Geopolitică și dezoligarhizare

De când guvernările post-Voronin, proclamate „pro-europene”, au început să semene mai mult cu alianțe de pradă decât cu niște administrații preocupate de dezvoltare, de bunăstarea cetățenilor, de edificarea statului de drept, în Republica Moldova auzim tot mai des sintagma „geopolitică versus dezoligarhizare”. Doi termeni așezați într-un raport antitetic, ceea ce trezește destule nedumeriri unui observator nefamiliarizat cu realitățile de la noi.

În mod normal, între aceste noțiuni nu ar trebui să existe un conflict. Geopolitica vorbește despre felul în care geografia influențează politica statelor și modifică destinul popoarelor, adesea, împotriva aspirațiilor lor. Republica Moldova, Basarabia, este exemplul tipic al acestei plutiri pe ape învolburate: suntem o periferie a Europei, o margine de lume pierdută într-o criza identitară și de valori din care nu am putut ieși nici după ce am devenit stat independent.

Dezoligarhizarea este un proces de curățare a instituțiilor de corupție, de influența malignă a clanurilor mafiote, care le-au transformat în niște servitoare ale intereselor lor de putere și înavuțire, deturnându-le de la menirea lor prescrisă prin lege.

Raportul de adversitate între cei doi termeni a fost generat de tendința regimului Plahotniuc de a invoca pericolul rusesc – unul real, dar aruncat în derizoriu prin exces retoric și mai ales printr-o atitudine duplicitară, inconsecventă față de influența rusească –, pentru a obține bunăvoința și mai ales banii Occidentului. Se dădeau vajnici luptători pentru independență și europenism, dar intoxicau și continuă să ne intoxice cu televiziuni rusești, perpetuând prizonieratul mental, dependența psihologică față de „lumea rusă” a multor moldoveni, precum și ostilitatea lor față de valorile euroatlantice. Vorbeau de vectorul proeuropean, dar se comportau despotic pe plan intern: anulau un scrutin la Chișinău, batjocorind astfel un drept fundamental al democrației, cel de a alege și de a fi ales; extrădau șapte profesori turci regimului dictatorial Erdogan; se declarau pro-occidentali și erau gata să vândă Moldova rușilor, propunându-le federalizarea în schimbul supraviețuirii lor politice.

În acest mediu toxic, în care nimic nu este ceea ce pare, opoziția pro-europeană a fost nevoită să mute accentul pe obiectivul eliberării statului din captivitate, pentru a oferi o coerență și un conținut autentic, inteligibil, palpabil unor transformări instituționale, care să scoată și discursul geopolitic din lumea himerelor.

Doar că geopolitica nu-ți permite pauze de respiro. Ultimul exemplu este acordul declarat sau subînțeles al celor trei mari puteri, Statele Unite, Uniunea Europeană și Rusia, care au susținut o alianță ACUM-PSRM pentru debarcarea regimului Plahotniuc.

Avem un guvern declarat pro-european la Chișinău care își propune să urmeze agenda Acordului de Asociere și avem o majoritate parlamentară din care face parte și un partid pro-Putin. Și în această combinație nefirească, impusă de împrejurări, trebuie să reziști, să conviețuiești cu aliatul „de pripas”, să faci reforme, să disloci din instituții caracatița criminală a fostului regim.

Doar că nu toți înțeleg la fel necesara unitate a guvernării. Dodon, de exemplu, a propus un moratoriu pe chestiuni geopolitice. O iluzie. De bună seamă, politicienii au responsabilitatea să mențină un climat de cooperare în interiorul coaliției, fără de care schimbările anunțate de ei nu vor fi posibile. Însă nu-i poți impune unei țări moratorii, teme „oportune” sau mai puțin oportune. Ar însemna să limitezi libertatea de exprimare, cea care permite unei societăți să evolueze, să-și găsească în chip firesc soluții la spinoasele ei probleme. Nu poți să elimini din societatea moldoveană, fie și provizoriu, dezbaterile pe teme geopolitice, nu poți anula prin decret criza identitară. E un truc demagogic, o încercare de manipulare.

Cât de periculoasă este obturarea geopoliticii s-a văzut la votul de-acum două zile din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, structură din care Rusia fusese suspendată după anexarea Crimeii în 2014. Cei trei membri ai delegației moldovene au avut opțiuni diferite. Socialistul Bătrâncea și vicepremierul Andrei Năstase au votat pentru revenirea Rusiei în APCE, iar Mihai Popșoi, parlamentar PAS, a votat împotrivă.

### Vezi și... ###

Mihai Popșoi: Votul meu a ţinut cont de discuțiile avute cu Ministerul de Externe şi de consultările cu colegii din partid

Dacă Bătrâncea rămâne fidel ideologiei sale de partid, votul pro-Rusia al lui Andrei Năstase pare o anomalie, vine în contradicție cu opțiunea colegului său de la ACUM și într-un flagrant dezacord cu realitățile Republicii Moldova, care are trupe de ocupație rusești pe teritoriul său, la fel ca Georgia și Ucraina.

Andrei Năstase a încercat să-și justifice opțiunea, spunând că „a ales să voteze pentru ca această importantă instituție a Consiliului Europei să poată exercita o influență pozitiva asupra Federației Ruse în subiecte legate de drepturile omului, democrație, stat de drept. Acest vot nu anulează nicidecum rezoluțiile și pozițiile principiale ale tuturor statelor lumii asupra unor subiecte precum Crimeea.”

### Vezi și... ###

Andrei Năstase față în față cu un val de critici după votul în favoarea Rusiei la APCE

Totuși, el nu a explicat de ce nu s-a pus de acord cu votul colegului său de la Blocul ACUM, Mihai Popșoi, care într-un interviu pentru Radio Europa Liberă a spus că înainte de a vota la APCE s-a sfătuit cu premierul Maia Sandu și cu responsabili de la Ministerul de Externe. În chestiuni principiale, de politică externă, nu cred că argumentul diferențelor de opinii, îndreptățit prin afilierile de partid ale celor doi, este valabil. Andrei Năstase și Mihai Popșoi reprezintă în primul rând forța care i-a propulsat în Parlament – Blocul ACUM – și mai apoi siglele lor de partid, specifice.

Aceste dezacorduri, care s-ar putea să se înmulțească în interiorul Blocului ACUM, arată prost la un început de guvernare, în care se cere solidaritate și o anumită coerență ideologică.

Da, există chestiuni de conjunctură, de politică internă, pe care le accepți pentru o perioadă – cum este construcția politică PSRM-ACUM. Dar sunt și lucruri principiale, pe care memoria neamului tău, identitatea națională, starea de teritoriu ocupat a țării tale nu-ți permit să le faci. Moldova nu e Franța, Germania sau Italia, dispuse, din anumite rațiuni, să treacă cu vederea abuzurile regimului Putin. Moldova trebuie să arate clar comunității internaționale că este victima agresiunii rusești, să fie consecventă cu sine însăși. Să fie solidară cu alte state din Est, cu alte foste republici sovietice, aflate pe linia frontului, cu Georgia, Ucraina, cu Țările Baltice, care au votat împotriva readmiterii Rusiei în APCE.

Și cu asta ne întoarcem la dezoligarhizare, la cât de legată este ea de geopolitică. Votul controversat al lui Andrei Năstase din APCE oferă muniție fostului regim care, firește, n-a ratat ocazia să-și manifeste „patriotismul” și „pro-occidentalismul” de operetă, denunțând „Alianța Kozak”, fluturând toate poncifele propagandei PD-iste.

Votul majoritar pro-Rusia în APCE al delegației noastre pune într-o situație neplăcută, vulnerabilă, Republica Moldova în raport cu partenerii noștri din fostul spațiu sovietic, Georgia și Ucraina, a căror susținere, la fel, ne este indispensabilă, plasează guvernul de la Chișinău în postura inconfortabilă de a oferi explicații și comentarii într-un caz ce nu poate fi „salvat” prin explicații și comentarii.

Geopolitica și dezoligarhizarea – ordinea acestor termeni o alegem fiecare după temperament și obsesii – nu pot fi, iată, separate în Republica Moldova. Oricât de stringentă este eliberarea instituțiilor din captivitatea mafiei, la fel de urgent rămâne imperativul ieșirii noastre de sub tutela Rusiei, fără de care vom rămâne pe veci în „zona gri”, ostatici ai nefericitei noastre așezări geografice. Conjunctural, Moscova și-a dat acordul pentru eliminarea lui Plahotniuc, dar interesele ei nu coincid cu aspirația noastră de liberate și europenitate. Este vital să ținem minte asta.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.