Regizoarea Agnieszka Holland încheie lucrul asupra filmului „Gareth Jones”. Este povestea unui jurnalist britanic care a fostul martorul foametei di Ucraina, declanșată intențioat de Stalin. Jones a scris mai multe articol despre cele văzute, dar aproape nimeni nu l-a crezut, pentru că relatările oficiale din URSS nu confirmau informațiile lui. Jones încetat din viață în circumstanțe misterioase înainte de a împlini 30 de ani. Într-un interviu pentru corespondenta Radio Svoboda Alexandra Vagner, Agnieszka Holland povestește despre noul său film, argumentează de ce evenimentele istorice sunt importante pentru cinematografie și spune ce crede despre memoria istorică în Rusia și despre Vladimir Putin.
Radio Svoboda: Ați spus la un moment dat că filmele Dvs. despre trecut sunt de fapt filme despre prezent. Ce încercați să transmiteți spectatorului?
Agnieszka Holland: „În filmele mele eu nu îmi propun să arăt care sunt mecanismele istoriei, vreau să arăt viața omului, destinul lui. Anume aceste destine, cred eu, pot trezi empatia spectatorului. Acestea îmi permit să arăt măsura în care oamenii devin victime ale mecanismelor istoriei și asta poate să semene și cu viețile noastre de azi. De exemplu, când în câteva filme de-ale mele vorbesc despre Holocaust, eu înțeleg că deși Holocaustul este în trecut și este cea mai cumplită crimă comisă de o parte a umanității, totuși în timp ce lucram la aceste filme nu mă lăsa sentimentul că cel de al Doilea Război Mondial, de fapt, nu s-a terminat, că este doar oprit temporar, că a devenit conflict înghețat și că în orice moment se poate relua.
Pentru că noi nu am soluționat problema acestei părți a ființei umane care împinge oamenii la astfel de crime și permite ca acestea să fie comise, noi nu am soluționat problema puterii statului și a puterii ideologiei.
Acum, vedem renașterea mișcărilor naționaliste în mai multe țări, inclusiv în Europa, chiar și în țări care au fost victime în cel de-al Doilea Război Mondial. Adică vedem că războiul nu s-a terminat, că se poate întâmpla din nou și că la întrebările pe care ni le pune istoria nu am găsit până în prezent un răspuns clar. Rănile pur și simplu s-au cicatrizat pentru o vreme, iar vaccinul făcut atunci încă mai acționează, cel puțin în Europa, dar acțiunea lui slăbește și s-ar putea să vedem crime din nou de aceeași natură.
Acum fac un film despre Holodomor – foametea stalinistă organizată din Ucraina. Este povestea unui tânăr jurnalist britanic care a mers acolo și care încearcă să spună lumii ce se întâmplă, încearcă să relateze adevărul cumplit pe care l-a descoperit. Și lumea nu vrea să audă nimic despre asta, iar unii chiar mint, cum ar fi corespondentul New-York Times la Moscova, Walter Duranty, care neagă această realitate, știind foarte bine că este adevărată. Este o istorie despre știri false, despre realități alternative, despre criza mass-media și despre lașitatea guvernelor. Din păcate, sunt lucruri relevante și pentru ziua de azi.”
Radio Svoboda: Ce spuneți înseamnă că se pot trasa paralele și cu Rusia. Ceea ce s-a întâmplat în trecut revine în prezentul nostru - și propaganda, și știrile false, și realitatea alternativă, și negarea adevărului…
Pentru majoritatea rușilor istoria continuă să rămână o problemă. Ei vor să uite despre propriile lor victime...
Agneșka Holland: „Pentru majoritatea rușilor istoria continuă să rămână o problemă. Ei vor să uite despre propriile lor victime. Victimele lui Stalin sunt și rușii, printre victime sunt nu doar ucrainenii morți de foame. Foametea a fost organizată și în Rusia. Milioane de ruși au fost aruncați în închisori și omorâți, aceștia au stat ani întregi în Gulag sau au murit acolo. Și nu doar asta. Au fost și reacțiile lui Stalin de la începutul celui de al Doilea Război Mondial – atitudinea lui disprețuitoare față de război, faptul că a decapitat armata sovietică la sfârșitul anilor 1930. Acest lucru a dus la moartea milioane de soldați, victime care puteau fi evitate. Jertfele aduse lui Stalin sunt inimaginabile, numărul lor e mai mare decât numărul victimelor lui Hitler. Stalin a avut mult mai mult timp pentru execuții.
