La Chişinău au loc Zilele Literaturii Române organizate de Editura Cartier. Unul dintre invitaţi e şi filosoful ieşean Valeriu Gherghel, autorul unui recent volum – „Roata Plăcerilor” – apărut la editura Polirom. Un interviu despre importanța cititului, despre cum cititul ne transformă existența şi despre înțelepții cărora nu le plac cărțile.
Europa Liberă: Dle Valeriu Gherghel, sunteți filosof și profesor de filosofie, la Iași. Cum i se pare filosofului Valeriu Gherghel această dimensiune – Republica Moldova? Trăiesc altfel oamenii de aici? Ce ați remarcat?
Valeriu Gherghel: „Sunt la prima mea vizită aici, la prima mea venire la Chișinău și prea multe lucruri nu aș avea cum spune pentru că, dacă aș dori să dau un răspuns mai larg la problema aceasta, ar trebui să vizitez și alte locuri, să mă întâlnesc cu alți oameni și abia atunci aș putea să îmi fac o impresie care să aibă cât de cât credibilitate, dar câteva lucruri le-am observat deja. În primul rând, pentru că sunt alături de profesori de filosofie și eseiști, scriitori, am observat un lucru care m-a întristat – prețul cărților aici este, mi se pare, dezmățat de mare. O carte nu foarte groasă o găsești la 180 de lei, în lei românești asta ar însemna la 50 de lei. Cărțile, în România, majoritatea lor, cele de 400 de pagini, cele de 400-500 îs la 45 de lei, deci sub prețul unei cărți obișnuite aici. Lucrul acesta mă doare, întrucât un popor, în măsura în care un popor – suntem același popor –, totuși omul dacă vrea să evolueze, să se lumineze, are nevoie de carte, dar, ca să ajungă la cărți, trebuie ca accesul lui la cărți să-i fie facilitat și în primul rând de preț. La o rată a leului românesc de 4 lei și ceva moldovenești, prețul unei cărți de 188 de lei, cum am văzut, mi se pare un preț deșănțat de mare, un preț care nu încurajează lectura, deși eu sunt sigur că oamenii de aici, mulți dintre ei iubesc să citească, iubesc cărțile și au acest avantaj teribil, majoritatea sunt bilingvi – cunosc atât limba română, cât și limba rusă – și atunci pot citi niște scriitori imenși, precum Tolstoi, precum Dostoievski, precum Gogol, precum Cehov, îi pot citi în original.
Am observat un lucru care m-a întristat – prețul cărților aici este, mi se pare, dezmățat de mare...
Noi de dincolo care n-am avut, care s-a întâmplat să nu putem învăța sau să avem doar la liceu limba rusă, acum în majoritatea liceelor ieșene nu se mai învață limba rusă, se învață engleza, în primul rând. Deci, noi, cei de dincolo de Prut nu avem această plăcere, această bucurie de a citi un autor rus important în limba rusă. Pe de altă parte, ceea ce m-a mai frapat este generozitatea oamenilor de aici. Sunt săraci, dar te primesc cu o bucurie, cu o generozitate, cu o amabilitate care te emoționează profund. Eu am fost, cât am stat, în aceste două zile, am fost impresionat realmente de amabilitatea oamenilor...”
Europa Liberă: Dar la Iași nu sunt la fel de generoși oamenii?
Valeriu Gherghel: „Nu-mi dau seama, că n-am fost în vizită la Iași, fiind locul meu în care m-am născut și în care trăiesc. Probabil că e la fel din perspectiva celor de aici care vin la Iași, probabil că e la fel, dar, ținând seama de greutățile pe care omul le întâmpină aici, de salariul mic, de venitul mic, mă așteptam să întâlnesc oameni cu priviri abătute, care să fie indiferenți la venirea unui oaspete din partea cealaltă. Nu m-am așteptat la lucrul acesta – generozitatea, bunătatea, amabilitatea m-au impresionat și oamenii de aici, chiar dacă sunt săraci – și în România sunt săraci; bine, săraci de două categorii, mai săraci și mai puțin săraci – oamenii de aici au această trăsătură, și anume bunătatea.”
Europa Liberă: Ați publicat o carte la editura Polirom anul trecut, o țineți în mână...
Valeriu Gherghel: „Da.”
Europa Liberă: Roata plăcerilor. Nu am citit-o încă, de aceea...
Valeriu Gherghel: „Vă voi dărui-o cu mare plăcere.”
Europa Liberă: De aceea, vă întreb: E o carte despre importanța cititului, despre cum cititul ne transformă existența?
De ce citim, ce ne împinge să citim?...
Valeriu Gherghel: „Este o carte despre lectură... Ce aș vrea să spun? Uneori, cărțile despre cărți, cum spun englezii, book on books, au mai mare succes decât cărțile cu poezii și cărțile de proză. Deci, uneori o astfel de carte poate atrage atenția mai mult decât o carte, decât un roman, decât un volum de versuri. S-a întâmplat ca această carte să aibă oarece noroc. Se numește Roata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înțelepți cărțile? Și, firește, discută despre lectură din diferite perspective. Una din întrebările pe care mi le-am pus a fost legată de plăcere. De pildă: de ce citim, ce ne împinge să citim?”
Europa Liberă: Primul lucru care îți vine în minte este plăcerea, da?
Valeriu Gherghel: „Firește, primul lucru care îți vine în minte este plăcerea și la un moment dat, când eu am dat niște răspunsuri la întrebarea „de ce citim?”, în care n-am pus plăcerea, mi s-a atras atenția: „Valeriu, Valeriu, nu uita de plăcere! Citim de plăcere”. Unul dintre texte se referă la... încearcă să consemneze câteva dintre răspunsurile care s-au dat cu privire la „de ce citim?”. Întrebarea asta are două sensuri: ce ne împinge să citim? și cu ce folos, în ce scop citim? Deci, acest „de ce?” este ambiguu. De ce citim, cu ce scop? Și unul dintre scopuri l-ați expus Dvs. mai devreme. Citim – așa cum spune Harold Bloom – „pentru a ne lărgi eul, pentru a ne descoperi eul, pentru a da o formă ființei noastre”. Deci, unul dintre efectele lecturii poate fi și acela de a afla mai multe despre tine însuți, despre ceilalți, despre lumea în care trăiești.”
Europa Liberă: Despre eul profund al omului.
Valeriu Gherghel: „Exact!”
Europa Liberă: Dar voiam să vă mai întreb. Spuneați, ieri, într-o librărie, că cititul are sens numai dacă este urmat de reflecție și asta mi se pare evident. Dar cine sunt oamenii care citesc și nu mai cad pe gânduri după asta? Adică, de ce mai citesc ei atunci, dacă nu există reflecție în cazul lor?
Valeriu Gherghel: „Citesc din plăcere, în primul rând, și citesc dintr-un soi de beție a cititului. Deci, lectura este o activitate care le acoperă orele de după serviciu. Este o activitate, citesc așa cum alții se uită la televizor, așa cum alții se duc la cinematograf...”
Europa Liberă: Cum ai bea o cafea, așa...
Cel mai important moment al lecturii este acesta: momentul în care îți ridici ochii din carte și meditezi la ceea ce ai citit...
Valeriu Gherghel: „Da, da. A citi așa, deci... lumea citește orice. Și aici, probabil că se citește orice, și în România se citește orice. Deci, orice, nu numai literatură bună - la asta mă refer -, nu numai literatură scrisă de marii prozator români de astăzi, nu numai literatură și poezie scrisă de marii poeți, ci se citesc niște nume care, din punctul de vedere al criticului literar, nu răspund criteriului valoric. Au fost, într-adevăr, câțiva – eu i-am numit înțelepți – care au avertizat asupra acestui tip de lectură nereflectată. Astfel aș putea enumera câțiva din înțelepții aceștia: primul dintre ei a fost filosoful stoic Seneca. El a spus... Era pentru o lectură luminativă, dacă pot să o numesc așa. Spunea: „Decât să treci într-o zi printr-un morman de cărți, să răsfoiești cărțile și să nu te oprești la niciuna, mai bine îți alegi o carte și din acea carte – un pasaj la care să meditezi întreaga ta zi. „O astfel de lectură – spunea el – este mult mai folositoare decât o lectură din aceasta de răsfoire a cărților, de salt de la o carte la alta...” Deci o lectură superficială care, într-adevăr, face să treacă timpul, să zicem, într-un mod plăcut. Cui nu-i place să răsfoiască cinci cărți noi, așa, și să sară de la una la alta? Dar o astfel de lectură nu poate folosi la fel de mult precum lectura reflectată. Cel mai important moment al lecturii, a spus cineva, este acesta: momentul în care îți ridici ochii din carte și meditezi la ceea ce ai citit. O lectură fără reflecție este o lectură poate care ne trezește plăcerea, dar nu este o lectură care să ne îmbogățească, o lectură care să ne ajute să ne descoperim eul, să ne descoperim sinele, să-l lărgim.”
Europa Liberă: Văzusem undeva niște statistici conform cărora majoritatea cititorilor de ficțiune sunt femei. Vi se par plauzibile și ce se întâmplă cu bărbații?
Valeriu Gherghel: „Foarte plauzibile, foarte plauzibile... Până în 1990, în România s-a citit enorm. Majoritatea cititorilor erau femei. Am văzut oameni înainte de ‘90, deci înainte de revoluție, am văzut oameni care se băteau pentru cărți. Cartea era un refugiu.”
Europa Liberă: Sacrosanct.
Valeriu Gherghel: „Da! Un refugiu, o evaziune din realitatea cea amară și neagră, searbădă în care trăiam. Deci am văzut oameni insuflați de o sete de carte pe care acum nu-i mai întâlnesc în realitate. Într-adevăr, trebuie să fiu sincer, cititorul român poate avea chipul următor: o doamnă trecută de 40 de ani, de 45, care uneori a făcut școala înainte de ‘90 și care acum citește. Majoritatea cititorilor, într-adevăr, sunt femei. La cursurile mele, una dintre întrebări este aceasta: „Dragii mei, spuneți-mi, care dintre voi citește?”. Băieții mă privesc adeseori cu un ochi tulbure, așa, și nu pot da un răspuns articulat la întrebarea asta simplă: „Citiți?”, în schimb, multe dintre fete răspund: „Da, citim! Citim romane, citim...” Că eu nu le cer să-mi spună dacă citesc Platon sau Aristotel. Nu! Eu spun, dacă citesc o carte, o carte de ficțiune, o poezie, așa. Deci, băieții mai degrabă sunt atrași de lucrurile practice, ca să fac o glumă, pe când domnișoarele sunt cele care spun că citesc.”
Europa Liberă: Deci, editurile trebuie să le fie recunoscătoare femeilor?
Valeriu Gherghel: „Întocmai!”
Europa Liberă: Și ultima întrebare, dle Gherghel. România totuși, ca și Republica Moldova, are puțini cititori de ficțiune în comparație cu Ungaria, Polonia și multe alte țări europene.
Valeriu Gherghel: „Da!”
Probabil că ceva rău se petrece în școala generală, în liceu și în facultăți de se citește atât de puțin...
Europa Liberă: E o meteahnă, de fapt, observată și de Dimitrie Cantemir mulți ani în urmă - moldoveanul citește puțin. De ce citesc mai puțin românii decât cehii, ungurii, polonezii? Ce se întâmplă?
Valeriu Gherghel: „În primul rând, persoanele cititoare au emigrat. Deci, femeile, cele care citesc sunt adesea în Spania, în Italia și în alte locuri la muncă pentru un salariu mai mare decât cel pe care îl poate oferi astăzi România. Deci, acesta este unul dintre aspecte... Care a fost întrebarea?”
Europa Liberă: De ce citesc mai puțin românii decât ungurii, polonezii și cehii?
Valeriu Gherghel: „Da. În legătură cu piața de carte din România, piața de carte este sub piața de carte din Ungaria. Deci la noi vânzările de carte ating 60 de milioane. Este foarte puțin. Citim mai puțin decât bulgarii, decât ungurii și mult mai puțin decât țările occidentale. De altfel, cineva a spus că producția de carte din România este cât un sfert din producția de carte a unei singure edituri din Franța, și anume editura Gallimard. Este enorm de puțin, enorm de puțin. Deci se citește puțin și probabil că lucrul acesta vine în primul rând din absența unei educații a lecturii, că un om învață să citească din primii ani de școală. Dacă acolo nu se petrece ceea ce trebuie să se petreacă, atunci tânărul acela va ajunge să-mi răspundă mie la întrebarea dacă citește, să-mi răspundă negativ. Deci, probabil că ceva rău se petrece în școala generală, în liceu și în facultăți de se citește atât de puțin, mai puțin decât la popoare mult mai mici ca număr decât poporul român. Este un lucru care i-a pus pe gânduri pe oamenii de carte din România. Știm cum stăm, știm că se citește mult mai puțin decât ar trebui să se citească... E drept, sunt tentații nenumărate pentru tinerii de astăzi, sunt tentații nenumărate, este adevărat – telefonul, jocurile, internetul, Facebook-ul, Instagram-ul, dar mai ales, jocurile îi atrag și aceste tentații îi fac pe tineri să citească mai puțin.”
Europa Liberă: Da. Dle Gherghel, aici încheiem interviul nostru. Vă mulțumim foarte mult, iar noi îi îndemnăm pe ascultătorii noștri să cumpere cartea Roata plăcerilor.
Valeriu Gherghel: „Și eu vă mulțumesc tare mult pentru această amabilă invitație, care dovedește încă o dată amabilitatea oamenilor de aici.”
