Linkuri accesibilitate

CC: Șeful statului nu poate înainta un candidat pentru funcția de premier, în lipsa unui Parlament funcțional


Curtea Constituțională a decis că președintele țării nu poate înainta un candidat la funcția de premier fără ca Parlamentul să-și fi ales structurile de conducere. Clarificarea fusese cerută de președintele Igor Dodon, după ce ședința de constituire a noului Parlament, rezultat din alegerile generale din 24 februarie, a fost suspendată și nu a mai fost reluată de atunci (21 martie).

La aproape trei luni după alegeri, formațiunile parlamentare nu au reușit să cadă de acord asupra unei majorități, care să formeze și un guvern. Termenul limită în care Parlamentul poate investi un nou Guvern este 21 iunie, după care şeful statului este în drept să dizolve legislativul și să anunțe alegeri anticipate.

Potrivit agenției IPN, Curtea a constatat că pentru a înainta un candidat la funcția de prim-ministru, șeful statului trebuie să aibă, în primul rând, un partener de dialog instituțional în persoana președintelui Parlamentului, iar în al doilea rând trebuie să fie alese organele care fac posibilă convocarea Parlamentului în ședințe.

Curtea Constituțională a mai precizat că în situația în care Parlamentul nu se poate întruni pentru a examina chestiunea învestirii guvernului, se consideră că solicitarea de investitură a fost respinsă.

Decizia Curții este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării.

XS
SM
MD
LG