Regretatul disident român Mihai Botez (1940-1995) a fost și rămîne în continuare unul din personajele cele mai luminoase, pline de miez, incitante, din istoria activității postului Radio Europa Liberă în favoarea ideilor liberale, a combaterii dictaturii comuniste și a promovării democrației. Ultimul tîrg internațional de carte de la București - Bookfest -, încheiat duminica trecută, a adus cu el o surpriză: apariția în volum a majorității scrierilor disidentului din perioada 1979-1987, un volum de 550 de pagini, publicat la Editura Fundația Națională pentru Știință și Artă.
Intitulat „Lumea a doua” și alte scrieri din anii disidenței solitare*, volumul este o ediție îngrijită, cu un studiu biografic, cronologie și studii introductive de cercetătoarea Ana-Maria Cătănuș de la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Centrul de Studii Ruse și Sovietice „Florin Constantiniu”, și cu o prefață semnată de Eugen Simion.
Mihai Botez, comentează Eugen Simion în prefața sa, „un disident care se declară el însuși un „disident solitar”. Un matematician inconformist despre care s-a vorbit mult înainte de 1990 – prin intermediul „Europei Libere” - și, paradoxal, mai puțin după căderea regimului totalitar comunist.”
Eugen Simion evocă și sfîrșitul disidentului revenit în țară după 1990 și care „s-a alăturat forțelor politice de atunci, devenind ambasadorul României pe lîngă ONU și, apoi, ambasadorul României în Statele Unite. Decizia lui a provocat supărarea unora din vechii comilitoni. După moartea lui neașteptată, au apărut suspiciunile față de acțiunea sa solitară și, ceva mai tîrziu, i s-a adus acuzația că, în secret, ar fi colaborat cu Securitatea. Acuzație gravă, menită să-l discrediteze, ca om, și să anuleze, în fapt rațiunea și valoarea disidenței sale.
[...] N-a dorit, cât timp a trăit, martirajul, dar, iată, vin alții, după dispariția lui și-l culpabilizează, pregătîndu-i alt tip de ispășire”. Iar Eugen Simion conchide, nu fără dreptate: „O poveste destul de frecventă în lumea postcomunistă, unde chiar și eroii trebuie să fie culpabilizați, discreditați și, în felul acesta (fel nenorocit, detestabil din toate punctele de vedere), desființați ca ființe morale.” Mai mult ca probabil, Monica Lovinescu i-ar fi dat, aici, dreptate...
Ana-Maria Cătănuș precizează în Nota asupra edițieică „a optat pentru o împărțire tematică a textelor, în funcție de probleme abordate”, rezultatul fiind o grupare în patru mari capitole: „Lumea a doua” și viitorul (cu texte esențiale despre modul de funcționare a regimului ceaușist, în particular), Intelectualii și statul comunist
(cu trei texte importante din perspectiva futurologului și a intelectualului critic). Urmează capitolul pasionant, recomandat a fi citit cel dintîi din volum, intitulat Disidența solitară: Scrisori, Memorii, Interviuri (1979-1987) și care, pe lîngă scrisorile trimise de Mihai Botez prietenului său, istoricul Vlad Georgescu, director atunci al Europei Libere, include selectiv memorii și interviuri difuzate de postul nostru de radio. Capitolul ultim, Gânduri despre Mihai Botez, este compus din texte ale prietenilor și colaboratorilor săi și dintr-o evocare foarte interesantă, amintirile Vioricăi Oancea, sora disidentului și deținătoarea unei arhive prețioase care documentează existența privată și activitatea disidentului.
De semnalat între aceste ultime documente este textul Mihai Botez. Fișă de disident, elaborat în 1993 și care ar fi fost prezentată „exclusiv în fața Serviciului american de Emigrare și Naturalizare, care i-a acordat azilul politic și apoi rezidența permanentă în Statele Unite”.
Precizările lui Botez merită citate: „în 1977-1978, împreună cu Vlad Georgescu, încearcă organizarea unei Universități volante la București, după model polonez; într-o fază ulterioară, la proiect a fost asociat și filosoful T. Mocanu...; acțiunea eșuează, din lipsă de sprijin din partea colegilor; În 1979, M.H.C. Botez redactează un Memoriu al intelectualilor români, adresat conducerii comuniste, în care este criticată politica regimului și se cere deschiderea unui dialog privind criza prin care trecea țara; acțiunea sa de strîngere de semnături... eșuează din lipsă de sprijin... Memoriul a fost însă difuzat la Europa Liberă...; În urma eșecului mobilizării intelectualității prin memoriu... Botez dezvoltă teoria „contestației solitare”; această teorie urmărea să stimuleze pe adversarii regimului să-și facă publice criticile personale, solitare, ce rămânînd la nivelul „delictului de opinie” individuală, nu erau oficial încadrabile în articole de lege și nu puteau deci constitui infracțiuni (cum erau, de pildă, încercările de organizare în grupuri). Această teorie a fost difuzată prin Europa Liberă, între anii 1979-1987, în zeci de scrisori semnate de M.H.C. Botez și prezentate ca atare publicului românesc.”
Note de mare utilitate pentru înțelegerea mai clară a atitudinilor și acțiunii celui mai important disident român al epocii de regim ceaușist. Din acestă perspectivă, unul din reproșurile ce i se pot adresa editoarei volumului este neutilizarea și necitarea măcar a Arhivei istorice online a postului Radio Europa Liberă cu documentele ei cu și despre Mihai Botez!
Aceeași Fișă de disident scrisă în 1993 și care amintește repetat de Europa Liberă, semnalează textual și că „cercetătorul care s-a ocupat de disidența intelectuală și, în speță, de Mihai Botez, este Vlad Socor; acesta poate fi eventual contactat pentru comentarii și, la nevoie, mărturii.” De ce editoarea Ana-Maria Cătănuș nu a urmat recomandarea lui Mihai Botez este greu de înțeles și regretabil.
*Mihai Botez, „Lumea a doua” și alte scrieri din anii disidenței solitare 1979-1987. Ediție îngrijită, studiu biografic, cronologie și studii introductive de Ana-Maria Cătănuș. Fundația Națională Pentru Știință și Artă, București, 2019, 552 pp.
