Un episod important în tranziţia de la Moldova sovietică la Moldova independentă a fost privatizarea, inclusiv cea cu bonuri patrimoniale, numită în presă şi „privatizarea în masă”. Ultima presupunea ca fiecare cetăţean primea bonuri pe care le investea în capitalul social al oricarei întreprinderi. Marea majoritate a oamenilor şi-au pus speranţe că imediat după privatizare vor obţine dividente care le vor asigura o viaţă cât mai decentă. La un sfert de secol distanţă, economiştii constată că bunastarea nu s-a resimţit în buzunarele oamenilor, iar întreprinderile nu au fost restructurate. Primul premier al Republicii Moldova independente, Valeriu Muravschi, a condus Executivul de la Chişinău din august 1991 până în iunie 1992. A fost unul dintre puţinii politicieni care s-a opus privatizării cu bonuri pentru că, declara Valeriu Muravschi la acea vreme, oferea oamenilor doar impresia că sunt proprietari”. A avut dreptate atunci, constată el acum cu regret într-un interviu pentru radio Europa Liberă.
Valeriu Muravschi: „Dacă încercăm așa, virtual, să ne întoarcem cu 26 de ani în urmă, era o perioadă de mari așteptări. În noi - cel puțin în mine, care m-am implicat în politică ca să încerc să ajut - domina dorința mare de libertate. Eu nu cred că toată lumea înțelegea tot ce se întâmplă. Majoritatea celor care s-au implicat în politică la începutul anilor ’90 au crescut în sistemul sovietic. Desigur că majoritatea într-o noapte s-au făcut democrați. Eu vreau să vă spun că mulți dintre ei aveau probleme cu așa noțiune ca „construcția statului”, fiindcă Republica Moldova a apărut ca un nou stat pe harta lumii – administrarea treburilor în stat, schimbarea sistemului politic, social, economic, crearea unui nou sistem erau mari probleme. Au fost comise, din păcate, din start mari greșeli. Prima, aș spune așa, clasa politică care s-a perindat de la ’90 încoace n-a încercat să crească o nouă generație de politicieni, care într-adevăr să devină democrați, liberali, reformatori. Dacă luăm acești 25, 26 de ani, mulți care s-au perindat la guvernare vorbesc de democrație, reforme, dar eu mă prind la gândul că mulți dintre ei nici nu înțeleg sensul adevărat al democrației, sensul adevărat al reformelor. Doi. Din păcate, accentul se punea pe elaborare și adoptarea legilor, dar nu și pe implementarea legilor și lucrul acesta îl simțeam.”
Europa Liberă: Din păcate, se simte încă și astăzi.
Valeriu Muravschi: „Nu s-a încercat serios ca să asigurăm funcționalitatea puterilor în stat. Mă refer, în primul rând, la sistemul judiciar, noi vedeam ce se întâmplă. Următoarea mare problemă, greșeală a fost modelul de privatizare și reformă în sectorul agricol.”
Europa Liberă: Programul „Pământ”?
Valeriu Muravschi: „Da, sau cum îi spun la țară: „Programul „Mormânt”. Guvernul pe care am avut onoarea să-l conduc a avut cu totul alt model de privatizare, în general, și de reforme în sectorul agricol. Elaborat în decembrie ’91, din păcate, mulți se gândeau cum ar putea profita ei de toate lucrurile acestea. Și s-a mers, din păcate, pe un model social-populist cu privatizarea, cu așa-numitele bonuri, cu parcelarea terenurilor în agricultură. Acest model social-populist, care a fost acceptat atunci de Parlament și Președinția într-o măsură oarecare, cel puțin, nu s-a opus la modul serios, el a dus la distrugerea potențialului economic, el a dus la pauperizarea majorității populației, a creat un haos total în economie și, respectiv, în societate.”
Europa Liberă: Deci, în final nici profituri pentru populație, nici întreprinderi reformate?
Valeriu Muravschi: „Da, desigur că întotdeauna în orice societate, mai ales, în condițiile noastre, ale țărilor care au ieșit din fostul lagăr socialist, din fostul lagăr sovietic întotdeauna au existat și vor exista, cum se spune la București, „băieți șmecheri”. Ei așteaptă doar condițiile prielnice ca să se realizeze. Și acești „băieți șmecheri” treptat, în perioada anilor ’90, pe modelul de privatizare care a fost realizat la noi, el a fost realizat și în România, și în Rusia, Ucraina – că au fost numite „bonuri patrimoniale”, că „vouchere”, „cupoane” – modelul a fost la bază același. Și acei care îl puneau în practică, în afară de faptul că nu cunoșteau multe lucruri, aveau și interese. De exemplu, la cei din agricultură li se dădea de înțeles că voi o să puneți mâna pe proprietate la țară, în măsură posibilităților, și încă o să luați și de la oraș, dar trebuia de pus o condiție – asocierea și cooperarea. Și asta n-ar fi dus la parcelare și la distrugere. Atunci cineva în Parlament striga: „Domnul prim-ministru, Dvs. vreți să păstrați colhozurile sau să faceți alte colhozuri și sovhozuri!” Încercam să le explicăm că se asociază deja proprietarii. Desigur că trebuia să dureze mai mult timp până ce lumea avea să înțeleagă, până ce se alegeau acei care trebuiau să administreze treburile, dar asta a fost marea greșeală și am spus-o: Acești „băieți șmecheri” au pus mâna pe proprietate, pe sistemul economic, după asta – pe sistemul financiar-bancar; totul îi ascuns, totul îi netransparent. Acești băieți, până la urmă, ca să-și protejeze averea pe care au obținut-o prin modelul acesta de privatizare și pe alte căi, s-au implicat în politică, au creat așa-numite partide politice, care ca atare seamănă cu niște SRL-uri, așa, la noi.”
Europa Liberă: Deci, sugerați că acei care s-au îmbogățit de pe urma privatizării, de fapt, conduc Republica Moldova astăzi?
Valeriu Muravschi: „Da, practic, până la urmă, ei au pus mâna și pe sistemul politic.”
Europa Liberă: Domnule Muravschi, dar pentru faptul că a eșuat modelul de privatizare prin bonuri patrimoniale, cine-i responsabil de asta – guvernanții de atunci, foștii directori de întreprinderi, acei șefi de fonduri de investiții (au fost peste 20, la care mergeau oamenii cu bonuri patrimoniale), oamenii că au crezut și au acceptat aceste bonuri?
Valeriu Muravschi: „Desigur că nu ar fi corect ca să punem vina pe cetățeni, fiindcă majoritatea dintre ei nu prea înțelegeau la etapa aceea ce se întâmplă, la ce o să ducă, care o să fie consecințele. Întotdeauna, desigur, vina pentru ceea ce se întâmplă – vorbim de rezultate negative – o poată politicienii, guvernanții. Ei iau decizii. Desigur că și societatea, ei, dar nu mai vorbim, că atunci nici nu prea exista societatea civilă care s-ar fi opus sau ar fi promovat variante de alternativă. Eu aș spune că și administrația întreprinderilor, deși nu prea aveau mari șanse să influențeze modelul de privatizare, dar…”
Europa Liberă: Cel puțin, opreau furturile care se făceau atunci prin întreprinderi și vânzările?
Valeriu Muravschi: „Da. Păi, bine, înțelegeți, lumea a ieșit din sistemul sovietic, unde toți, chipurile, am fost egali și desigur că lumea a început, o parte, în afară de „băieții șmecheri”, chiar și administratorii de întreprinderi au văzut că apare o șansă, o posibilitate ca să-și realizeze niște scopuri materiale. Referitor la fondurile de investiții, acestea au fost create ca niște instrumente de realizare a modelului respectiv de privatizare. Până la urmă, prin intermediul lor, proprietatea de la majoritatea cetățenilor a trecut în mâinile unei minorități. Asta e.”
Europa Liberă: Domnule Muravschi, dar dacă vorbim despre privatizarea contra mijloacelor financiare – întreprinderi mari, în Cehia este „Skoda”, în România în ’99 „Dacia” a fost preluată de „Renault”, poate mă ajutați Dvs., dar eu nu-mi amintesc un caz de privatizare cu succes în Republica Moldova. De ce nu s-a întâmplat?
Valeriu Muravschi: „Vedeți, deci, Dvs. aveți în vedere și intrarea în procesul de privatizare și în genere în economia noastră a capitalului străin. Din păcate, în primul rând, Republica Moldova este o țară foarte mică, cu o piață foarte îngustă. Din tot ce am putea să producem, noi cel puțin 70 la sută trebuie să le exportăm. În al doilea rând, tot haosul acesta care s-a întâmplat, nu mai vorbim de privatizare și reforma agriculturii, dar tot ce s-a întâmplat în sistemul judiciar, practic, la noi nici n-a existat un climat investițional normal, cine, domnule, o să vină să-ți investească aici în orice întreprindere, în condițiile în care sistemul judiciar și legislația nu-i garantează drepturile la proprietate, la repatrierea investiției, repatrierea dividendelor pe care trebuia să le obțină?”
Europa Liberă: Domnule Muravschi, dar 26 de ani în urmă, politicienii, guvernanții puteau să se apere, spunând că nu au destulă experiență, că nu știu să guverneze o țară... Astăzi, acest motiv mai poate fi invocat?
Valeriu Muravschi: „Din momentul în care te-ai implicat în politică și ai intrat la guvernare, aceea ce declari trebuie să încerci să realizezi. Și dacă nu cunoști, domnule, studiază, vezi cum au făcut alte țări... În genere, puterea corupe. Majoritatea oamenilor sînt slabi, care se ridică la putere, la guvernare. Dacă n-ai imunitate contra puterii, ea te corupe, așa-i? Pierzi contactul cu realitatea, cu grijile oamenilor, cu problemele lor cotidiene. În jurul guvernanților se formează întotdeauna o gașcă. Gașca asta în majoritatea cazurilor are și interese obscure, meschine, personale. Asta a fost cam în tot timpul în acești 26 de ani. Actuala guvernare nu se poate plânge că n-are experiență sau n-are de unde lua experiența aceasta. O luăm din trecutul nostru de 26 de ani, toți care au fost la guvernare, greșelile, neajunsurile, așa? Doi. Sunt și alte țări care… Luați Țările Baltice cum au parcurs perioada aceasta. Mă scuzați, în Estonia salariul mediu e 1000-1100 de euro, iar noi unde suntem?”
Europa Liberă: Vedeți în aceste condiții luminița de la capătul tunelului?
Valeriu Muravschi: „Noi am ratat o mare șansă la începutul anilor 2009-10-11-12 de a realiza ceea ce s-a promis și maximal de a ne apropia de Uniunea Europeană. Aceasta a fost o mare șansă. Eu cred că, dacă s-ar fi mers din start așa cum s-a promis, noi posibil că, după 2020, 2025, posibil că aveam șansa să ne integrăm în Uniunea Europeană. Acum ca să revină aproape, trebuie să vină alte formațiuni politice la putere, cu alte viziuni, mai tineri, desigur, care n-au fost implicați în toate procesele acestea negative; oameni cu alt nivel de inteligență. Desigur, fără sprijinul Uniunii Europene ne va fi foarte greu să schimbăm lucrurile. Și, în primul rând, eu aș spune că, cu toate problemele pe care le are România, România trebuie să se implice, să încerce să ne ajute. Desigur, eu mizez cel puțin pe o parte din cetățenii noștri care-s plecați în Occident; măcar o parte din ei, dacă s-ar întoarce dintre ei, să spunem așa, ipotetic, vreo 25%, ne-ar fi mult mai ușor să schimbăm lucrurile aici. Și eu spun așa nu numai de aceea că am fost prim-ministru, am și eu un interes mercantil, mă gândesc și eu cândva, posibil când n-o să mai fiu, măcar unii dintre nepoții mei să se întoarcă. În caz contrar, dacă se mai prelungește cinci, șapte, opt ani la noi situația actuală, Republica Moldova rămâne depopulată absolut.”
Europa Liberă: Domnule Muravschi, dar ce sentimente vă trec atunci când vedeți că Republica Moldova, țară la a cărei făurire ați pus și Dvs. umărul, se transformă într-o spălătorie regională de bani, că se fură un miliard de dolari, cel puțin, spun experții, care a fost pus în cârcă cetățenilor pentru următorii 25 de ani, că instituții-cheie din țară ajung, de fapt, să fie controlate politic?
Valeriu Muravschi: „Din păcate, cu fraudele astea din sistemul bancar, acesta e un dezastru. Până la începutul anilor 2000, sistemul bancar era unicul sistem relativ funcțional – se dezvolta, încerca să asigure economia cu resurse financiare. Acum e un dezastru. Și eu mă uit cum se mușamalizează. Uneori stau și mă gândesc că ne consideră de proști. Nu este nicio justificare la ceea ce s-a întâmplat și cum au încercat guvernele respective să acopere așa-numitele găuri negre din sistemul bancar. Nicio justificare nu e! Nu mai vorbesc de atunci, încă pe vremea premierului Filat, când s-a transmis pachetul de la Banca de Economii, s-a vândut, chipurile, că n-aveam 80 de milioane de lei să acoperim, sau lucrurile acestea cu aeroportul… Încă Lenin a spus: „Ca să iei puterea în stat, trebuie să iei banca centrală, poșta și gara”. Desigur, asta a fost un secol în urmă, dar să dai aeroportul tău… Acestea-s porțile capitalei, porțile Republicii Moldova!... Eu sunt sigur că pentru Uniunea Europeană, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, dacă am fi apelat, nu era nicio problemă ca să ne crediteze pe 30-40 de ani ca să renovăm și să modernizăm Aeroportul Chișinău.”
Europa Liberă: Dar au mai rămas „Moldtelecom”, AIR Moldova, RED-Nord și RED-Nord-Vest. Dvs., apelez la expertiza de economist, aveți încredere că acestea vor fi înstrăinate sau, mă rog, se va face un parteneriat public-privat, ca în cazul aeroportului, încheiat la toți nasturii, având în capul listei interesul cetățeanului, interesul țării?
Valeriu Muravschi: „N-am nicio încredere, fiindcă cei care ne guvernează cum s-au îmbogățit, la ei deja este un mod de viață, un mod de gândire. Ei n-au altă viziune ca noi cu Dvs., că așteptăm să privatizeze „Telecom”-ul și noi o să obținem în buget un miliard. Doi. La noi, dacă vorbim de unitățile economice care sunt de stat, eu cred că în mare măsură intenționat se stopează, se blochează privatizarea lor, fiindcă mulți din ei, rudele lor sunt angajați acolo în administrație, primesc salarii destul de bune, sunt folosite ca un mod de spălare a banilor, de aceea desigur ele trebuie privatizate, dar eu, care cunosc și înțeleg, conjunctura pe piață nu-i prea favorabilă ca să obții maximal posibil. S-au ratat șansele când se putea. Dar în toate cazurile ele trebuie privatizate și lucrul acesta trebuie făcut transparent și, dacă ar depinde de mine, eu aș accepta numai capital străin. Dar, mă scuzați, nu din Cipru, de pe insulele nu știu care acolo… Repet încă o dată – transparență și prin concurs. Unicul lucru de care sunt sigur e că oricine ar veni, actualii noștri guvernanți, sigur că doresc să aibă, să le cadă și lor ceva…”
Europa Liberă: Și aceasta a fost, de fapt, marea problemă a privatizării în Republica Moldova?
Valeriu Muravschi: „Da. În genere, privatizare, investiții, în multe cazuri, cei care veneau aici, în Republica Moldova, se confruntau cu: Prima – li se dădea de înțeles că trebuie să fie, cum spun la noi, „otkat”, adică mită. Doi – nicio garanție în garantarea dreptului justițiar, lipsa transparenței, climatul investițional și toate lucrurile astea luate împreună, de aceea la noi nici nu sunt investiții. Din păcate, dacă ne uităm mai departe, adică în fostul sistem sovietic din fosta Uniune Sovietică, numai balticii într-o oarecare măsură s-au rupt de mediul acesta, de toată influența Estului, dar restul, toți au probleme, începând cu Rusia, Ucraina, noi și celelalte țări.”
Europa Liberă: Dar ce-i lipsește astăzi economiei moldovenești ca să fie una funcțională?
Valeriu Muravschi: „Trebuie schimbat totul aici, totul. Până nu va veni altă clasă politică, alte partide, nu vom reuși. Eu îmi văd viitorul numai în cadrul procesului de integrare și apropiere cu Uniunea Europeană. Altă șansă nu avem, pur și simplu, mai ales, iarăși, în contextul intereselor și luptelor acestea geopolitice care se întâmplă astăzi. Numai în condițiile în care noi o să depunem eforturi prin sistemul politic al nostru, prin alegeri, desigur că atunci vom fi sprijiniți de Europa. Eu sunt sigur că ar dori, cel puțin la frontieră cu ea, să fie o țărișoară Republica Moldova unde să funcționeze statul de drept, unde să fie asigurate drepturile și libertățile cetățenilor, securitatea. Ca să mă înțelegeți corect, iată trăiești la țară, ești om gospodar, ai casă frumoasă, tot, curte, una-alta, ce vecini îți dorești? Tot ca și tine, nu-i așa? Dar nu unul care fură, care bea, care nu știu ce mai face. Sigur că atunci tot timpul te gândești: „Dar el poate să sară gardul și la mine…” Așa și europenii – nu doresc să aibă așa vecini. Numai educând o generație nouă, noi am putea să asigurăm schimbarea clasei politice și crearea condițiilor ca Republica Moldova să se dezvolte. Eu nu cred că noi o să ajungem cândva ca în Germania, dar, cel puțin, să realizăm ceea ce au realizat Țările Baltice. În ’90, eram ministru al Finanțelor și m-am dus la Riga, Tallinn, Vilnius, să văd ce fac ei, căci toți am ieșit din sistemul sovietic. Ei, ce să vă spun?! Aici era o mizerie, un dezastru, tejghelele goale, toți umblau cu saci de ruble de celea care nu valorau nimic… Mă duc la ei – în magazine, tot… Am văzut pentru prima dată în ’90 toamna casă de schimb valutar. Noi aici nici idee încă nu aveam de lucrurile acestea… Desigur că atunci deja la dânșii era plin de experți-consultanți – Finlanda, Suedia, Norvegia, Germania, Danemarca, Polonia îi ajutau. Aceștia îi ajută pe cei care doresc să schimbe ceva, să realizeze. Dacă aș avea finanțe, le-aș dărui și aș lua toată populația asta a noastră și aș duce-o în Europa pe o lună de zile, ca să vadă cum trăiește lumea acolo, căci altfel nu-i convingi. E foarte complicat. Așa că trebuie să mă gândesc de unde să câștig banii aceștia și atunci aș ajuta Republica Moldova.”
