Printre vocile critice la adresa guvernării pentru că ar fi avut o reacție searbădă la un nou exercițiu al trupelor ruse cu "forțarea" rîului Nistru e și cea a fostului secretar de stat în Ministerul Apărării de la Chișibău, expertul în securitate Dumitru Mînzărari. Într-un interviu pentru Europa Liberă, fostul demnitar spune că Chișinăul pare să se fi obișnuit cu astfel de exerciții, în loc să riposteze cu toată energia sa diplomatică,și că plecarea sa din funcția publică ar fi avut la bază inclusiv inacțiunea guvernării în ceea ce ține de descurajarea unor astfel de provocări rusești. Fostul demnitar mai spune că strategia R. Moldova în raport cu prezența militară rusă din Transnistria ar trebui să fie axată pe majorarea de costuri pentru menținerea acestei prezențe.
Europa Liberă: Ați spus ceva de felul următor: „Autoritățile de la Chișinău nu iau măsuri reale pentru a face mai costisitoare prezența militară rusă în Republica Moldova”. V-aș ruga să elaborați un pic acest punct de vedere.
Dumitru Mînzărari: „Orice proiect politic sau economic are scopuri pe care trebuie să le atingă, dar are și costuri. Și atunci, cel care inițiază proiectul respectiv, el judecă cât de eficient este să investești, să faci cheltuielile date pentru scopul primit.
Deci dau un exemplu economic. Dacă îi posibil să iei pâine cu cinci lei, atunci ar fi ridicol să dai mai mulți bani, pentru că asta nu este eficient. Și de obicei statele sunt actori destul de raționali. Rusia, în special s-a arătat cu toată critica față de ea. Dacă facem o analiză serioasă, Rusia și liderii ruși s-au arătat foarte raționali în politica lor externă. Și atunci trebuie să ne uităm la structura costurilor a operațiunii ruse de suport al prezenței sale militare în Republica Moldova. Putem diferenția câteva tipuri de costuri. Deci, sunt costuri logistice, materiale și sunt costuri de imagine sau costuri de
Guvernul Republicii Moldova a solicitat oficial retragerea trupelor. Am avut decizia Curții Constituționale, am avut decizia unor curți europene, au fost solicitări de la Adunarea Generală ONU. În contextul acesta nu s-au valorificat suficient toate instrumentele acestea. Deci, noi am fost prea moi, într-un fel, am fost nehotărâți în presarea Rusiei.
suport al legitimității prezenței. Și aceste costuri câteodată ar putea fi mult mai mari decât costurile acestea materiale, financiare, fiindcă ele au efect financiar. Și ca să dau un exemplu: atacul Rusiei asupra Ucrainei a delegitimizat politica externă rusă într-atât, încât Occidentul a aplicat sancțiuni economice și a generat niște costuri enorme pentru guvernul rus. Din cauza asta, legitimitatea prezenței trupelor ruse aici ar fi un punct destul de slab pentru ruși, pe care guvernarea ar putea să-l targheteze și să facă mai costisitoare menținerea legitimității prezenței ruse aici. În primul rând, rușii prezintă prezența trupelor lor ca nefiind în conflict cu dreptul internațional, ceea ce nu e corect, de fapt, fiindcă este. Guvernul Republicii Moldova a solicitat oficial retragerea trupelor. Am avut decizia Curții Constituționale, am avut decizia unor curți europene, au fost solicitări de la Adunarea Generală ONU. În contextul acesta nu s-au valorificat suficient toate instrumentele acestea. Deci, noi am fost prea moi, într-un fel, am fost nehotărâți în presarea Rusiei, în scoaterea în evidență că nu este legitimă și atunci unul din generarea costurilor ar fi să mergem în alte instanțe, să ne gândim cum să forțăm Rusia să cheltuiască resurse pentru a continua să genereze percepția de legitimitate. De exemplu, Rusia a plătit milioane de dolari unor companii de PR din Statele Unite și Europa ca să-i promoveze imaginea pozitivă în aceste țări, fiindcă imaginea pozitivă afectează politicile externe ale acestor guverne și deci generează un mediu economic și politic mai favorabil pentru ruși. La momentul actual, rușii se străduiesc foarte mult să creeze o imagine mai pozitivă, ca să scoată sancțiunile sau să le reducă și nu prea le reușește. Deci, anume factorul legitimității prezenței ruse este una dintre portițele de intrare, ca să afectăm structura de costuri.”
Europa Liberă: Asta n-ar însemna însă costuri mai mari și pentru Republica Moldova, care nu este cel mai bogat stat din zonă?
Dumitru Mînzărari: „De exemplu, care costuri ar fi?”
Europa Liberă: Toate demersurile acestea nu înseamnă costuri adiționale?
Dumitru Mînzărari: „Păi, noi investim în apărare și în securitate oricum, nu? Toate aceste demersuri sunt un element al politicii de apărare și de securitate națională, care urmează a fi promovată în politica externă a statului prin instrumente diplomatice, în primul rând, și de fapt este obligația statului să-și protejeze integritatea teritorială.”
Europa Liberă: Aveți impresia sau se poate spune că autoritățile Republicii Moldova preferă o tactică soft, o tactică să nu atingă cu nicio floare Rusia pentru ceea ce i-a făcut în Transnistria și continuă să-i facă?
Dumitru Mînzărari: „Nu pot să spun că am dovezi că se face ceva intenționat. Ca un observator, eu văd niște semnale că există oportunități de a genera costuri adiționale pentru ruși, și nu le folosim. Și nu putem să acuzăm guvernarea că nu are oameni competenți. Deci sunt oameni la guvernare care înțeleg că există oportunitățile acestea, dar în urma unor analize s-a luat decizia să nu le folosească.”
Europa Liberă: Da, asta s-a întâmplat, pentru că impresia dintr-o parte este că nu s-a gândit nimeni la așa ceva?
Dumitru Mînzărari: „Am lucrat o perioadă în agențiile guvernamentale și știu că sunt persoane calificate. Nu pot să spun că nu le-ar fi venit în cap, pentru că toate aceste elemente pe care le-am indicat nu sunt inventate de mine; sunt lucruri din manuale, sunt lucruri de bază și orice specialist chiar mediu ar trebui să le cunoască. ”
Europa Liberă: Și atunci, de ce nu se aplică?
Dumitru Mînzărari: „Deci, iarăși aș putea face o concluzie inductivă, într-un fel, că în urma analizei de către specialiștii de la guvernare sau poate nu a fost o analiză tehnocrată, a fost o analiză politică, s-a perceput că riscul e prea mare, că liderii care iau deciziile se tem de risc vedem și în unele situații economice.”
Europa Liberă: Riscul însemnând ce?
Dumitru Mînzărari: „Că potențialul răspuns al Rusiei ar putea genera niște pierderi pe care nu le-am prevăzut.”
Europa Liberă: Și nu sunteți de acord cu asta?
Dumitru Mînzărari: „Nu sunt de acord din motivul că, dacă analizăm acele costuri pe care Rusia deja ni le-a forțat, nu văd cum ar fi costuri
Politicienii noștri tind să creadă că le știu pe toate.
mai mari. Rusia ne-ar putea, de exemplu, invada, să ne cucerească militar o parte din teritoriu sau complet, dar pentru însăși Rusia ar fi niște costuri extrem de mari. Și atunci nu ar fi rațional din partea Rusiei să o facă. Expertiza tehnocrată nu întotdeauna este aplicată la deciziile politice, din cauză că în Republica Moldova nu există o cultură de consultare a tehnocraților, a specialiștilor tehnici. Politicienii noștri tind să creadă că le știu pe toate, că sunt și doctori, și economiști, și finansiști, și – eu mai știu – ingineri, că pot să facă, să rezolve orice problemă și nu avem ca în Occident cultura asta a politicienilor ca să aibă consilieri și să-i consulte și să-i asculte, într-adevăr.”
Europa Liberă: De asta ați plecat?
Dumitru Mînzărari: „Am plecat din cauză că am realizat că proiectele pe care le-am propus și care au primit accept de principiu nu puteau fi realizate în perioada curentă.”
Europa Liberă: Cum ați descrie printr-o frază aceste proiecte? Optați pentru ce?
Dumitru Mînzărari: „Optam anume pe filiera militară pentru generarea unor costuri adiționale pentru prezența trupelor ruse – unu; pentru construirea unor mecanisme care să consolideze capacitatea țării noastre, să răspundă la niște situații de criză; pentru diminuarea capacităților ruse de a genera situații de criză pentru noi, deci erau proiecte anume în albia respectivă.”
Europa Liberă: E posibil? Unii cred că nu e posibil.
Dumitru Mînzărari: „Este posibil. Dacă analizăm – și eu am analizat, am scris și niște studii pe tema războiului hibrid din Ucraina –, vedem că sunt câteva așa-numite bottlenecks, ambuteiaje tehnice, locuri vulnerabile în operațiunea rusă, care s-a desfășurat atât în Crimeea, cât și în Ucraina de Est. Și asta e că, indiferent de capacitatea Federației
Ruse să mobilizeze suporteri în teritoriile pe care vrea să le controleze, nu putea finaliza controlul acestor teritorii fără aplicarea unor forțe înarmate militare sau paramilitare, forțe speciale ruse deghizate etc., „omuleții verzi”. Și acesta este momentul vulnerabil, fiindcă poți să ai grupe de simpatizanți ruși în fața Primăriei orașului Harkov, dar dacă niște trupe militare armate nu vin ca să ia sub control sectorul de poliție, administrația locală, alte agenții guvernamentale, atunci ei nu pot să ia sub control teritoriul. Și dacă ne uităm la începutul anilor ’90, exact același scenariu a fost în Transnistria, exact așa noi am fost împinși, am fost forțați să predăm, să pierdem controlul asupra regiunii transnistrene. Și în cazul dat, știind că este vulnerabilitatea asta, am putea pregăti forțele noastre atât militare, cât și de menținere a ordinii publice ca să intervină rapid și eficient și să oprească aceste grupe militare care de natură sunt mici.”
Europa Liberă: Și nu se fac aceste pregătiri, pentru că ceea ce ne spun nouă autoritățile e că noi creăm strategii, ne pregătim?
Dumitru Mînzărari: „Am putea investi 100 de lei și să avem un venit de 105 lei sau am putea investi 100 de lei și să avem un venit de 200. Deci, optimizarea acestor eforturi este aspectul cel mai important la care trebuie să atragem atenția și vorbeam în contextul generării costurilor, un alt aspect de costuri era deci elementul costurilor materiale. Și aici sună destul de pragmatic, într-un fel, cinic, dar conflictul cu Rusia al Ucrainei a deschis o fereastră de oportunitate pentru Republica Moldova, fiindcă la acest moment Ucraina a început să suporte mai mult eforturile noastre de a controla alimentarea Transnistriei cu mijloace financiare din Rusia. Și atunci, având suportul Ucrainei, de fapt, noi am putea bloca aducerea resurselor militare în regiunea transnistreană, reechiparea, toate elementele acestea, fiindcă toate aceste resurse sunt consumabile, ele nu sunt fără sfârșit. Și prin exerciții se consumă combustibil, piese de schimb, deci este un număr de mijloace tehnice care costă și, dacă am dori foarte mult, am putea de fapt să limităm posibilitatea Rusiei să-și alimenteze forțele militare din Transnistria.”
Europa Liberă: Știind lucrurile din interior, cum credeți sau cum ne-ați putea descrie, cum are loc această alimentare cu resurse a acestor acțiuni? Cu acceptul Chișinăului?
Dumitru Mînzărari: „Nu neapărat cu acceptul Chișinăului. Este vorba că rușii o fac prin metode nu doar directe, dar și indirecte. Drept exemplu, actualul șef al Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) din Transnistria
Într-un fel am fost duși de nas.
a fost declarat de ruși, solicitat să vină, să-i dăm acceptul să vină la noi ca fiind un membru al operațiunii forțelor de pacificare. Și noi l-am acceptat, el a venit în Transnistria și în loc să fie parte a misiunii de pacificare a fost transferat la GOTR. Deci, într-un fel am fost duși de nas. Și acesta este doar un exemplu. Deci ar trebui Guvernul să-și concentreze resursele, să identifice diferite canale de alimentare și care sunt cele mai critice. Și bănuiesc că așa exerciții, multe din ele au fost deja făcute. Deci, urmează de finalizat, de agregat toate acestea și de generat un plan de răspuns ca să înceapă a bloca.”
Europa Liberă: Există voință politică pentru așa ceva, dle Mînzărari?
Dumitru Mînzărari: „Judecăm după rezultate. Avem, vedem, observăm noi niște tentative să se ridice costurile prezenței militare ruse la noi? De
exemplu, m-aș fi așteptat când Ministerul de Externe și Ministerul Apărării au avertizat forțele ruse în Transnistria să nu participe la parada militară, așa-numita paradă de 9 Mai împreună cu forțele transnistrene pentru ca să-i convingem pe ruși că suntem un actor hotărât, deci să generăm credibilitate pentru avertizările și cerințele noastre urma să finalizăm acest lucru, deoarece ca țară suverană am solicitat un lucru și el a fost ignorat. Și atunci trebuia să generăm niște costuri. Unul din ele era ca șeful forțelor GOTR, de exemplu, să fie declarat persona non grata și să i se ceară să părăsească țara.”
Europa Liberă: Dar urmare a acestui exercițiu, iată, când al patrulea an consecutiv se face un antrenament cu forțarea râului Nistru, când GOTR acționează ca o forță ofensivă, nicidecum defensivă, la ce reacție v-ați fi așteptat?
Dumitru Mînzărari: „Un răspuns detaliat ar trebui examinat tehnic. Știind detalii interne, mă voi referi doar la câteva, care sunt mai publice. De exemplu, se putea ridica întrebarea exercițiilor în diferite foruri internaționale, inclusiv, să vorbim, OSCE se ocupă de problema transnistreană, dar și ONU este responsabil de securitate, aspecte de securitate internațională și se ridica întrebarea spunând că „uitați-vă, am colectat statistica, uitați-vă câte exerciții s-au petrecut, uitați-vă, din nou s-a forțat râul Nistru, este un exercițiu ofensiv și se încalcă mecanismul curent de pacificare. Deci, el nu funcționează, domnilor! Și dacă el nu funcționează, atunci are sens propunerea noastră să-l schimbăm cu un alt mecanism de pacificare, fără militari”.”
Europa Liberă: Și dat fiind faptul că nu se întâmplă aceste lucruri, putem presupune că actuala guvernare, partidul dominant al guvernării, PD, liderul acestui partid nu vor să se certe cu Rusia, își lasă o portiță deschisă pentru ulterioare tratative?
: „Aceasta este o întrebare politică. Eu sunt specialist tehnic. Faptul ce l-ați indicat ar fi o posibilitate. Deci, una din explicații ar fi anume asta, dar nu este unica explicație.”
Europa Liberă: Despre tactica OSCE vreau să vă întreb. Ați spus la un moment dat că, și sub președinția austriacă, și sub cea italiană, OSCE își promovează interesele private, care contravin intereselor Republicii Moldova. Ce ați avut în vedere?
Dumitru Mînzărari: „Președințiile în exercițiu ale OSCE folosesc, să zicem așa, oricare țară încearcă să folosească organizații internaționale, instrumente pentru a-și promova interesele naționale, așa cum ei le văd. Și uitându-ne la guvernarea din Italia în momentul actual, vedem că ea s-a decis să promoveze o politică de apropiere cu Rusia. Și atunci, știind acest lucru și știind că Italia este președinte în exercițiu al OSCE, deci nu este o știință mare să observăm acest lucru. În cazul dat, știind că Italia prin inițiativele sale foarte probabil va încerca să... să zicem, va fi mai vulnerabilă în fața unor solicitări din partea rușilor, fiindcă are interese bilaterale cu rușii, atunci ar trebui ca o țară mică să blocăm participarea Italiei. Deci, închidem, anul acesta nu facem nimic. Nu suntem activi pe linia asta, fiindcă știind că dacă nu avem suportul Italiei în cadrul OSCE, atunci când ne avântăm în exerciții de acestea de comunicare, vom fi presați să facem cedări. Și știind asta din the past, și este un element de analiză politică și de diplomație, înghețăm participarea.”
Europa Liberă: Adică, nu facem demersul la ONU, nu facem?...
