Cîteva mii de expozanți din domeniul industriei și al publicațiilor muzicale s-au reunit și anul acesta la cel mai mare Tîrg Internațional al Muzicii (Musikmesse) din Europa, de la Frankfurt, care s-a deschis miercuri 11 aprilie și durează timp de cinci zile. Ocazie, pe de o parte, de bilanțuri, economice și studiu al direcțiilor de dezvoltare pe care le urmează industria instrumentelor muzicale, ocazie, pe de alta, de noi contracte, pentru afirmarea prezenței și activității unor unor firme, edituri, țări, aflate mai puțin în prim plan și, implicit, a unei propagande culturale pozitive.
În joc au intrat, de exemplu, edituri, centre de documentare muzicală și institute din Polonia, Ungaria, Estonia, Letonia etc. (pentru a le aminti numai pe cele din Europa Centrală), fiecare cu proiecte cărora li se face o publicitate internațională.
Letonia, de exemplu, își sărbătorește Centenarul Independenței de stat, Polonia, printr-o mare editură și prin Institutul Frederic Chopin, pregătește deja aniversarea marelui ei compozitor ce va avea loc... peste doi ani și face publicitate unui proiect de punere în valoare a ansamblului compozitorilor polonezi, unii prin ediții de lux, adevărate cărți de artă, cum este cea dedicată lui Tadeusz Kosciuszko.
România - mai este oare nevoie de spus? - la fel ca și R. Moldova strălucesc și în acest an prin absența totală. Salvează, totuși, parțial, lucrurile prezența, devenită tradițională a Fabricii de Instrumente Muzicale „Hora”, de la Reghin și a lutierului desprins cu două decenii din ea, Vasile Gliga.
Domnul Nicolae Bâzgan, directorul fabricii „Hora” a ținut să mă asigure că la Tîrg ar fi prezenți „mai mulți vizitatori români, care nu expun, dar vin aici cu afaceri.” Posibil. Românii noștri, deși afirmă că ar reprezenta o parte importantă a comerțului mondial cu instrumente de coarde, nu figurează în statisticile de importuri germane, de exemplu, pe care, pe primul loc se află China (cu o cifră de afaceri de peste 161 de milioane de euro), urmată de Indonezia, Statele Unite, Olanda și Japonia.
În lipsa unor statistici oficiale despre R. Moldova și România, l-am întrebat pe directorul fabricii din Reghin - unde conduce cu o vitalitate și un statut moral exemplare „ostilitățile” de peste 50 ani - cum arată „peisajul” lumii afacerilor în România în anul scurs de la ultima noastră întîlnire la Frankfurt. Nicolae Bâzgan:
Nicolae Bâzgan: „Începînd din 2017, lucrurile în România s-au precipitat și rezultatele se văd și pe plan economic. Eu nu cred în statisticle pe care guvernul le flutură pentru că simt mediul de afaceri că merge în jos. Foarte multe firme se închid, greutățile sînt enorme, birocrația este ucigătoare, peste tot, în loc să se ușureze activitatea firmelor, peste tot se pune frînă acestor activități, se găsesc tot felul de tertipuri care nu fac altceva decît să dezguste pe investitori și mulți din ei se lasă de investițiile făcute.”
Europa Liberă: Cum este afectată întreprinderea Dvs. de această conjunctură politică nefericită?
Nicolae Bâzgan: „Pe mai multe planuri sîntem afectați și poate că cel mai grav și cel mai important aport îl constituie lipsa forței de muncă calificate. Ducem o lipsă de muncitori [și] vreau să spun că cei care au rămas în țară sînt muncitori de slabă calificare, de slabă educație, de slabă moralitate. Și cu ei trebuie să lucrăm. Din păcate, cei mai buni au plecat în străinătate, chiar dacă nu lucrează în domeniul în care au fost pregătiți, sînt atrași de cîștigurile mai mari, care sînt fie în agricultură, fie în tot felul de servicii de care acum este nevoie, pentru că începe sezonul estival; și noi rămînem, așa, fără oameni....”
Europa Liberă: Reușiți totuși să vă mențineți față de clienții din străinătate?
Nicolae Bâzgan: „Da, încercăm să ne onorăm clienții, să onorăm comenzile lansate de clienți, însă, vă spun, sînt influențe destul de mari, destul de grele, mai ales că fiscalitatea asta, care se zice că a favorizat – sau că favorizează – pe industriași sau pe întreprinzători, este o poveste numai, pentru că noi trebuie să urmăm cursul firesc al lucrurilor.
Noi trebuie să creștem salariile muncitorilor pentru ca la un moment dat să trecem de media pe Uniunea Europeană. Și asta se poate face numai prin creșterea productivității muncii, și ce să zic eu?, printr-o nouă abordare a muncii în România. Pentru că școlile profesionale, școlile liceale industriale pregătesc – așa-zis pregătesc! – niște nulități. Nulități! S-a întîmplat ca să angajăm, și am angajat, un muncitor care a terminat școala profesională și l-am întrebat dacă știe să ascută o daltă. Și mi-a spus: «Ce-i aia daltă?» Caz autentic pe care l-am întîlnit...
De asemenea, o altă muncitoare care a terminat Liceul silvic a fost angajată la noi [și] am întrebat-o ce fel de lemne, de rășinoase, cunoaște. Bineînțeles, că a zis că nu cunoaște. I-am spus: spune-mi de foioase; nici din acelea nu cunoaște! Mi s-a urcat tensiunea și i-am spus: în felul ăsta – zic – dacă te mai întreabă cineva ce ai terminat, să nu spui la nimeni că ai terminat Liceul silvic de la Gurghiu.
Rușinea este și a profesorilor, nu numai a elevilor, care sînt lăsați de capul lor. Și profesorii trebuie să privească cu toată seriozitatea pregătirea, pentru că ei sînt responsabili pentru o generație întreagă, de pregătirea acestor copii. Nu să-i lase de capul lor și ei să ceară majorări de salarii și să facă greve pentru majorări de salarii...”
