Centrul de Resurse Juridice s-a interesat cât de des şi de ce şi-a revizuit Curtea Supremă de Justiţie propriile decizii timp de trei ani. Ce a descoperit în urma unei analize minuţioase şi complexe nu sună deloc încurajator pentru justiţie, crede Vladislav Gribincea, directorul organizaţiei şi interlocutorul nostru de astăzi.
Europa Liberă: Concret, dle Gribincea, aţi avut în vizor în acest studiu practica revizuirii de către Curtea Supremă de Justiţie a propriilor decizii; pe parcursul a trei ani ați analizat acest lucru. Întâi de toate, de ce Curtea Supremă îşi permite, uneori, să-şi revizuiască propriile decizii, care sunt irevocabile, prin urmare se prezumă că și intangibile?
Vladislav Gribincea: „De la bun început vreau să menționez că, potrivit regulii generale, odată ce hotărârea devine, cum o numesc juriștii, irevocabilă, ea nu mai trebuie să fie pusă în discuție. Totuși, această regulă nu este absolută, adică dacă apar circumstanțe noi, dacă cineva este condamnat pentru o infracțiune comisă la adoptarea hotărârii sau în legătură cu aceasta, hotărârea judecătorească irevocabilă, totuși, poate fi anulată, dar în situații excepționale. Noi am verificat dacă aceste circumstanțe excepționale expres prevăzute de lege sunt sau nu aplicate adecvat de către Curtea Supremă de Justiţie.”
Europa Liberă: Și ați constatat sau ați spus în studiu că aveţi dubii serioase în ceea ce priveşte existenţa cu adevărat a temeiurilor de revizuire în 28 din 70 de hotărâri, adică în 40 la sută din cazuri. Alarmantă această cifră?
Vladislav Gribincea: „Pentru a clarifica de la început aceste cifre, trebuie să spunem că în total s-a solicitat anularea hotărârilor irevocabile în peste 1.600 de cazuri. Curtea Supremă de Justiţie a admis doar 70, adică în jur de 5,5%. Din aceste 5,5%, adică 70 la număr, Curtea Supremă de Justiţie a admis 70. În privința la 28 din cele 70 noi avem întrebări. Nu este un lucru foarte mare, dar, având în vedere că aproape în două la sută din cererile depuse revizuirile se admit din motive greu de explicat, aceasta pune sub discuție în genere faptul cât de irevocabilă este justiția la Curtea Supremă de Justiţie. Și doi: aceasta artificial creează un volum suplimentar de muncă pentru Curtea Supremă, fiindcă oamenii în Republica Moldova, neavând încredere deplină în Curtea Supremă și în justiţie, în general, vor fi tentați să depună cereri noi.”
Europa Liberă: Da, vorbim până la urmă despre încredere în justiție…
Vladislav Gribincea: „Exact.”
Europa Liberă: În multe situaţii constataţi că, de fapt, revizuirile în cauză sunt „apeluri deghizate”. Ce aveţi în vedere? Ce trebuie să înţelegem din asta?
Vladislav Gribincea: „În mod normal, pentru a anula o hotărâre irevocabilă, trebui să apară ceva nou, care n-a fost cunoscut la momentul adoptării deciziei Curții Supreme. Atunci când aceste circumstanțe erau cunoscute sau puteau fi cunoscute de către partea care o invocă, dar ea încearcă să-și schimbe într-un fel argumentarea și să depună de fapt aceleași argumente a doua oară la Curtea Supremă de Justiţie, asta se numește „apeluri deghizate”. Dacă chestiunile au fost…”
Europa Liberă: Dar ce se poate întâmpla între timp ca o instanță atât de importantă precum Curtea Supremă de Justiţie să se facă că nu a cunoscut niște circumstanțe și să reia cauza?
Vladislav Gribincea: „De exemplu, se poate întâmpla situația în care un document care a fost pus la baza hotărârii a fost declarat că este fals printr-o sentință penală.”