Dumitru Mînzărari: „Nu, nu... Nu facem întâlniri în formatul „5+2”, de exemplu, fiindcă vom fi presați. Moldova, fiind o țară slabă, se vor exercita presiuni asupra conducerii să facă unele cedări.”
Europa Liberă: Asta s-a întâmplat cu aceste protocoale, cu aceste înțelegeri?
Dumitru Mînzărari: „Cred că am fost expuși unor presiuni. Și atunci, dacă noi blocăm și nu avem întâlniri în formatul „5+2”, președinția italiană pierde din imagine, înseamnă că în timp de un an de președinție nu a putut să avanseze. Dar dacă noi o convingem pe Italia că, uite, dacă ei nu iau în considerare și interesul nostru, blocăm procesul pe anul acesta, italienii vor avea interes ca să ia în considerare și acele momente care ne interesează pe noi. Și vor face niște acțiuni care vor fi în concordanță cu planurile noastre, fiindcă noi le spunem: „uite, sau obții un rezultat modest, sau nu obții nimic” și ei vor trebui să aleagă. Ei vor accepta măcar ceva în schimbul la nimic. Este un element iarăși de diplomație și cred că nu-l folosim suficient de abil.”
Europa Liberă: Revin la reacția autorităților, la ceea ce se întâmplă și voiam să vă întreb despre o conferință care a avut loc mai devreme, organizată de Diacov ș.a. Ați comentat atunci că e o semnalare către Moscova a gătinței celor doi actori din Moldova – PD și PSRM – de a oferi Moscovei garanții că Moldova nu se va integra în NATO. Chiar așa să fie?
Dumitru Mînzărari: „Din perspectiva Moscovei, deci de la Moscova ei privesc și văd că în Moldova s-a organizat conferința aceasta. Și ei se uită cine sunt organizatorii și cine au fost invitații, fiindcă la Moscova sunt echipe care lucrează asupra Moldovei, analizează și ei observă. Și ei contribuie la politica externă a Rusiei față de Moldova și au văzut că un actor a fost care a reprezentat indirect Președinția cu dl Dodon, Partidul Socialiștilor care, de fapt, este aliatul lor în Republica Moldova și un altul, un coorganizator a fost dl Diacov, care chiar spune că este inițiativa d-lui personală. De ruși el e perceput drept reprezentantul PD-
ul. Asta e percepția rușilor. Și atunci, semnalul trimis de această conferință către ruși a fost că, uitați-vă, noi suntem gata să vă oferim garanții că blocăm, că vom căuta și vom accepta niște garanții străine pentru statutul nostru de neutralitate. Deci, vă oferim deschiderea noastră la un astfel de scenariu. Asta am scris. Și ce înseamnă acceptarea de către Republica Moldova a unor garanții străine pe statut de neutralitate? Acest lucru înseamnă că Republica Moldova se dezice de suveranitatea sa, fiindcă practic așa acceptare ar indica că noi acceptăm un statut de satelit, acceptăm ca unele state să ne impună obligația să menținem statutul de neutralitate mereu. Dar unica sursă de suveranitate a țării este decizia poporului. Deci doar poporul Republicii Moldova poate să decidă și la moment poporul a decis că da, statutul de neutralitate este în Constituție, dar dacă peste zece ani se schimbă situația și majoritatea populației crede că statutul de neutralitate nu mai corespunde intereselor Moldovei și dorește să-l schimbe, acceptând garanțiile acestea străine, nu vom fi, nu vom avea posibilitatea, deci poporul va fi lipsit de posibilitatea să decidă elemente de bază ale politicii naționale. Și anume asta ne face satelit, deci noi acceptăm incursiuni asupra suveranității noastre din partea Rusiei și din partea unor țări occidentale.”
Europa Liberă: Aveți o explicație, de ce a făcut dl Diacov asta? Și a făcut-o el cu consimțământul Partidului Democrat?
Dumitru Mînzărari: „În analiza tehnică, deci în metodologia de analiză noi nu putem să știm preferințele actorilor.”
Europa Liberă: Da, s-ar putea să fie o gafă, dar s-ar putea să fie și ceva deliberat?
Dumitru Mînzărari: „Da, exact! Dar, de fapt, nu prea contează. Contează care e percepția rușilor, fiindcă acest lucru le ghidează acțiunile. Dacă noi le indicăm prin semnale rușilor că noi suntem gata să acceptăm acest lucru, la ruși imediat se ridică, în percepția lor, beneficiul de la politica lor în Moldova. Și atunci imediat costurile lor scad și pentru ei este mult mai atrăgător să continue să ne expună presiunii. Deci, anume gafele de tipul acesta pot genera probleme mari. Înseamnă că iarăși este un aspect economic, căci pentru ruși devine mai atractiv. Să zicem că, dacă timp de 20 de ani noi le-am arătat că nu suntem gata și nu vom accepta niciodată, influența lor în Moldova devine mai costisitoare, în percepția lor și se gândesc că, uite, 20 de ani n-am reușit să facem și probabil nu vom reuși și poate deja se gândesc că hai să facem niște concesii poate cu moldovenii, dar când ei văd semnalele acestea că suntem gata să acceptăm cerințele lor, imediat rușii văd că suntem slabi și atunci nu ne mai oferă concesii, ci ne presează.”
Europa Liberă: Deci, dimpotrivă, în loc să mărim costurile, noi le-am scăzut?
Dumitru Mînzărari: „Le-am scăzut.”
Europa Liberă: Profit de prezența Dvs. și am să vă cer acum o explicație a unui fost insider. O chestiune care la fel nu s-a prea înțeles a fost cea cu reforma armatei, trecerea la armată profesionistă. De ce nu s-a înțeles? Pentru că suntem în etapa în care țări precum Germania, de exemplu, vor dimpotrivă să treacă de la armată total profesionistă la înrolare și noi facem pe invers. Și cumva lucrurile astea deranjează. Ce ne puteți spune Dvs. despre acest proiect?
Dumitru Mînzărari: „Deci, însuși conceptul nu a fost înțeles foarte bine în societate, dar nu e vina societății. Recunosc că poate nu am fost suficient de buni în explicarea acestui concept societății. Prin trecerea la programul armata profesională nu se intenționa, cel puțin nu știu care acum e statutul, dar nu se intenționa de a ne dezice complet de elemente de instruire a serviciului obligatoriu. Pur și simplu, încercăm să ridicăm calitatea de apărare. Într-un fel v-am dat exemplul că dorim să generăm mai mult venit de la investițiile făcute, că dacă investim 100, să nu primim 105 lei în schimb, dar 200 de lei. Să primim mai mulți. Și având o armată profesională de modelul pe care l-am propus, vom avea
ostași care sunt instruiți și care continuă să stea în armată și-și perfectează capacitatea lor de luptă. Și atunci ei sunt capabili în caz de conflict să lupte cât 2, 3, 4, 5 poate ostași în termen, fiindcă ei sunt mult mai calificați. Al doilea element este că capacitatea de generare a numărului de ostași pe contract se bazează pe recrutarea unei rezerve active. Deci, elementul acesta de în termen, el s-a diminuat, s-a transformat conceptul în recrutare pentru rezerva activă, care de fapt constă în oferirea unei plăți mai mari pentru ostași, ca ei câteva luni să fie instruiți și, dacă doresc, să rămână ca membri ai unei armate profesionale, dacă nu – pleacă. Dar ei au primit măcar o instruire de bază micuță, au primit salariu mai mare și au plecat și-și caută de treabă, n-au fost rupți de la economia națională pe mult timp, au ceva instruire și, în caz de mobilizare, dacă vrem să organizăm o mobilizare națională în caz de invazii, avem mai multe forțe. Dat fiind faptul că o invazie generală de scară mare nu este posibilă, adică riscul e mic, atunci având o armată profesională este o logică mai bună în spatele ei, adică este o logică mai puternică, mai tare în spatele ei. Al doilea element este unul pragmatic. Dacă ne uităm la demografia populației, vedem că sunt tot mai puțini tineri apți pentru serviciul militar în Republica Moldova. Și atunci, într-un fel, armata urmează să devină mai competitivă în comparație cu alte elemente ale economiei naționale. Devine un fel de job, un lucru de zi de zi, deci o profesie și atunci tinerii capabili nu se duc juriști, nu se duc economiști, finansiști – eu mai știu –, dar vin în armată, primesc un salariu similar și sunt educați ca militari profesioniști. Deci ne conformăm cu legile pieței.”
Europa Liberă: N-am să vă întreb dacă necesită asta mai multe cheltuieli, pentru că e limpede că necesită, am să vă întreb în felul următor: este gata guvernarea de la Chișinău să suporte mai mari costuri pentru așa ceva, pentru că, dacă nu este gata, conceptul probabil va muri în fașă?
Dumitru Mînzărari: „Sunt perfect de acord. Asta, de fapt, e unica întrebare care trebuie s-o ridicăm când discutăm acest proiect, fiindcă, dacă guvernarea are finanțare și se ia decizia politică să ofere finanțarea minimă necesară, evident vom avea o armată mai puternică și mai eficientă ca randament. Dar dacă această finanțare nu se va oferi, atunci ar fi necesar să nu ne grăbim.”
Europa Liberă: Ați fost secretar de stat în Ministerul Apărării. Dvs. nu știți dacă se va oferi sau nu? Deci, conceptul a fost lansat, reforma a fost lansată fără siguranța că se vor oferi bani mai mulți?
Dumitru Mînzărari: „Pentru mine o promisiune nu contează mult, pentru mine contează faptele.”
Europa Liberă: Deci, următorul buget când se va...
Dumitru Mînzărari: „Exact! Până nu văd alocări la buget și acceptul Ministerului Finanțelor, care deseori blochează astfel de finanțări, până nu văd transferurile și nu văd că sunt folosite eficient, nu pot să spun că privesc optimist implementarea acestui proiect.”
Europa Liberă: Dar va fi o armată profesionistă mai capabilă în fața riscului trupelor ruse staționate în Transnistria, pentru că acesta-i definit ca cel mai important risc în proaspăta concepție de apărare?
Dumitru Mînzărari: „Da, exact, exact. Totul depinde de ce considerăm principalul risc. Dacă principalul risc este o invazie convențională de la scară înaltă de către Rusia, evident că orice am face, chiar dacă am mobiliza toată țara, dacă ne-am militariza ca Israelul, nu reușim să ne protejăm. Unica soluție ar fi integrarea într-o alianță militară, care să ne protejeze. Din motivul că probabilitatea unei astfel de invazii este foarte joasă, deci teoretic există, dar e foarte joasă și unicul pericol ar fi invazii de tip hibrid, ascunse, ca să diminueze costurile pentru agresor, atunci ne uităm la forțe mai mici și în condițiile unor forțe mai mici suntem capabili să opunem o rezistență, deci să generăm costuri foarte mari. Uitați-vă la degradarea cantității trupelor în război. Deci, să zicem, ucrainenii și partea rusă au pierdut mii de oameni în lupte în timpul acestor ani. Noi calculăm în Transnistria să fie undeva de la 10 la 15.000 de persoane puse la arme în prezent. Astea sunt estimările largi și înseamnă că în timpul unor eventuale lupte, dacă avem o armată profesionistă, vor fi capabile să impună pierderi în tehnică și efectiv foarte înalte, pentru că ei se vor retrage, vor opri, va fi costisitor. De asta și vorbim de generarea costurilor în timpul luptei, că ești eficient să distrugi echipament și efectiv. Și acesta e sensul armatei – să se pregătească din punct de vedere tehnic, tactic cum să genereze pierderi maximale. Este încă un aspect că în condițiile existente și în condițiile armamentului, condițiilor politice partea în defensivă are avantaj. Deci, ca un stat, ca un actor, să zicem, care ne protejăm avem avantaj față de cei care vor avansa, dacă ne pregătim corect. Și anume, bazându-mă pe logica aceasta și sunt de opinia că probabilitatea că vom respinge un atac hibrid este foarte mare, însă depinde cum vom investi acești bani, cum vom pregăti armata, cum vom aplica în luptă. Și asta deja ține de competența specialiștilor militari. Avem specialiști militari destul de buni și rămâne să li se permită să pregătească armata eficient.”
Europa Liberă: Una din mărturiile pe care le-am remarcat zilele astea când s-au împlinit 50 de ani de la invazia sovietică, adică invazia Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia, una din mărturii zicea că în acel moment sovieticii făceau niște aplicații militare și cumva a trecut neobservată concentrarea de tehnică, întrucât concentrarea de tehnică se făcea pentru acel exercițiu, a crezut lumea. Ceea ce s-a întâmplat recent în regiunea transnistreană, a vorbit chiar dl Candu despre mișcări de muniție dinspre depozitele de la Cobasna, apoi acest exercițiu pe Nistru, Dvs. le-ați vedea cumva în legătură cu ce?
Dumitru Mînzărari: „Sub deghizarea exercițiilor, istoric s-au desfășurat mai multe operațiuni militare.”
Europa Liberă: Despre asta vă întreb.
Dumitru Mînzărari: „Deci, exercițiile nu sunt doar un instrument de instruire a trupelor, sunt un instrument de amenințare, într-un fel, de descurajare poate fi sau de deghizare a unor acțiuni agresive militare.”
Europa Liberă: Deci, una din două?
Dumitru Mînzărari: „Nu, sunt trei, deci instruire, sunt mai multe, este un instrument doar și atunci poți să-l folosești în diferite scopuri, cu toate că am auzit niște opinii că, în cazul invaziei asupra Cehoslovaciei, s-a întâmplat așa că un avion de transport sovietic a spus într-un aeroport cehoslovac, a dat semnal că are o problemă la bord și solicită aterizarea. I s-a permis să aterizeze și când a aterizat – și era civil de transport –, când a aterizat, de acolo au ieșit soldații ruși, au preluat controlul asupra aeroportului și imediat au început a primi avioane militare de transport cu toată tehnica, care a și făcut invazia. Deci trebuie să luăm în considerare că sunt diferite instrumente de tipul acesta de inducere în eroare, că însuși Sânzu spunea că războiul este arta vicleșugului și deci trebuie să acceptăm că rușii istoric s-au arătat foarte creativi și buni la războaie deseori. Dacă este versiunea aceasta adevărată, a fost o idee din punctul de vedere al tacticii, strategiei militare foarte ingenioasă. Același lucru s-ar putea repeta și la noi și trebuie să luăm în considerare acest caz, trebuie să studiem mai multe cazuri posibile, ceea ce noi nu prea facem.”
Europa Liberă: Exercițiul acesta cu forțarea Nistrului ar trebui să-l studiem? Sau trebuie privit doar ca o manifestare de forță?
Dumitru Mînzărari: „Da, ar trebui studiat, fiindcă ar putea fi situația când, știți, în folclorul național avem istoria cu lupul la oi și la stână, când glumea un cioban și spunea că „lupul, măi!”, ca să vină vecinii să-l salveze și când chiar a venit lupul nu a venit nimeni. Deci, exercițiile generează efectul acesta de fals de lup, fiindcă noi ne deprindem cu ele și odată fiind deprinși nu ne vom, nu vom mai fi pregătiți, nu vom mai reacționa la exerciții și rușii vor folosi, ar putea să folosească un exercițiu ca o etapă inițială de invazie. Și atunci nu vom putea reacționa la timp, fiindcă în cazul unor agresiuni hibride este foarte important să ai un sistem de avertizare timpurie și dacă pierzi la nivelul, la momentul incipient, pentru noi e mult mai ușor să oprim această agresiune, dar dacă scăpăm momentul acesta ne va fi mult mai greu, fiindcă rușii vor genera aceeași, faptul împlinit, vor captura elemente de teren și se vor întări și atunci ei vor fi în poziție defensivă. Dacă vrem să le re-capturăm, va trebui să le atacăm și noi vom fi în dezavantaj deja, noi pierdem avantajul părții care se apără. Vedeți, sunt nuanțele acestea foarte delicate tehnice, care trebuie să fie luate în considerare.”
Europa Liberă: Multă lume această impresie a avut, uitându-se la reacția searbădă a autorităților, că Republica Moldova s-a obișnuit deja cu aceste exerciții.
Dumitru Mînzărari: „Da, cred că ne-am obișnuit și nu le mai percepem ca o posibilă amenințare.”
