generații, cum au fost house sau drum & bass.
A rămas de fapt în mare parte un produs sonor de underground.
Există însă producători pentru care electro e în continuare un mod de viață, și unul dintre aceștia e britanicul Keith Tenniswood, cunoscut și sub numele de Radioactive Man.
Ultimul său album, al cincilea, a fost lansat în 5 mai 2017, se numește „Luxury Sky Garden” și a fost decretat albumul lunii de revista britanică specializată în muzica electronică contemporană „Mixmag”.
Albumul, aflăm din „Mixmag”, e masterizat și editat în totalitate de Tenniswood, și conține ceea ce cronicarul acestei reviste numește un sunet electro crud distilat printr-un amețitor spectru de influențe: jazz, breakbeat, space age electronica, jungle, și bineînțeles - pentru că în nici un caz nu se putea altfel - sunetul sintetizat al clapelor de tip Kraftwerk.
Radioactive Man, așadar, cu piesa „Steve Chop” care deschide albumul „Luxury Sky Garden”.
