Într-un moment în care de la Washington și Praga s-a anunțat reluarea în cursul acestui an a transmisiunilor de la Radio Europa Liberă spre România, un nou volum de documente, apărut recent la editura Polirom, readuce în discuție istoria postului de radio și a Serviciului românesc, în particular, în anii 1970-80, raporturile conducerii sale cu Departamentul de Stat american și destinul și viața celui mai articulat, reprezentativ și, în ultimă instanță, important disident sub regimul Ceaușescu, futurologul și gînditorul Mihai Botez.
Mihai Botez, Trei schițe de portret. Documente, cum se intitulează volumul (Editura Polirom, 2018), este rodul cercetărilor de arhivă ale sociologului Radu Ioanid, care se prezintă ca editor al cărții, deși cum o arată deja Cuprinsul și titlul introducerii sale, este vorba de autorul unui studiu de circa 60 de pagini și a concluziilor pe baza a trei categorii de documente.
Cele dintîi, cele mai puțin interesante, deoarece în mare parte a lor este vorba de documente deja publicate într-un volum anterior, provin din arhivele CNSAS și sînt emanații ale Securității ceaușiste. A doua categorie, necercetată direct de autor, sînt scrisori, emisiuni radio și scrieri ale lui Mihai Botez, extrase de o cunoștiință a lui Radu Ioanid din arhiva postului nostru de radio păstrată în fondurile Universității Central-Europene de la Budapesta (este, poate, partea cea mai deficitară a colecției de documente, în măsura în care lipsesc acele emisiuni păstrate și publicate pe site-ul Europei Libere, la rubrica Arhiva istorică, precum și altele păstrate foarte probabil în arhivele de la Hoover Institution, precum și interviurile, acordate presei franceze în special, ce au fost cu siguranță rezumate în emisiunile radio la rubrica Revista presei internaționale).
În sfîrșit, cea de-a treia categorie de documente o constituie rapoarte, în principal, ale diplomaților americani în post la București, trimise la Departamentul de Stat de la Washington prin poșta diplomatică (adesea via Consulatul american de la München, unele plecate cu indicații de a fi descifrate parțial acolo pentru lectura mesajelor lui Mihai Botez către Vlad Georgescu, directorul, pînă în 1988, al Serviciului Românesc de la Radio Europa Liberă.
Această ultimă categorie de documente este aportul cel mai important al cărții cercetătorului de la Washington, dat fiind că documentele declasificate, desecretizate în Statele Unite - chiar dacă nu integral, cum o arată absența unor nume - redau o întreagă panoramă a opoziției românești sub regimul Ceaușescu, a situației minorităților religioase (evrei și baptiști), a problemelor așa-zisei „sistematizări” ceaușiște și, nu pe ultimul loc, al sprijinului vital acordat de diplomații americani celor urmăriți și persecutați de Securitate, între care domină de departe personalitatea lui Mihai Botez.
Din păcate, volumul este unul cu teză, fondul ideatic al disidenței lui Botez fiind relativizat și diminuat, relația sa cu Securitatea fiind pusă sub semnul întrebării pînă la a se sugera că ar fi fost un soi de colaborator privilegiat, iar unele din documentele americane scoase din contextul lor real. Este cazul, de exemplu, în decembrie 1985, al unei așa-zise neîncrederi a analiștilor americani față de - se scrie în documentul declasificat - „încotro se îndreaptă Mihai (și poate și Vlad [Georgescu]”.
Dar nu de o eventuală „trădare” sau cedare în fața Securității este vorba acolo, ci de nemulțumirea Ambasadei de la București, față de independența celor doi: „legătura Botez-Georgescu trebuie să fie nemaipomenit de [R.I. traduce „surprinzător de”; V.E.] deschisă și directă, dacă știri despre... un „secret de stat” pot apărea atât de repede și atât de detaliat încât să permită postului Radio Europa Liberă să [le] emită la doar o zi sau două după eveniment”.
Diplomații americani păreau să fi uitat că Mihai Botez mai folosea un canal diplomatic pentru a-și transmite informațile, cel al Ambasadei Franței, și formularea lor exprimă, în subsidiar, o nemulțumire mai veche despre independența editorială a Radio Europa Liberă față de Departamentul de Stat american. O nemulțumire, evocată de un fost director al RFE/RL, A. Ross Johnson, în cartea sa Radio Free Europe and Radio Liberty. The CIA Years and Beyond (2010).
Între punctele discutabile ale creionării „portretelor” lui Mihai Botez este și aparenta încredere excesivă acordată mărturiilor post-factum ale unor ofițeri de securitate, în timp ce ancheta autorului omite să intervevieze actori ai momentului, care l-au cunoscut pe disident, redactorii încă în viață de la Radio Europa Liberă, de exemplu. Iar, în ultimă instanță, lipsește o punere în evidență clară a evoluției situației politice internaționale și a răspunsului autorităților române la ea, sensibil diferite în anii în care se dezvolta disidența lui Botez, cei ai Declarației de la Helsinki referitoare la drepturile omului, și un deceniu mai tîrziu, cînd uzura tensiunii permanente în care a trăit disidentul începea să-și spună cuvântul.
