Linkuri accesibilitate

Gubernie sau Paşalâc?


Nici nu se putea o mai bună potrivire a calendarelor – pe când Biserica Ortodoxă Rusă tocmai îşi anunţa ruptura cu Patriarhul Constantinopolului, instanţă ecleziastică superioară în ierarhia ortodoxă, după ce acesta din urmă recunoscuse oficial autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene, iată-l pe preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan invitat – de onoare, cum altfel, de vreme ce a finanţat lucrările de renovare – de preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, la inaugurarea Palatului Prezidenţial. Ceea ce înseamnă că întreg centrul Chişinăului se transformă într-un perimetru de securitate, dând peste cap circulaţia transportului public şi alertând forţele de ordine, şi aşa solicitate în ultimii ani, de când cu instalarea unui guvern de miază-noapte.

Să nu tacă preşedintele Dodon, în chestiunea conflictului dintre Patriarhul Moscovei şi cel al Constantinopolului?! Da’ de unde, că doar nu-i filosof – cneazul Igor ot Sadova s-a grăbit să-i ia apărarea fratelui mai mare, raliindu-se o dată în plus Bisericii Ortodoxe Ruse (în teritoriul canonic al căreia se află şi Biserica Ortodoxă a Moldovei), de fapt Rusiei lui Putin, şi asta după ce în perioada campaniei electorale dăduse în bară în relaţiile sale cu marele stat vecin, Ucraina, afirmând că peninsula Crimeea aparţine de drept Federaţiei Ruse. Cum se va răsfrânge această nouă declaraţie de „bună vecinătate” cu Ucraina în relaţiile dintre Kiev şi Chişinău, nu-i greu de ghicit; întrebarea este cui foloseşte această pripeală de elev stăruitor care ridică primul mâna ca să se remarce în ochii profesorului (vorba regretatului Alexandru Muşina: „Profesor, profesor, priveşte: lecţia ta am învăţat-o./ Suntem cei mai buni, dă-ne nota ta,/ Nota ta maximă, astăzi şi mâine,/ Profesor, profesor, dă-ne nota ta!”).

Există şi un mare bemol în toată povestea asta – atât ţarul Vladimir, cât şi cneazul Igor iubesc să facă „alpinism” pe Muntele Athos (dă bine la imagine – de apărători ai sfintei tradiţii ortodoxe); or, odată cu consumarea rupturii cu Patriarhatul Constantinopolului – repet, instanţa ecleziastică superioară a Ortodoxiei –, nu prea văd cum vreunul dintre ei ar mai pune piciorul într-un teritoriu canonic advers. Ecuaţia se complică dat fiind că, pe de-o parte, Kievul a fost cel care a botezat Rusia, iar cele mai vechi lăcaşe de cult se află anume aici (de-ar fi să pomenim doar de Lavra de la Kiev!); pe de-alta, atunci când i-a spus, pe patul de moarte, fiului său Bogdan să închine ţara turcului, Ştefan cel Mare nu-şi putea închipui că, peste secole, cineva din ţinutul Lăpuşnei are să înţeleagă ad litteram această stratagemă a lui „cum să iernăm”, drept care avem ce avem – bunul creştin Igor Dodon invită un preşedinte musulman la inaugurarea Palatului său Prezidenţial, şi tot el îl dezavuează – prin susţinerea pe faţă a Bisericii Ortodoxe Ruse, acum pe faţă secesionistă! – pe Capul Ortodoxiei, Patriarhul Constantinopolului. Care vasăzică, Republica Moldova redevine – din pasa Preşedintelui ei – şi paşalâc, şi gubernie.

Profesor, profesor, nu le da nota ta.

Profesor, profesor, lasă-i repetenţi!

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG