Secretarul general NATO Jens Stoltenberg a avertizat țările membre ale Alianței că se apropie data de 2 august, termenul limită care i-a fost acordat Rusiei pentru începerea distrugerii noilor sale rachete nucleare cu rază medie de acțiune și că nu există nici un indiciu că Moscova s-ar pregăti să facă asta.
Într-un interviu cu Der Spiegel, citat de Deutsche Welle, Stoltenberg a spus că angajamentul internațional în chestiunea rachetelor cu rază medie de acțiune, Tratatul asupra Forţelor Nucleare Intermediare (INF), va deveni caduc dacă Moscova nu face vreun gest.
Rusia a pus la punct un nou sistem de rachete cu rază medie de acțiune care pot avea focoase nucleare. „Acest sistem mobil poate fi lesne ascuns de structurile de supraveghere și verificare, a spus Stoltenberg. Orașe germane precum Berlin, Frankfurt, sau München ar fi direct în raza lui de acțiune”, a spus secretarul general.
Tratatul asupra Forţelor Nucleare Intermediare a fost rodul summitului americano-sovietic de la Reykjavik, din 1986, între Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, unul din pașii care aveau să ducă la sfârșitul Războiului Rece.
În Europa tăiată în două de Cortina de Fier, tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, semnat în 1987, era menit să evite repetarea unei crize cum fusese cea a crizei rachetelor nucleare din 1982.
În acel moment, începând din 1977, URSS-ul instalase pe teritoriul său, în partea europeană, rachete nucleare capabile să atingă Europa occidentală, în vreme ce SUA instalase rachete Pershing II în RFG.
Până în acel moment, și începând de la criza rachetelor nucleare din Cuba, cu 20 de ani mai devreme, în 1962, ambele părți rămăseseră la strategia descurajării. În caz de atac, riposta ar fi fost pe măsură, așa încât cursa înarmării însemna de a fi cel puțin la egalitate.
Washingtonul a pus atunci instalații nucleare și rachete perfecționate în Europa, în special în RFG și Belgia, în vreme ce Moscova mobiliza partidele comuniste vest-europene și mișcările pacifiste.
Atât François Mitterrand, cât și Helmut Kohl și Margaret Thatcher s-au declarat atunci în favoarea descurajării URSS-ului, așa încât, în martie 1983, Ronald Reagan a lansat programul care a fost numit «Războiul stelelor» împotriva «Imperiului răului», aluzie culturală la filmul «Star Wars» ce tocmai ieșise pe ecrane și unde ideologiile și fidelitățile erau foarte clare.
Acordul Reagan – Gorbaciov, Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, acel INF din 1986, a dus la calmarea tensiunilor și la instaurarea unui control reciproc. Acordul interzicea orice rachetă care poate fi proiectată la o distanță de peste 500 km. Astăzi, 30 de ani mai târziu, NATO și SUA acuză Rusia că ar fi pus la punct rachetele numite 9M729 care depășesc raza de acțiune de 500 km.
Ţările est-europene, în special Polonia şi statele baltice, se consideră tot mai ameninţate de arsenalul nuclear al Moscovei şi cer ca NATO să dezvolte noi sisteme de apărare.
În acest context, NATO analizează posibilitatea modernizării sistemelor antibalistice din România şi Polonia cu scopul de a contracara noile rachete cu rază intermediară de acţiune dezvoltate de Rusia.
Având în vedere intensificarea ameninţării reprezentate de rachetele ruse de croazieră, statele membre NATO ar trebui să ceară organizaţiei transatlantice să studieze opţiuni de apărare, lucru ce s-ar putea întâmpla fie după reuniunea din octombrie a miniştrilor Apărării, fie la summitul liderilor, programat în luna decembrie.
Ce are nevoie pentru a se apăra împotriva rachetelor de croazieră...
NATO va trebui, probabil, să examineze într-un mod mai larg de ce are nevoie pentru a se apăra împotriva rachetelor de croazieră. Un astfel de studiu, dacă va fi aprobată anul acesta, ar include explorarea posibilităţii modernizării obiectivelor Aegis Ashore din România şi Polonia, dar şi dezvoltarea de noi capacităţi radar sau de apărare împotriva rachetelor de croazieră.
Sistemul NATO Aegis Ashore instalat în România din 2016, dar şi cel aflat în construcţie în Polonia, este în prezent incapabil să lanseze un interceptor folosit pentru a distruge rachete cu rază intermediară de acţiune. Mai mult, având în vedere proximitatea lor faţă de Rusia, sistemele din România şi Polonia au prea puţin timp să detecteze, să ţintească şi să încerce să intercepteze rachetele.
