Linkuri accesibilitate

Guvernul a stabilit criteriile după care-și va numi judecătorii la CC


Concursul pentru selectarea candidaților la cele două locuri de judecător al Curții Constituționale din partea Guvernului urmează să fie organizat de către o comisie, din care va face parte prim-ministrul, ministrul justiției, secretarul general adjunct al Guvernului responsabil de actele guvernamentale, avocatul poporului sau un reprezentant delegat de ombudsman, a decis guvernul în ședina de luni, 1 iulie. Relatează IPN. În comisie vor fi și doi reprezentanți ai societății civile, delegați de Platforma Societății Civile a Parteneriatului Estic, un fost judecător al Curții Constituționale cu reputație ireproșabilă și un doctor în drept cu reputație ireproșabilă. Concursul constă din evaluarea dosarelor și interviul.

Candidatul la funcția de judecător al CC trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova și să aibă domiciliul în țară. Acesta trebuie să aibă reputație ireproșabilă, pregătire juridică superioară, înaltă competență profesională și o vechime de cel puțin 15 ani în activitatea juridică, în învățământul juridic superior sau în activitatea științifică. Candidatul nu trebuie să fi atins vârsta de 70 de ani, să nu aibă interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG