Cu 1922 de expozanți din 55 de țări, Musikmesse de la Frankfurt, marele tîrg internațional al industriei muzicale, pentru instrumente, partituri, producție și comerț muzical, rămîne cel dintîi ca importanță și impact în Europa, comparabil doar cu tîrgul concurent american NAMM Show (inițialele „Asociației Naționale a Comercianților de Muzică” din Statele Unite) de la Anaheim, în California (și care acum are și un tîrg clon ce se desfășoară în Rusia).
Tîrgul internațional din Germania are două componente, Musikmesse (reprezentînd strict industria muzicală, de la instrumente, la aparatură informatică pentru înregistrări de studio, radio și jurnalism, pînă la edituri și publicații periodice de specialitate) și Prolight + Sound, cel din urmă specializat, în esență, pe tehnica spectacolului muzical (efecte de lumină și sonore, cu predilecție).
La Tîrgul Internațional al Industriei Muzicii de la Frankfurt (Musikmesse 2017)
Pe scurt, este un loc de întîlnire și de promovare de primă importanță în lume, lucru înțeles de mulți reprezentanți ai țărilor Central și Est europene, dar nu, din păcate, și de români (cu o singură excepție despre care vă vom vorbi). Musikmesse este, de exemplu, locul la care Societatea Editorilor Germani acordă anual mai multe distincții Best Edition, celor mai bune cărți cu subiect muzical, opt în total anul acesta, între care trei premii culese de editura Schott.
Între ele, s-a aflat volumul Richard Strauss, Însemnări tîrzii, îngrijit de Marion Beyer, Jürgen May și Walter Werbeck, din punct de vedere științific, o excepțional de bine realizată cercetare de arhive istorice. Însemnările cvasi secrete ale lui Strauss se referă la colaborarea sa cu scriitorul Stefan Zweig și persecutarea acestuia de către naziști, și Goebbels în special, la o întîlnire cu Mussolini, la Hitler și Bayreuth, sau... menționează admirabila voce a moldovencei Maria Cebotari.
Editura Bärenreiter, care are filiale la Kassel, Basel, Londra, New York și Praga, a căpăt premiul Best Edition pentru primul volum François Couperin „Pièces de clavecin”, publicat sub îngrijirea muzicologului francez Denis Herlin și a doi claveciniști legendari, Kenneth Gilbert și Huguette Dreyfus.
Ceea ce autoritățile culturale de la București nu sînt capabile înțeleagă este că o ediție serioasă de partituri - și cea a lucrărilor lui Enescu abia începe să fie angajată - nu se poate face fără o colaborare cu o mare editură occidentală, care are și capacitatea de a distribui în lume cartea. Subvenții ministeriale acordate din an în paște pentru o mînă de exemplare de carte scoase la practic necunoscuta în Occident editură Graphoart - cazul partiturilor pianistice ale lui George Enescu sau al Scrisorilor lui Dinu Lipatti - sînt doar un fel ineficient de a se înșela în familie, de a bifa o zisă inițiativă culturală. Iar absența unui stand românesc la Musikmesse la Frankfurt, a unor edituri și companii de discuri românești, este mai mult decît păguboasă pentru renumele țării.
Alte societăți muzicale central-est europene au înțeles de mult acest lucru și Editio Musica Budapest - prezentă cu un admirabil stand la Tîrgul de la Frankfurt -, promovează, de exemplu, Bela Bartok. Ediția critică completă, realizată în parteneriat cu Editura germană G. Henle. Un excepțional stand „Musica din Polonia” (Music from Poland) a expus pe un întreg perete cărțile, discurile, DVD-urile și partiturile formidabil editate de Institutul Național Frederic Chopin de la Varșovia, între care se distinge noua ediție facsimilată a partiturilor lui Chopin, realizată în paralel cu ediția clasică a celebrului grup editorial occidental Peters.
Absolut remarcabil s-au prezentat anul acesta și țările baltice, fiecare cu un Centru de Informare Muzicală, cu extrem de mult și variat material promoțional, broșuri, cărți, CD-uri, estonii distingîndu-se prin inițiativa de mare succes la vizitatorii mai tineri de a oferi ultimele noutăți în muzica simfonică, de cameră și corală, pe stick-uri, pe memorii de calculator, elegant realizate. Ambițioaselor Centre de informare muzicală ale Estoniei, Lituaniei și Letoniei li s-a adaugat, ca și în anii trecuți, compania Musica Baltica Ltd. cu reprezentanți deosebit de primitori și informați.
Același lucru se poate spune și despre reprezentanții de rang înalt ai Societății Compozitorilor din Slovenia, la al cărei stand primeai seturi duble de CD-uri cu muzica slovenă clasică sau de jazz și diverse cataloage de carte și discuri...
Europa răsăriteană este puțin reprezentată printre constructorii de instrumente muzicale veniți la Frankfurt, doar Cehia prezentînd un stand multidimensional, sub egida Ministerului ceh al industriei și comerțului, unde, alături ce celebrele piane Petrof, se făcea publicitate și la acordeoane și relativ puține instrumente de coarde. Un lutier bulgar se reprezenta pe el însuși, altfel piața instrumentelor fiind dominată complet de occidentali.
În acest domeniu și din aria geografică central-est europeană, România constituie însă excepția bună și, dacă există cineva care, de ani de zile, a înțeles cît de important este Tîrgul internațional de Muzică de la Frankfurt, acesta este directorul-general al Fabricii de instrumente muzicale „Hora” de la Reghin, dl. Nicolae Bâzgan. O societate comercială, după 1989, cu un renume particular pe piața europeană, între altele, și fiindcă, din punct de vedere al producției și diversității acesteia, și-a continuat activitatea post-1989, dezvoltînd-o și devenind cea mai mare, ca dimensiuni, întreprindere de instrumente muzicale din lemn europeană.
Anul 2017 este, atît din perspectiva istoriei întreprinderii, cît și a directorului ei general, unul cu semnificații deosebite: „Hora” a împlinit 65 de ani de existență, iar dl. Nicolae Bâzgan se află la conducerea ei de 50 de ani. Punct din care am pornit conversația noastră, pe fundalul relativ gălăgios de la Musikmesse...
Nicolae Bâzgan: „Am fost numit ca șef de secție la Instrumente muzicale, la Combinatul de comercializare a lemnului în 17 ianuarie 1967 și, de atunci, conduc fără întrerupere această fabrică. Bineînțeles, pentru mulți pare o enigmă... Pentru mine, cred, și pentru țară a fost profitabilă această stabilitate pentru că prin mine s-a reușit să se mențină o constanță, o permanentă prezență a noastră pe piața instrumentelor muzicale. Țin minte că [atunci] cînd am venit în fabrică exportam în Anglia, la firma Rose Morris, la firma Stentor, la care exportăm și în momentul de față. Deci, și firma Stentor are o longevitate destul de mare. De asemeni, exportam în Germania la firma Mayer. Prin mine s-a reușit ca aceste contacte cu firmele străine să fie menținute, continuate și chiar găsite noi căi de desfacere.”
Europa Liberă: Să facem puțină istorie... În urmă cu 65 de ani a început producția comercială de viori în România. Ce lutieri existau la aceea dată? Care a fost nucleul din care s-a format această fabrică, ce a ajuns un experiment de succes?
Nicolae Bâzgan: „În Reghin existau foarte buni tîmplari. A fost doar necesară îndrumarea lor spre construcția de instrumente muzicale. Și acest lucru l-a făcut maestrul Roman Boianciuc, care a reușit să creeze un nucleu foarte bun de constructori de instrumente muzicale, nucleu pe care eu l-am preluat... A fost ajutat și de generalul Alexandru Apăteanu, despre care în momentul de față se vorbește mai puțin sau chiar a fost uitat...”
Europa Liberă: Cum s-au format în continuare, care sînt lutierii fabricii și ce pondere au ei, fiindcă fără lutieri fabrică de viori nu cred că există pe lumea asta?
Nicolae Bâzgan: „După 1951, prin 1957, a luat ființă prim Școală profesională de constructori de instrumente muzicale, condusă, de asemenea, de un inimos, pasionat de instrumente muzicale, Valeriu Vaida. El a creat acestă primă clasă de instrumente muzicale și fiindcă și Valeriu Vaida avea o origine „nesănătoasă”, a fost stopat după doi ani de zile; școala s-a închis și, din motive stupide, s-a transferat la Târgu Mureș, unde nu a mai avut profil de instrumente muzicale ci de constructori de mobilă.”
Europa Liberă: Publicul cred că nu știe, de ce construcția de viori s-a concentrat în această regiune, Reghin-Toplița-Târgu Mureș?
Nicolae Bâzgan: „Vreau să vă spun că au existat în Reghin condiții favorabile, Reghinul fiind cunoscut ca un centru de export al semifabricatelor pentru construcția de instrumente muzicale. Se exportau masiv în Italia, Austria, Germania, Cehia, chiar și Polonia, semifabricate, părți pentru instrumente muzicale. Și fiindcă aici existau foarte buni tîmplari, ei au devenit ușor constructori de instrumente muzicale. Apoi, perseverența cu care s-a lucrat...”
Europa Liberă: Cum s-au materializat exporturile înainte de 1989, cum au evoluat după?
Nicolae Bâzgan: „Anul de vîrf al producției de instrumente muzicale a fost 1989, în care am avut circa 570 de angajați, care au produs un export de 3 milioane 300 de mii de dolari la vremea respectivă. În momentul de față, cu 270 de angajați, facem un export de cinci milioane de dolari....”
Europa Liberă: Ce reprezintă ca număr, instrumente de coarde?
Nicolae Bâzgan: „Pot să vă spun că de la începutul fabricației instrumentelor muzicale la Reghin am reușit să fabricăm patru milioane cinci sute de mii de bucăți/instrumente muzicale. Asta înseamnă viori, violoncele, viola, constrabași, chitare, mandoline, balalaici și alte instrumente din lem...”
Europa Liberă: Și astăzi cam cîte exportați, grosso modo?...
Nicolae Bâzgan: „Ca număr de instrumente muzicale, anul trecut, se ridică la cam 58 de mii de bucăți/instrumente muzicale exportate. Respectiv, 85% din producție se exportă.”
Europa Liberă: Aveți relații și cu R. Moldova?
Nicolae Bâzgan: „Da, avem relații și cu R. Moldova, însă aceste relații nu sînt oficiale, ci sînt mai mult personale. exportăm și în R. Moldova. E un export... mascat, să zic așa, personal, nu oficial.”
Europa Liberă: Povesteați într-un interviu despre aprecierea pe care a dat-o David Oistrah viorilor de la Reghin. Cîteva delatii... ?
Nicolae Bâzgan: „În anul 1967 - deci primul în care am condus fabrica - Dl. Boianciuc, care era maistru lutier la noi, a participat la Festivalul George Enescu de la București, în septembrie 1967. Și fiindcă dînsul cunoștea limba rusă, l-a contactat pe David Oistrah și l-a rugat să probeze o vioară construită la Reghin. Afirmația lui a fost extraordinară: a spus că vioara este foarte bine construită, sună dinamic și poate satisface exigențele oricărui interpret de talie mondială.”
Europa Liberă: Astăzi viorile sînt cumpărate și de oameni din orchestre sau vînzarea este plafonată la studenți, la elevi, la începători?
Nicolae Bâzgan: „Principala noastră activitate de export este destinată studenților, deci celor care studiază muzica. Avem apoi o foarte mică parte de instrumente pentru profesioniști, care, bine înțeles, sînt foarte încîntați de calitatea instrumentelor noastre, mai mult datorită faptului că noi lucrăm cu lemn învechit. Lemnul nostru pentru viori are mai mult de zece ani vechime de la tăiere, iar pentru violoncele avem lemn vechi și de 40 de ani.”
Europa Liberă: Cum a fost piața pînă acum, se interesează lumea de producția Dvoastră?
Nicolae Bâzgan: „Din păcate, vreau să vă spun că importanța Tîrgului de la Frankfurt a început să se diminuneze an de an, asta probabil datorită perseverenței americanilor în aș impune tîrgul lor [NAMM] de la Anaheim, unde [vin] principalii producători de instrumente muzicale - China este dominantă, apoi Japonia.
Fabrica noastră a rămas în momentul de față cea mai mare fabrică de instrumente muzicale din Europa; prezența la Tîrgul de la Frankfurt este importantă, pentru că vrem să aratăm că mai existăm, că sîntem interesați în îmbunătățirea calității, în menținerea pe piață... Trebuie să știți: nu este greu să livrezi prima dată, este greu să te menții pe piață...
Importanța acestui tîrg de la Frankfurt este mare pentru noi. Pentru că producția de instrumente muzicale din Ungaria a dispărut, producția din Cehia s-a diminuat foarte mult, producția din Germania, de asemenea, s-a diminuat, există niște explicații. Pe de o parte, costurile lemnului de rezonanță, care a devenit din ce în ce mai puțin și din ce în ce mai scump și, pe de altă parte, consider eu, cel puțin în fostele țări comuniste, slaba educație muzicală sau greșita educație care se practică și incompetența conducătorilor.”
Europa Liberă: Și totuși am constatat că la Tîrgul acesta sînt prezente o mulțime de țări din estul Europei, cu centre muzicale de informații, care pun la dispoziția presei și partituri și cărți și discuri... Cum vi se pare anormala totală absență a României la acest tîrg?
Nicolae Bâzgan: „Mi se pare foare ușor explicabilă. Noi nu promovăm valorile. E posibil ca un ministru al culturii să nu aibă baccalaureat? Cum poate el să promoveze cultura cînd el este incult? Cînd cultura lui se limitează la manele și la jocul de table. Cred că acești oameni nu au auzit de muzică simfonică, de muzică de operă... la ei totul se limitează la manele. Or, este explicabil în cazul acesta, cînd acești oameni conduc o țară și imbecilizează poporul.
Eu, totuși, trag o speranță. pentru că, dacă n-am astîmpăr să rămîn acasă, în pensie, și încă mai sper să dezvolt această construcție de instrumente muzicale, prin care se promovează cultura, eu sper că și la noi se va schimba ceva. Sper că, în sfîrșit, poporul își va da seama că nu trebuie să aleagă nulități și trebuie să-și dea seama că dacă continuă în felul acesta, se condamnă la autodistrugere. Eu sper să nu se întîmple lucrul acesta și de asta activez în continuare...”
