Linkuri accesibilitate

Partidul Democrat se plînge instituțiilor occidentale de abuzuri și presiuni ale guvernării PSRM-ACUM


Partidul Democrat de opoziție a trimis o scrisoare instituțiilor Uniunii Europene, Consiliului Europei și mai multor ambasade occidentale în care le solicită „să intervină ferm pentru a stopa abuzurile și presiunile actualei guvernări”. În scrisoare, coaliția PSRM – ACUM este acuzată de încălcarea pluralismului politic, presiuni asupra membrilor PD, partajarea politică a funcțiilor în justiție atentate asupra libertății mass-media. Fostul partid de guvernământ a făcut apelul la două luni după ce a pierdut puterea, în urma unei confruntări de o săptămână cu noua majoritate PSRM – ACUM. Încercarea PD din luna iunie de a dizolva Parlamentul cu ajutorul Curții Constituționale și a-l suspenda din funcție pe președintele Igor Dodon a fost aspru criticată de partenerii externi, inclusiv de Comisia de la Veneția. Noua coaliție de guvernare a acuzat PD de capturarea statului și tentativă de uzurpare a puterii, dar aceste acuzații expuse într-o declarație politică nu au produs deocamdată vreun efect în plan juridic.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG