Republica Moldova este monitorizată de toate structurile Consiliului Europei, iar obiectivul tuturor guvernarilor din ultimii ani este încheierea monitorizării. Monitorizarea presupune verificarea modului în care Moldova a aplicat angajamentele asumate la intrarea în Consiliul Europei, și are loc pe trei dimensiuni: parlamentară (APCE), democraţia locală (Congresul Puterilor Locale și Regionale) şi Comitetul de Miniştri (CM). Este verificată, așadar, aplicarea hotărârilor Consiliului Europei și instituțiilor sale cu privire la statul de drept, democrație, administrația publică și locală, justiție etc. Potrivit co-raportorului APCE, Egidijus Vareikis, autoritățile moldovene ar trebui să folosească expertiza adusă de Consiliul Europei în cadrul monitorizării pentru a-și crea propiile politici și propriul „proiect de țară”.
Europa Liberă: Domnule Vareikis, de ce este procedura de monitorizare o chestiune de care guvernarea de la Chișinău dorește să scape cat mai repede? Eu am senzația că, de fapt, pentru populație este foarte bine ca puterea să fie verificată de Consiliul Europei. Practic, este verificat angajamentul țării, seriozitatea țării în a-și respecta angajamentele asumate. Atunci de ce să se încheie această procedură?
Egidijus Vareikis: „Nu, nu spun că este rău, este ca și cum țara ar fi în poziția de elev. Este foarte bine să fii elev, studiezi mereu, înveți ceva nou, dar trebuie să ajungi să obții o diplomă sau un certificat. Altfel spus, când țara va încheia procesul de monitorizare, înseamnă că va atinge un nivel al progresului. Iar Moldova trebuie să folosească această expertiză pe care o obține grație Consiliului Europei, pentru a ajunge să își definească propriile politici, propriile țeluri, propriul drum. Moldova nu trebuie să aștepte să vadă ce se întâmplă în jur și apoi să ia decizii. Nu trebuie să mai aștepte să vadă ce se întâmplă în Ucraina, în România sau Rusia, și apoi să decidă ce drum ia țara, ce proiect de țară are.
Moldova nu trebuie să se mai uite atât în jur, ci să aibă propriile planuri. Motto-ul ar trebui să fie: „Nu aștepta ca țara să îți dea ceva, ci vezi ce poți da tu țării.” Moldovenii întreabă uneori, ce poate Europa să facă pentru ei, care sunt planurile Europei în ce îi privește sau cu privire la Transnistria, sau cu relațiile cu România. Dar dacă Moldova ar avea propriile idei și planuri ar beneficia la maximum de dezvoltarea țării pe un calapod care i se potrivește. Dacă vrei să fii iubit, trebuie să începi să iubești pe cineva. Ca atare, dorința mea pentru Moldova, este să aibă propria sa voce în corul european.”
Europa Liberă: În ultimele luni, de la declanșarea scandalului cu schimbarea sistemului electoral, Moldova a fost cumva în mijloc între UE și Consiliul Europei. UE, pe de o parte, spune că sprijină financiar Moldova cu condiția ca aceasta să își respecte partea de ințelegere și să aplice reformele în justiție, administrație publică, sistemul bancar. Așadar se aplică deja condiționarea acestui sprijin, teoretic, cel putin, vom vedea reacția Comisiei Europene după schimbarea sistemului electoral. Va face si Consiliul Europei la fel?
Egidijus Vareikis: „Banii pe care UE îi dă Moldovei nu sunt foarte mulți, într-atât de mulți încât să schimbe țara. UE își dorește să construiască societăți puternice și responsabile. UE oferă sprijin financiar pentru asta. Dar și țara trebuie să răspundă în concordanță cu înțelegerile încheiate. UE spune: „ Vă putem sprijini, dar dorim să fiți o țară prietenă, nu neutră. Va înțelegem specificul, nu doar Transnistria e o problemă, dar înțelegem si relațiile cu țara vecină, Ucraina, care de asemenea are o politică anume, apoi Găgăuzia. UE vrea foarte clar să atragă Moldova pe calea europeană. Nici o decizie politică nu a fost luată la Bruxelles care să spună că UE vrea 100% Moldova, ca membru. Există o instabilitate politică in Moldova, politicienii schimbă partidele politice des, ceea ce arată volatilitatea vieții politice, abordarile noului președinte sunt controversate. Și, cu toate acestea, UE vrea să dea o șansă Moldovei. Depinde totul de moldoveni, nu de UE, în ce directie merge țara. Nu cumpărăm Moldova cu bani mulți, nu spunem că fără Moldova nu putem trăi, dar dăm o șansă Moldovei și depinde de Moldova să implinească acest vis al cetățenilor săi. Ca atare, situația nu este tranșată. UE are politica sa cu privire la Moldova, dar și Moldova trebuie să își facă partea sa.”
Europa Liberă: Pentru că ați menționat Găgăuzia. Este modelul din Găgăuzia unul bun de urmat pentru Transnistria, ce spuneți?
Egidijus Vareikis: „Nu. Cele două entitați administrative au istorie diferită. Depinde de societate. Societatea trebuie să decidă cum dorește să trăiască. Dacă e să mă uit la modelele de succes din lume, aș putea menționa cel al regiunii autonome Åland din Finlanda. Acolo trăiesc finalndezi de origine suedeză. Toți acești nativi suedezi spun însă că sunt finlandezi, nu suedezi. Regiunea este autonoma, dar oamenii de acolo se identifică drept finlandezi, deși sunt vorbitori de suedeză. La fel cu regiunea Friesland din Olanda.”
Europa Liberă: Diferența este că nu vom găsi o parte terță, o țară terță implicată în aceste regiuni, cum este cazul Transnistriei, de pildă.
Egidijus Vareikis: „Dacă este să discutăm de Găgăuzia, în acest caz regiunea se află sub controlul administrativ al R. Moldova. Povestea Transnistriei este diferită. Transnistria are populație moldovenească, ucrainiană, rusească, cu care trebuie să se coopereze în mod diferit. Dar, după părerea mea, chesiunea transnistreană trebuie să fie una moldovenească. Soluția ar trebui găsită în Chișinău, și nu în Moscova sau Tiraspol. Nici o țară nu a recunoscut Transnistria. În afară de Abhazia de Sud, dar…nici această regiune nu este recunoscută de nimeni, la rândul ei. Soluționarea problemei transnistrene trebuie să se facă sub suvernitatea R.Moldova. În al doilea rând, Moldova trebuie să facă în așa fel încât acei oameni din Transnitria să fie fericiți că sunt moldoveni. In fostele țări comuniste este un fel de gândire a minorităților, care rezistă majorității. Ca și cum definiția minorității este rezistență constantă. Nu este adevărat. Uitati-va in vestul Europei: Olanda, Belgia, Finlanda, minoritățile se comportă și se simt altfel. În multe țări avem minorități care cooperează cu autoritățile centrale. Dar un lucru trebuie spus clar, referitor la Moldova: nimeni nu a recunoscut vreodată că Transnistria este un stat separat. Este doar în mod temporar în afara controlului Chișinăului, dar dacă recunoaștem Moldova așa cum este în intregime, trebuie să recunoaștem că Transnistria este parte a Moldovei.”
