Un grup de presiune al cadrelor didactice care s-au organizat pe rețelele de socializare online încă de anul trecut a început astăzi colectarea de semnături pe o petiție în adresa Guvernului, cerând o mărire de salariu de 50 la sută. Pedagogii care spun că sindicatele tradiționale nu-i mai reprezintă își îndeamnă susținătorii să semneze petiția, plasată tot pe internet.
Pedagogii care au protestat și persoane solidare cu mesajul acestora și-au dat întâlnire la intrarea în sediul Guvernului. Printre ei și Sergiu Bejenari, un tânăr care acum trei ani a abandonat sistemul de învățământ din motive despre care vorbeşte cu regret. După absolvirea universității, Sergiu a predat istoria și educația civică elevilor din patru instituții de învățământ din raionul Dondușeni. Timp de doi ani a lucrat cu un salariu de 2300 de lei. Anume remunerarea, spune tânărul, a fost principala cauză a plecării sale din pedagogie.
„Eu din primul salariu mi-am cumpărat un printer, pentru că în localitatea în care locuiam costa 1 leu să imprim o foaie. Nici 50% nu este suficient. Profesorii sunt cei care trebuie să primească un salariu la fel ca deputații, pentru că ei se dedică de dimineață până-n noapte, ei sunt profesori și acasă, și la serviciu, ei ar trebui să primească un salariu atât de bun încât să nu-și mai facă griji să-și ia lecții la adăugător sau nu știu ce. Ei trebuie să primească un salariu la fel ca deputații, să primească un salariu mare, decent.”
Majoritatea participanţilor la acţiunea de astăzi fac parte din grupului „Pedagogi solidari” format pe una din rețelele de socializare. În mare parte sunt persoane care se cunosc între ei doar în spațiul virtual. Chiar dacă au prins la curaj, unii ezită să-și divulge identitatea. Natalia a spus că este profesoară și a avut un mesaj către guvernare.
Noi avem nevoie ca munca noastră să fie remunerată așa încât profesia demnă să ne permită și un trai decent și demn. Eu rog toată lumea, nu-mi forțați mișcarea către aeroport sau către gară...
„Am o profesie demnă și noi nu avem nevoie de mila cuiva. Noi avem nevoie ca munca noastră să fie remunerată așa încât profesia demnă să ne permită și un trai decent și demn. Eu rog toată lumea, și societatea, și părinții care încearcă să arunce cu pietre, și guvernanții, nu-mi forțați mișcarea către aeroport sau către gară. Eu vreau să rămân în școală, eu vreau să rămân aici în țară. Eu vreau să pot din salariul meu să-mi achiziționez lucrurile ce mi-ar permite un trai decent. Asta nu este, cum scrie acolo la o colegă, o cerșetorie. Asta este o obligație, ca munca noastră să fie remunerată decent. Noi, deocamdată, rugăm.”
Ana Turtureanu este învățătoare la clasele primare în satul Chișcăreni, Sângerei. Ea a fost printre primii dascăli revoltați care a decis să iasă din anonimatul virtual și să devină un fel de lider informal al profesorilor solidari.
„Vin cu un îndemn către colegii mei din întreaga țară. Eu știu că undeva persistă frica, frica să nu fii persecutat, învinuit de nu știu ce. Eu îndemn, în primul rând, să fie niște modele demne pentru elevii lor, să depășească această frică, să iasă în față, pur și simplu să-și autoaprecieze munca pe care o fac zi de zi în fața elevilor.”
În susținerea colegilor mai tineri, a aderat la acest grup și profesorul Serafim Ghincolov. Fiind la pensie, el face naveta la Dănceni, Ialoveni, unde predă franceza. El este convins că doar tânără generație de pedagogi ar putea depune presiuni asupra guvernări pentru a îmbunătăți starea de lucruri.
Eu văd acest grup de inițiativă ca pe o aripă nouă a sindicatului și un sindicat cu adevărat liber, cu alte viziuni, adică nu de sorginte comunistă, loialitate...
„Din momentul ce sindicatele noastre sunt captive și foarte docile, noi într-adevăr n-o să obținem nimic. Eu văd acest grup de inițiativă ca pe o aripă nouă a sindicatului și un sindicat cu adevărat liber, cu alte viziuni, adică nu de sorginte comunistă, loialitate și nu știu ce.”
Majorarea salariilor cu 50 la sută în cazul pedagogilor și dublarea lefilor lucrătorilor auxiliari, așa cum se cere în această petiție, nicidecum nu este o soluție, ci doar o intervenție în regim de urgență pentru a salva educația, consideră Serafim Ghincolov. Asta ar permite menținerea profesorilor rămași în sistem. Pentru a evita colapsul e nevoie de noi generaţii de pedagogi tineri, or pentru motivarea acestora sunt necesare intervenții majore cu ţintă strategică, fără manevre electorale.