Dar rușii, se pare, nu vor să țină minte asta. Nu mai vor să țină minte. A fost o perioadă scurtă după destrămarea URSS când aceste teme erau discutate, inclusiv în cinematografie, dar apoi totul s-a oprit. Conștiința rusească nu este deranjată de asta, se pare. Stalin este considerat unul dintre cei mai mari eroi ai Rusiei. Este greu de imaginat ca Hitler să fie considerat erou al Germaniei. Altfel spus, noi continuăm să trăim într-o lume dementă, când binele și răul nu sunt atât de ușor de acceptat și de diferențiat.”
Radio Svoboda: Lucrați acum la filmul despre Gareth Jones – un jurnalist britanic care a fost primul care a povestit lumii despre Holodomorul din Ucraina. Abordați în film și situația din Rusia, unde la fel în anii 1930 a fost foamete?
Agneșka Holland: „Nu povestesc despre foametea organizată din Rusia, pentru că Jones a mers în Ucraina și anume acolo a fost numărul cel mai mare de victime. Paradoxul foametei organizate era mai evident în Ucraina decât în alte locuri, pentru că acolo sunt pământurile cele mai roditoare de unde Rusia s-a hrănit secole în șir. Și faptul că anume acolo oamenii mureau de foame nu poate fi înțeles. În plus la asta, Ucraina independentă își construiește identitatea în jurul acestui moment istoric – foametea ca genocid. Această țară își recunoaște victimele, spre deosebire de Rusia, care preferă să-și uite morții. Și mie mi se pare că anume un regizor rus ar fi trebuit să fie cel care readuce în actualitate memoria acestor victime.”
Radio Svoboda: Unul dintre regizorii ruși, Kiril Serebriannikov, este sub anchetă penală. Un alt regizor, Oleg Sențov, se află la închisoare. Continuați să urmăriți soarta lor?
Agneșka Holland: „Academia europeană de film din care fac parte a încercat să influențeze situația. Am scris scrisori, am acordat asistență personală. Din fericire pentru Serebriannikov, el nu este în închisoare, nu este în Siberia, ca Snețov, ci este în apartamentul său. Dar care va fi soarta lui mai departe – noi nu știm.
Într-o țară autoritară totul depinde de capriciile unui singur om. Eu nu știu ce va face Putin, nu știu cât de mult timp se va afla acesta la putere, cât de mult va trăi și ce se va întâmpla după ce el va pleca. Dar ce mă fascinează este curajul și rezistența colegilor mei. În aceste condiții imprevizibile ei continuă să facă ceea ce în viziunea lor este libertate de creație.”
Radio Svoboda: Academia europeană de film a scris câteva scrisori cu solicitarea de a-l elibera pe Oleg Sențov. Acolo este și semnătura Dvs. Ați primit vreun răspuns de la Vladimir Putin, care era unul dintre destinatari, pe lângă alți funcționari?
... cinematografia capătă greutate, devine ceea ce trezește conștiința oamenilor și trezește simpatia față de victime, față de eroii necunoscuți...
Agneșka Holland: „Au fost multe reacții de la colegii noștri ruși care susțin ideea eliberării lui Oleg Sențov. Dar de la oficialii ruși nu am primit niciun răspuns la scrisoarea noastră. A fost doar declarația că Sențov trebuie să-și ceară singur eliberarea. Asta, în opinia mea, confirmă că este vorba despre o vendetă personală a lui Vladimir Putin, care vrea să-l umilească pe Sențov. Dar Oleg este un om suficient de puternic ca să nu i se supună.”
Radio Svoboda: Dar chiar ați așteptat vreun răspuns? Cum apreciați o astfel de reacție oficială la scrisoare?
Agneșka Holland: „Atunci când vine vorba despre Vladimir Putin, nu am iluzii prea mari cu privire la dragostea, libertatea sau decența acestuia. Eu cred că el face doar ceea ce este bine pentru puterea lui. În fanteziile lui aceleași lucruri sunt bune și pentru țară, dar în realitate el este doar un politician egoist. El nu este preocupat de drepturile omului, de echitate, de soarta altor popoare – el este preocupat doar de el însuși.”
Radio Svoboda: Dacă e să vorbim despre politică, credeți că aceasta este importantă pentru cinematografie?
Agneșka Holland: „În vremurile în care politica devine o temă importantă, aceasta devine importantă și pentru cinematografie. Asta este bine, pentru că atunci cinematografia capătă greutate, devine ceea ce trezește conștiința oamenilor și trezește simpatia față de victime, față de eroii necunoscuți.”