Europa Liberă: În mod normal?
Vladislav Gribincea: „În mod normal, da. Sau altă situație este atunci când se constată că două persoane se judecă de la proprietatea unui terț care nici nu a fost în proces.”
Europa Liberă: Dar nu e cazul, așa înțeleg din concluziile pe care le-ați lansat?
Vladislav Gribincea: „Da, adică vorbeam că pentru ca Curtea Supremă de Justiţie să-și anuleze hotărârile trebuie să fie ceva ieșit din comun, excepțional. Excepțional nu poate fi 2%, asta poate fi 0,02%. Noi am
Curtea Europeană a Drepturilor Omului ne-a condamnat în 20 de hotărâri tocmai pentru faptul că Curtea Supremă de Justiţie își anulează propriile hotărâri când nu există motive ca să și le anuleze...
încercat să explicăm de ce totuși așa de multe cereri de revizuire sunt admise. De ce am verificat anume acest domeniu? Deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 20 de hotărâri ne-a condamnat anume pentru faptul că Curtea Supremă de Justiţie își anulează propriile hotărâri când nu există motive ca să și le anuleze.
Și în cele 28 de cazuri din 70, adică în 40 la sută condițiile legale, în opinia noastră, nu au fost întrunite. De ce? În jumătate din ele, adică aproape în jumătate, în 12 din 28 Curtea Supremă de Justiţie constată prin revizuire că ea singură a greșit fie la calcularea termenelor de recurs, fie un judecător a participat la examinarea cauzei, și nu trebuia să participe. Acestea nu sunt temeiuri de revizuire, dar aparent există o justificare logică – este o încălcare a legii și explicația este cât de cât de a înlătura carențele procesuale comise de însăși Curtea Supremă de Justiţie în recurs. În privința a 16 din 28, explicație plauzibilă noi nu putem găsi, dar trebuie să recunoaștem că…”
Europa Liberă: Dar neplauzibilă, dle Gribincea?
Vladislav Gribincea: „Acele cauze se refereau la creanțe importante, adică la sume de bani importante, fie la persoane influente din această țară.”
Europa Liberă: Vreau să vă propun să ne uităm pe un caz din acestea. Ce putea, de exemplu, să intervină, cum s-a întâmplat, bunăoară, în cazul dlui Chiril Gaburici în 2015, atunci când înainte de a deveni dumnealui premier, ca Curtea Supremă de Justiţie mai întâi să refuze revizuirea unei proprii decizii, care îl viza pe dl Gaburici, iar ulterior, când dumnealui devenea premier, să o admită şi să-i dea ulterior câştig de cauză?
Vladislav Gribincea: „Da, cauza dlui Gaburici viza un automobil de peste 40 de mii de euro pe care dumnealui l-a cumpărat în leasing și, potrivit lui, l-a plătit, însă compania de la care a cumpărat el a intrat în insolvabilitate. Acea companie avea un credit de la bancă; banca a venit să ia toată proprietatea companiei, inclusiv automobilul pe care dl Gaburici l-a plătit.”
Europa Liberă: Și inițial CSJ a zis că da, așa trebuie…
Vladislav Gribincea: „Ceea ce nu se poate, că este proprietate a băncii, gajul trebuie să se ducă la cel care a creditat compania, iar ulterior, dl Gaburici depune o cerere de revizuire, care este respinsă, iar a doua oară deja dl Gaburici depune o nouă cere care este admisă.”
Europa Liberă: Fiind premier?
Vladislav Gribincea: „După ce a devenit premier. Și după ce el fusese premier a depus o cerere de revizuire care este admisă. Curtea Supremă de Justiţie spune că admite acea cerere de revizuire, deoarece hotărârea judecătorească anterioară contravine practicii judiciare.”
Europa Liberă: Ce trebuie să înțelegem noi din aceasta?
