Linkuri accesibilitate

Aleşi locali din America descoperind Moldova (VIDEO)


Primari americani descoperind Moldova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:42 0:00

Primari americani descoperind Moldova

Mai multe femei primar din Statele Unite au vizitat satele Ștefănești, Boșcana și Zubrești.

Ce au în comun satele din Republica Moldova și localitățile rurale din Statele Unite? Mai multe decât și-ar fi imaginat Ersilia Qatrawi, primărița satului Ștefănești din raionul Ștefan Vodă, până a călători în SUA, în primăvara acestui an. Iar deunăzi, având ocazia să fie gazdă pentru o delegație de primari americani, a completat lista de similitudini, adunând impresiile musafirilor.

Edilii americani au petrecut câteva zile în Republica Moldova, în cadrul unui program de schimb profesional. Voiajul a început cu Ștefănești, mai exact în livada de migdale.

Oricine ajunge să o cunoască pe primărița de la Ștefănești îi remarcă numele neobișnuit în părțile locului. Am pățit la fel, și în lupta dintre politețe și curiozitate a învins meseria. Astfel, am aflat că prenumele i l-a dat tatăl ei, împătimit în tinerețe de filme străine, iar numele de familie luat de soț e de origine palestiniană.

În luna mai, Ersilia Qatrawi împreună cu alte nouă femei primar din Republica Moldova, a petrecut două săptămâni în Washington, DC, și Atlanta, Georgia, pentru a cunoaște cum funcționează administrația publică locală în condițiile democrației americane, program finanțat de Departamentul de Stat al SUA. A fost o oportunitate la care nici nu a visat, spune Ersilia Qatrawi:

Ersilia Qatrawi
Ersilia Qatrawi

„Am încercat să vedem cum se implică oamenii în procesul decizional la nivel de administrație publică locală. Ceea ce a fost plăcut surprinzător este că într-adevăr este foarte multă lume care cu mare drag participă la toate ședințele consiliului și încearcă cumva să contribuie la dezvoltarea localităților în care ei locuiesc. Ceea ce este mai puțin la noi, în R. Moldova.”

Acum, a venit rândul gazdelor din America să vadă Republica Moldova. Timp de câteva zile femei primar din Statele Unite, consilieri municipali și experți internaționali au vizitat satele Ștefănești, Boșcana și Zubrești, discutând cu antreprenori locali, autorități publice și societatea civilă.

Dana Hoyes, membra echipei de organizatori de la World Learning:

Dana Hoyes
Dana Hoyes

„Cred că aceste vizite și discuții, inclusiv activitățile culturale, sunt foarte importante ca să se înțeleagă mai profund Moldova, oamenii de aici, cultura și pentru a găsi soluții care ar putea cu adevărat ajuta sătenii și primarii din țară.”

Programul este destinat în special femeilor în funcții de conducere. În Republica Moldova numărul de femei în fruntea primăriilor este mult peste cota de participare a femeilor în administrația publică centrală. În Statele Unite mult mai puține femei își asuma povara administrării primăriilor. Doar circa 10% de manageri ai localităților rurale sunt femei.

La Ștefănești, oaspeții americani au fost întâlniți de elevii gimnaziului local. Copiii au confecționat stegulețe moldovenești și americane, pe care le fluturau în pragul școlii.

Popasul la instituții de învățământ nu a fost accidental. Primărița orașului Ivey din Georgia, Brenda Broach, a spus că este deosebit de interesată de felul în care este organizat învățământul în Republica Moldova.

Brenda Broach
Brenda Broach

„Am vizitat un gimnaziu și am văzut procesele prin care trece școala, la dorința de a îmbunătăți condițiile pentru copii. Cred că toți tindem spre asta, cu toții vrem ca copiii să crească, să aibă oportunități, să meargă la școală, să aibă parte de studii de calitate și să aibă posibilitatea să exceleze în viață.”

Pe lângă calitatea studiilor pentru copii, bătăi de cap le dă situația din în ajunul alegerilor intermediare din SUA, spune membra consiliului local al orașului Marietta, Georgia, Michelle Cooper Kelly:

Michelle Cooper Kelly
Michelle Cooper Kelly

„Există provocări care țin de comunicare, capacitatea de a comunica eficient cu cetățenii despre serviciile publice oferite. Aș mai spune că e vorba de implicarea cetățenilor în procesele de guvernământ și capacitatea autorităților de a dezvolta orașul, de a-l face mai confortabil pentru oameni. Cred că acestea sunt niște probleme cu care ne confruntăm cu toții.”

O posibilă soluție a nepăsării cetățenești a oferit-o Ersilia Qatrawi. După ce a revenit din Statele Unite, ea a adunat un grup de 23 de voluntari pe lângă gimnaziu. Ei se vor implica în salubrizarea localității, vor lansa inițiative sociale și vor invita tineri la ședințele consiliului, ca să-i familiarizeze cu modul în care vor trebui, într-un viitor, să se autoguverneze.

Previous Next

XS
SM
MD
LG