La solicitarea Episcopiei Huși, dar și a unor rude, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc alături de Parchetul Militar inițiază cercetări în cazul morții suspecte în martie 1949 a episcopului Hușilor, Grigorie Leu, despre care se bănuiește că ar fi murit otrăvit. Episcopul a avut o activitatea susținută de organizare și consolidare a vieții spirituale din Basarabia după Marea Unire, a fost un anticomunist vehement și incomod pentru puterea instalată de tancurile sovietice la București după Al Doilea Război Mondial, iar eforturile sale de a salva episcopia Huși de la desființare și Basarabia de la deznaționalizare nu au fost privite cu ochi buni, pentru a folosi un eufemism, de guvernul Petru Groza.
Episcopul Grigorie Leu a trăit viața exemplară a unui preot patriot implicat în edificarea națională. A fost profesor la Facultatea de Teologie, iar după Primul Război Mondial și Marea Unire a fost trimis ca împuternicit guvernamental peste Prut, în Basarabia, unde, printre altele, a reînființat Seminarul Teologic din orașul Ismail. În 1924 este uns vicar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și, în această calitate, a organizat alături de patriarhul Miron Cristea, serviciile religioase ale Armatei şi învăţământul teologic din provinciile istorice revenite României. Ca membru al Sinodului este însărcinat cu comisia pentru misiunea Bisericii Ortodoxe Române în ţară și cu coordonarea activității Bisericii pentru românii din străinătate.
Este vorba, așadar, despre o personalitate crucială pentru Biserica națiunii unificate, figură luminoasă care a ajutat la întărirea și coeziunea bisericii naționale. Ajunge în cele din urmă, printr-un complex de împrejurări neprielnice, episcop de Huși unde slujește cu modestie și devotament până la desființarea acestui scaun episcopal de către puterea comunistă în 1949.
E foarte plauzibil ca unul dintre motivele importante să fi fost și anticomunismul lipsit de compromisuri de care dădea dovadă episcopul, dar și legăturile dintre această episcopie și România de dincolo de Prut. Așadar, la trei veacuri de la înființare, în ianuarie 1949, episcopul urma să fie pensionat cu forța, episcopia era dizolvată cu ajutorul neprecupețit al patriarhului Iustinian, iar bunurile acesteia au fost transferate către Episcopia Galațiului. Episcopul este chemat la București să dea explicații în fața sinodului și patriarhului.
A protestat împotriva subordonării Bisericii românești din străinătate față de Patriarhia din Rusia...
La Patriarhie și la guvern, unde a fost convocat de Petru Groza, a protestat împotriva subordonării Bisericii românești din străinătate față de Patriarhia din Rusia, s-a împotrivit intervenției instituțiilor statului în viața Bisericii a cărei autonomie a fost încălcată sistematic și represiv. A mai protestat și împotriva deciziilor arbitrare de pensionare prea timpurie a preoților și ierarhilor, împotriva anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică, împotriva cotelor impuse, a cenzurii și epurării tipăriturilor, a jafului și terorii instaurate în țară. După ce și-a susținut punctul de vedere în fața patriarhului, a fost invitat și la guvern, unde a stat de vorbă cu Petru Groza pentru consultări. Acolo, se spune, i-a fost dată o cafea care i-a fost fatală. Episcopul a plecat de la guvern și, în tren spre casă, a acuzat dureri de stomac.
A ajuns în orașul episcopal dând semne clare de otrăvire cu arsenic. În câteva zile s-a prăpădit. A fost imposibilă expertiza medico-legistă. Mai mult, corpul lui neînsuflețit a fost înmormântat la repezeală fără a fi posibilă autopsia. Autoritățile și-au trimis chiar reprezentanți pentru a se asigura că înmormântarea se petrece cu maximum de discreție și că nu se vor întreprinde cercetări pentru a se descoperi cauzele morții. Căci moartea episcopului survenită fără avertisment era cu totul suspectă. După afirmațiile apropiaților, înainte să plece la București, starea de sănătate a episcopului era bună și pare exclusă posibilitatea unei boli agravate de stresul și oboseala călătoriei. Era un om cumpătat și în integritatea puterilor intelectuale și fizice. Mai mult, graba suspectă a autorităților le-a dat de bănuit membrilor familiei și apropiaților episcopului că moartea acestuia este suspectă, însă nu s-a putut întreprinde nicio investigație.
Nepotul episcopului a murit în 2015 și o vreme nu s-a mai pus problema deshumării...
Arheologul Gherghe Petrov, cel care se ocupă de acest caz, îmi spune că sesizarea oficială în privința morții episcopului Hușilor a fost făcută acum aproape zece ani, în 2009, de nepotul său, scriitorul Corneliu Leu. Institutul nu a putut face însă atunci cercetări și dosarul a rămas nouă ani în așteptare. Mai mult, nepotul episcopului a murit în 2015 și o vreme nu s-a mai pus problema deshumării. Însă cererea reînființatei Episcopii a Hușilor a readus cazul în atenția Institutului care a făcut o cerere către Parchetul militar de lângă Înalta Curte pentru a declanșa o anchetă pornind de la suspiciunea de crimă împotriva umanității. Se va face un examen antropologic, altul medico-legal, vor fi prelevate probe, iar dacă laboratoarele din țară nu vor face față, îmi mai spune Gheorghe Petrov, este posibilă trimiterea probelor în laboratoare din străinătate. „E prea important cazul să fie rezolvat așa, în fugă”, spune arheologul Petrov.
Este a doua investigație cu supoziție de otrăvire de care se ocupă arheologul Gheorghe Petrov. Anul trecut Institutul și Parchetul Militar au deshumat la Botoșani osemintele lui Mugurel Călinescu care a murit în anii 1980 în condiții suspecte după ce a fost anchetat de Securitate sute de ore. El era elev la Liceul August Treboniu Laurian din Botoșani și, după o vizită făcută de Ceaușescu în urbe, a încercat să se împotrivească dictaturii scriind lozinci anticomuniste pe zidurile orașului („Vrem sindicate libere”, „Vrem libertatea cuvântului”, „Jos Ceaușescu”.)
Securitatea a declanșat operațiunea Panoul care a implicat zeci de securiști și milițieni. Într-o seară de octombrie Mugurel a fost prins în flagrant și i s-a deschis dosar de urmărire informativă sub numele de cod „Elevul”. Alături de el au fost anchetați și părinții, rudele, prietenii, ba chiar și colegii de școală. A fost înfierat în ședințele UTC din liceu, unde a fost pus la zid ca un „trădător de țară” pentru faptele sale „mârșave” care „loveau interesele poporului român”. În special directoarea liceului, soția unui politruc local, a fost necruțătoare insistând ca elevului să i se facă dosar pentru școala de corecție. La sediul Securității era interogat ore în șir și, după spusele lui, era servit mereu cu cafea pe care era obligat s-o bea. Deși era elev strălucit a căzut la facultate și i s-a transmis în mod discret că ar face bine să nu mai încerce. A fost luat în armată, dar în timpul vizitei medicale s-a descoperit că avea probleme de sănătate. La Spitalul județean a fost confirmat diagnosticul de leucemie, restul vieții, adică următorii doi ani, fiind doar o lentă și dureroasă agonie. A murit înainte de a împlini douăzeci de ani. A fost declarat post-mortem luptător împotriva regimului totalitar. Anul trecut Institutul a cerut declanșarea anchetei pentru că există și aici o suspiciune de otrăvire sau iradiere.
Este tot mai evident că Securitatea perfecționase încă din acea perioadă arme sofisticate și discrete de asasinat și că acestea făceau parte din instrumentarul represiv comun al serviciilor secrete comuniste care au recurs nu odată la otravă și radiații pentru a elimina discret disidenții sau adversarii. Fostul șef adjunct al Securității Statului, Ion Mihai Pacepa, spunea că Securitatea folosea agentul Radu, o armă radiologică pentru iradierea și îmbolnăvirea disidenților și criticilor lui Ceaușescu. Arma ar fi fost creată de Serviciul K al spionajului românesc. Un serviciu înființat în anii 1950 de sovietici pe modelul KGB-ului. Tradiția s-a păstrat, stau mărturie cazurile foștilor agenți secreți ruși Litvinenko sau Skripal a căror otrăvire este negată vehement de Kremlin deși toate drumurile anchetatorilor duc la Moscova.
Este foarte posibil ca în cazul episcopului Leu, ca și în cel al adolescentului Mugurel Călinescu, ancheta să dureze. E o anchetă in rem, spunea anul trecut Petrov, la deshumarea lui Mugurel Călinescu. Nu există deocamdată cercetați penali și nici prezumtivi autori, ci doar fapta care trebuie investigată. De fapt, institutul nici nu poate face mai mult decât să sesizeze crima rămânând în responsabilitatea Parchetului s-o ancheteze și să hotărască dacă începe urmărirea penală. Anchetele se desfășoară cu greutate, examenele medicale și analizele sunt dificile însă există speranța ca, la capătul acestora, să se afle cu precizie dacă nu cine a fost autorul crimelor, cel puțin motivele acestor morți suspect. Pentru că sistemul comunist nu a fost capabil de crime perfecte, ba parcă era mai degrabă atras de crime la lumina zilei, pentru că putea disemina astfel mai eficient teroarea. O anchetă a cazurilor de otrăvire este, așadar, atât o planșă anatomică a terorismului de stat comunist, cât și un act târziu, dar necesar, de dreptate. Măcar așa morții să-și câștige pacea.