Vladislav Gribincea: „Se înțelege că Curtea Supremă de Justiţie recunoaște că în fond ea a greșit când nu i-a dat câștig de cauză dlui Gaburici. Nuanța este că această greșeală nu este temei de revizuire, asemenea temei nu există în lege, temeiul de revizuire expres menționat prin lege. Și doi: Curtea Supremă menționează că hotărârea contravine practicii judiciare, însă în textul hotărârii însăși nu se menționează care este acea practică care trebuia urmată și nu a fost urmată și exemple de hotărâri care justificau practica care trebuia urmată.”
Europa Liberă: Deci, mai multe întrebări decât răspunsuri. Totuși, dle Gribincea, în concluzie ce putem spune?
Vladislav Gribincea: „În concluzie putem spune că, uneori, Curtea Supremă de Justiţie dă hotărâri de anulare a propriilor verdicte pe care pur și simplu o persoană rațională nu le poate explica. Și astfel de cazuri submină însăși esența justiției, unul din fundamentele căreia este caracterul ireversibil al soluțiilor ultimei instanțe. Astfel de situații determină faptul că oamenii nu au încredere nu doar în acel 1% din cauze, ci și în celelalte 99% și, cu regret, înrădăcinează percepția că justiția este făcută diferit pentru diferite persoane, în funcție de circumstanțe; chestiune care prin definiție nu trebuie să existe într-un sistem judiciar veritabil, democratic.”
Europa Liberă: Ați lansat acest studiu și aceste concluzii vinerea trecută. Înainte de aceasta, l-aţi trimis odată finalizat Curții Supreme de Justiţie. Ce reacţii aţi avut până la această oră?
Vladislav Gribincea: „Curtea Supremă de Justiţie ne-a comunicat joi seara, înainte de lansare, că nimeni de la Curtea Supremă de Justiţie nu poate veni la lansarea documentului, iar Curtea Supremă de Justiţie încă nu ne-a expediat eventualele obiecții la document. Noi sperăm că le vom primi, deși trebuie să recunoaștem că am lucrat asupra acestei analize o jumătate de an, studiind peste 1.600 de hotărâri. Asta este unu. Și a doua chestiune pe care vreau să o menționez e că probabil aceste iregularități pe care le-am constatat și noi, le-a constatat și Curtea Supremă de Justiţie. Am înțeles de la Curtea Supremă de Justiţie că și ei au făcut o analiză similară, numai că rezultatele nu le-au făcut publice.”
Europa Liberă: Interesant, de ce?
Vladislav Gribincea: „Probabil la această întrebare trebuie să răspundă Curtea Supremă de Justiţie. Poate și Curtea Supremă de Justiţie era conștientă de problemele existente și dorea ca pe viitor ele să nu se repete.”
Europa Liberă: Pe final, ce ar fi de întreprins și de către cine, în opinia Dvs.?
Vladislav Gribincea: „Lucrurile sunt simple: Trebuie respectată orbește legea și atunci probleme nu vor exista! Am impresia că explicația pentru deraiere de la textul legii și spiritul legii este în interese, din anumite cauze.”
Europa Liberă: Dar Curtea Supremă de Justiţie ca instituție ar putea lua măsuri în interiorul său, de exemplu, când se constată deviere de la lege, așa cum ziceți Dvs., să întreprindă măcar ceva?
Vladislav Gribincea: „Da. Curtea Supremă de Justiţie oricând poate sesiza Colegiul Disciplinar al Judecătorilor pentru ca anumiți judecători care au comis abateri să fie investigați. De asemenea, Curtea Supremă de Justiţie poate discuta în prealabil cu judecătorii săi asupra neadmiterii unor astfel de situații. Și trei: Curtea Supremă de Justiţie ar putea să-și uniformizeze practica sa proprie trimițând și un semnal judecătorilor ierarhic inferiori că astfel de practici nu trebuie perpetuate nici la Curtea Supremă de Justiţie și nici în instanțele ierarhic inferioare. Noi nu excludem că în instanțele ierarhic inferioare situația este similară.”
