Dacă lăsăm la o parte rezultatele din România, vedem că viitorul Parlament European nu va fi foarte diferit de cel anterior și că principalele două grupuri transnaționale rămân PPE și Socialiștii. Singura necunoscută e dată de felul în care se va contura o posibilă alianță centristă, în jurul ALDE (sau a unei părți din ALDE) și al formațiunii lui Emmanuel Macron.
Va fi doar un Parlament ceva mai fragmentat, odată cu progresia, de-a lungul și de-a latul continentului, a liberalilor, a partidelor extremiste și a ecologiștilor.
Ecologiștii germani și ultranaționaliștii francezi ai lui Le Pen au realizat scoruri surpriză. În Germania, Verzii și-au dublat scorul, pe când în Franța, Le Pen l-a depășit pe Macron.
Potrivit primelor rezultate, Rassemblement National (fostul Front Național) al lui Le Pen a obținut 24 de locuri (24.3%) față de 23 (22.5%) pentru partidul lui Macron, din cele 74 care îi revin Franței.
Și ecologiștii francezi au realizat un scor bun, deși el nu se poate compara cu al germanilor.
În Italia, așa cum fusese așteptat, principalul partid ieșit din urne este Liga ultranaționalistului Matteo Salvini, urmat de vechiul Partid Democratic istoric și de Mișcarea 5 Stele. Va fi greu de format un guvern în Italia, la fel de greu ca în Belgia, unde partidul extremist, aproape fascist, Vlaams Belang, a devenit al doilea din Flandra, imediat după partidul naționalist flamand al lui Bart De Wever Nieuw-Vlaamse Alliantie (N-VA), membru al coaliției de dreapta aflate la putere. Asta va face foarte dificilă formarea unei coaliții de guvernare cu partidele francofone, întrucât în Valonia principalul partid învingător în alegeri este Partidul Socialist al fostului premier Elio Di Rupo. În 2010 a fost nevoie de 541 de zile de negocieri, un record mondial, pentru ca Belgia să se doteze cu un partid de coaliție condus de Di Rupo.
La nivelul Parlamentului, Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta) este creditat cu 173 de locuri din totalul de 751 ale Parlamentului European, în scădere faţă de 216 mandate în mandatul actual (2014-2019).
Pe locul al doilea se situează Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D, centru-stânga), cu 147 de locuri, în scădere faţă de 185 de locuri în actuala legislatură.
Grupul politic Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), Renaşterea, la care s-ar afilia şi USR/PLUS din România, a obţinut cca. 102 mandate în PE, iar Grupul Verzilor este creditat cu 71 de locuri.
Alte țări:
Marea Britanie – 73 locuri
La Londra, rezultatele au fost anunțate abia duminică seara, deși alegerile s-au ținut joi în Regatul Unit. În Marea Britanie, așa cum era de așteptat, principalul partid a ieșit cel nou format, al lui Nigel Farage, Brexit Party, cu 24 de scaune (cât partidul lui Le Pen în Franța). El e urmat de Liberali (Lib Dem) cu 15 și Laburiștii cu 14. Conservatorii (Tories) se înscriu mult în urmă, cu 10 locuri, un dezastru absolut.
Austria – 18 locuri
În Austria, Partidul Poporului (ÖVP) al cancelarului Sebastian Kurz a suferit mai puțin decât se aștepta în urma scandalului de corupție declanșat în partidul de extrema dreaptă, fost partener, FPÖ, al lui Heinz-Christian Strache. Kurz a luat circa 35% din voturi, mai mult chiar decât la precedentele alegeri.
Grecia – 21 locuri
Opoziția dreptei moderate, Noua Democrație, cu cca. 35%, a depășit de departe Syriza premierului Tsipras cu 25%.
Olanda – 26 locuri
Rezultatul în Olanda era știut încă de joi. Votul în Olanda este întotdeauna, istoric, extrem de fărâmițat. De această dată, el reprezintă un important impuls pentru candidatul socialist la funcția de președinte al Comisiei Europene, socialistul Frans Timmermans, al cărui Partid al Muncii a ieșit primul, obținând 6 locuri din 26.
Polonia – 51 locuri
În Polonia au câștigat tot naționaliștii lui Jaroslaw Kaczynski din partidul de guvernământ PiS, cu 42.4% din voturi, cu 11% mai mult decât la precedentele alegeri europene.
Ungaria – 21 locuri
În Ungaria, Fidesz, partidul de guvernământ al lui Orban a obținut 52% din voturi.
Recompunerea peisajului politic european
Una peste alta, participarea la scara Europei a fost de 50%, un record în 20 de ani.
La nivel european, Emmanuel Macron a vânat și în dreapta și în stânga, atrăgând chiar, de pildă, socialiștii portughezi, iar din România Alianța PLUS/USR.
Sigur, Liga Italiană (30% din intențiile de vot actuale) pare că va fi al doilea partid național din Parlamentul European, în termeni absoluți, după creștin-democrații germani. Se vede însă că nu trebuie să ne așteptăm la o apocaliptică alianță a partidelor extremiste și eurosceptice, sau chiar anti-europene. Astfel, în calitate de șef necontestat al dreptei europene, Matteo Salvini, care a transformat partidul dintr-o formațiune regională (Liga Nord) într-o forță națională și în curând europeană, încearcă acum să unească dreptele dure de pe continent într-o formațiune politică transnațională în cadrul viitorului Parlament European.
În această calitate, el a mers în vizită pe la polonezul Kaczynski și maghiarul Orban, făcând în același timp cu ochiul spaniolilor din Vox. Extremiștii au neapărată nevoie să formeze o grupare transnațională, pentru a putea beneficia de fonduri în Parlamentul European (PE) și de posibilitatea de a conduce comisii parlamentare. Pentru a crea o formațiune transnațională, un grup politic în PE, ei trebuie să reunească un minimum de 25 de membri din 7 țări.
Numărul de membri nu ar fi o problemă pentru Salvini. Dificultățile vin însă acolo unde el ar trebuie să reunească partide anti-europene din 7 țări. Aici încep problemele cele mari, pentru că majoritatea extremiștilor se întâlnesc într-un singur punct: aversiunea față de Europa. În restul, totul îi desparte.
Astfel, italienii lui Salvini ar dori foarte mult o împărțire a refugiaților, pe cote, ceea ce polonezii și maghiarii refuză în totalitate.
Apoi, Salvini, și occidentalii în general, ar dori să condiționeze acordarea fondurilor europene către țările de est membre în UE în funcție de respectarea angajamentelor europene, inclusiv repartizarea refugiaților. În schimb, Salvini, ca și Viktor Orban, ar fi gata de concesii față de Putin și Rusia, ceea ce Polonia refuză cu îndârjire.
La fel, Salvini este foarte reticent față de extremiștii austrieci, care au pofte nemărturisite asupra Tirolului de sud, în vreme ce, mai spre nordul Europei, naționaliștii flamanzi și danezi și olandezi îi detestă pe germanii din AfD, din rațiuni istorice.
Unele formațiuni extremiste europene au o viziune extrem de conservatoare asupra societății și drepturilor civile, altele – dimpotrivă. Unele pronează ultraliberalismul în economie – altele au o abordare socială foarte stângistă.
Așa încât, spaima că extremiștii s-ar reuni așa ușor împotriva mult hulitei și dușmănitei Europe este cel puțin prematură. Practic, munca abia începe.
