Linkuri accesibilitate

Șefi de stat și de guvern au comemorat în Marea Britanie 75 de ani de la debarcarea aliată din Normandia


Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și președintele american Donald President Donald Trump, la ceremoniile de la Portsmouth, 5 iunie 2019
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și președintele american Donald President Donald Trump, la ceremoniile de la Portsmouth, 5 iunie 2019

Regina Elisabeta a Marii Britanii, șefa cabinetului de la Londra Theresa May, președintele american Donald Trump, și cancelara Germaniei, Angela Merkel, președintele Franţei, Emanuel Macron, premierul Canadei, Justin Trudeau, și premierul Australiei, Scott Morrison, au participat alături de 300 de veterani, la Portsmouth, în sudul Marii Britanii, la ceremoniile organizate cu ocazia aniversării a 75 de ani de la operațiunea aliată din Normandia, D-Day. A fost una din cele mai operaţiuni aliate din cel de-al Doilea Război Mondial împotriva Germaniei naziste, la care au participat peste 150 de mii de militari ai forțelor aliate și peste 7000 de nave. Mii de oameni au murit de ambele părți și confruntarea a consituit un moment de cotitură în desfășurarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Președintele american Donald Trump, Portsmouth, 5 iunie 2019
Președintele american Donald Trump, Portsmouth, 5 iunie 2019

La ceremoniile de astăzi s-a citit din scrisorile militarilor, trimise înainte de debarcare, iar președintele Trump a recitit fragmente din rugăciune pronunțată de președintele Franklin Roosevelt, la radio, în ziua debarcării din Normandia.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG