Linkuri accesibilitate

Dmitri Medvedev la Sofia: Rusia așteaptă garanții din partea UE referitoare la TurkStream


Președinții Vladimir Putin și Tayyip Erdogan la o ceremonie la Istanbul la 19 noiembrie, 2018

Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat luni la Sofia că Moscova aşteaptă „garanţii" din partea Uniunea Europeană înainte de a decide viitorul traseu spre vestul Europei al conductei TurkStream, care va lega Rusia de Turcia prin Marea Neagră. „Putem discuta următoarele etape numai după obţinerea unor garanţii fiabile [...] ale Comisiei Europene că proiectul nu va fi anulat şi nu vor exista obstacole" în realizarea sa, a declarat el într-o conferinţă de presă alături de omologul său bulgar, Boiko Borisov.

Borisov, pe de altă parte, a dat asigurări că TurkStream nu provoacă opoziţie şi a anunţat că ţara sa a lansat deja licitaţia pentru construcţia unei conducte de 484 de km de la graniţa turcă până în Serbia. „Decizia noastră a fost coordonată cu Uniunea Europeană", a subliniat el, menţionând că în Marea Baltică, proiectele similare „North Stream 1 şi 2 progresează".

Sofia speră ca tranzitul prin conductă să se ridice la cantități între „15 şi 16 miliarde m3” de gaz rusesc pe an, un volum ce ar trebui să compenseze oprirea livrărilor actuale către Turcia prin Ucraina şi Bulgaria.

Comisia Europeană cere respectarea strictă a regulilor UE, mai ales accesul la gazoducte pentru terţe părţi, o condiţie ce va fi îndeplinită potrivit promotorilor proiectului.

XS
SM
MD
LG