Linkuri accesibilitate

Petro Poroșenco solicită la New York o misiune ONU de menținere a păcii în estul Ucrainei


Petro Poroshenko la New York cu secretarul-general ONU, Antonio Guterres. 20 februarie 2019

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat miercuri, că Rusia a ocupat aproape 7% din teritoriul Ucrainei. Cu ocazia unei dezbateri la Națiunile Unite despre criza din estul Ucrainei, Poroșenko a precizat „iniţial, Federaţia Rusă a anexat Crimeea, iar pe urmă a transformat (regiunea) Donbas într-un câmp de luptă, extinzându-şi mai apoi agresiunea în mările Azov şi Neagră şi în strâmtoarea Kerci. Aproape 7% din teritoriul Ucrainei, inclusiv Crimeea şi zonele din estul regiunilor Lugansk şi Doneţk sunt în prezent ocupate”.

Președintele ucrainean a susținut din nou că Rusia nu s-a limitat să sprijine forțele separatist pro-ruse din estul Ucrainei, ci a trimis acolo „forţe ale armatei regulate şi mercenari”, acuzație respinsă consecvent de Moscova. În martie, în Ucraina au loc alegeri prezidențiale, iar realegerea lui Petro Poroșenko este pericilitată de contracandidați puternici, în primul rând fostul premier Iulia Timoșenko.

Tot la Națiunile Unite, președintele Poroșenko a cerut Secretrului General să înceapă organizarea unei misiuni de menținere a păcii în estul Ucrainei, pentru că ar putea fi un „element decisiv” al eforturilor de soluționare a crizei separatiste. Ucraina ar dori ca misiunea ONU să fie plasată în lungul graniței cu Rusia pentru a monitoriza și eventual bloca intrarea de armament și trupe din Rusia. Moscova, pe de altă parte, ar accepta numai o misiune redusă ONU, însăcinată să garanteze securitatea observatorilor OSCE, activi în estul Ucrainei.

XS
SM
MD
LG