Linkuri accesibilitate

Instituții noi și oameni vechi sau cum se face „dezoligarhizarea” (VIDEO)


În fiecare duminică la Europa Liberă: Punct și de la capăt
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:46:18 0:00

În fiecare duminică la Europa Liberă: Punct și de la capăt

Invitații Invitații emisiunii „Punct și de la Capăt” moderată de Vasile Botnaru sunt deputatul PAS Sergiu Litvinenco, președintele Comisiei juridice din Parlament, și fostul deputat liberal, fost ministru al mediului Valeriu Munteanu, președinte al Partidului „Uniunea Salvați Basarabia”.

Bine v-am găsit, doamnelor și domnilor! La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”. Ați auzit expresia: „Aș da zece ierni pe-o vară”, care spune despre experiența pe care o lași în spate? Și guvernarea are deja o experiență. Noi, cei care ne uităm cu multă speranță la guvernare, avem dreptul s-o analizăm absolut critic, astfel încât toată lumea să învețe din ceea ce rămâne în urmă.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:33:10 0:00
Link direct

Discutăm cu doi politicieni care știu să analizeze situația în profunzime, în perspectivă imediată și pentru perspectiva maximă unii spun că să faci planuri în Republica Moldova îi chiar să îl determini pe Dumnezeu să râdă, dar totuși, cel mai important e să ne dăm seama unde ne aflăm în sistemul acesta de coordonate care s-a dezlănțuit în luna iunie. Și am invitat un fost deputat, Valeriu Munteanu, care jinduiește iarăși o funcție importantă, judecând după faptul că a reanimat o formațiune politică, și un deputat cu acte în regulă, Sergiu Litvinenco. De ce îi zic „cu acte în regulă”? Pentru că până nu demult, cel puțin, când deschideam pe Google repede îmi sărea întâi în față meseria Dvs. de consultant, poziția de expert și, firește, trebuie să vă întreb primul lucru – e mai ușor să dai sfaturi decât să le pui în practică?

Sergiu Litvinenco
Sergiu Litvinenco

Sergiu Litvinenco: „Bineînțeles că este mai simplu, dar, după cum am menționat, în egală măsură este important ca ceea ce ai oferit ca sfaturi să încerci să implementezi la modul practic. Și aici pot să vă dau un exemplu cu acele concursuri care au generat foarte multe discuții în societate. Chiar și din poziția de expert, am spus permanent că pentru a exista un concurs obiectiv, real, autentic sunt necesare trei condiții. Prima condiție este existența unor criterii foarte clare în accepțiunea celor care evaluează. Doi – aceste criterii trebuie să fie în măsură să aducă într-o anumită funcție un ideal al acelui exponent al funcției pentru care se face concursul și al treilea criteriu – poate cel mai important – este caracterul nepărtinitor al membrilor comisiilor de concurs. Și aici este o mare problemă în ceea ce am avut noi, din păcate, în Parlament, pentru că însăși legea a scris foarte clar, legea votată anterior de cei care astăzi ne critică precum că rezultatele concursului nu sunt așa cum au fost așteptările, au stabilit în lege că aceste concursuri le organizează și le desfășoară comisiile parlamentare. Deci, niște comisii parlamentare unde intră exponenții partidelor politice, fiecare are o anumită cotă, o anumită proporție în această comisie, din start generează discuții cu privire la obiectivitatea acestor rezultate.”

Europa Liberă: Vreau să vorbim la modul general, să începem ab ovo. Dacă nu cumva legile au fost scrise până acum tocmai pentru ca, Doamne ferește, să nu scape politicienii hățurile din mână. Și întrebarea pentru Dvs., care sunteți la putere, sunteți președintele Comisiei juridice: dacă pe bune Dvs. vreți să dați hățurile din mână, dacă pe bune vreți să aveți niște instituții pe care și dl Munteanu și le-a dorit, probabil, când era la putere sau în coaliție, niște instituții care să deranjeze, să-și facă treaba și la Consiliul Concurenței, și la CCA, și la Procuratură, să nu se uite „чего извольте?” (de ce mai aveți nevoie?) la politicieni? Dvs. chiar vreți pe bune instituții și partenerii Dvs. la fel?

Sergiu Litvinenco: „Prima întrebare, eu nu cred că cei care au votat legile au fost strategi, s-au gândit cu 10 ani înainte. Nu, ei și-au votat legile pentru ei, așa încât să le convină să le aplice și, respectiv, să iasă învingători cel pe care îl voiau ei.”

Vasile Botnaru
Vasile Botnaru

Europa Liberă: Să le iasă pasiența.

Sergiu Litvinenco: „Exact! Acum, legat de a doua întrebare: bineînțeles că eu personal și colegii mei ne dorim instituții independente care să slujească cetățeanul...”

Europa Liberă: Chiar toți colegii Dvs.?

Sergiu Litvinenco: „Colegii mei din PAS, eu fac parte din PAS. Deci, noi ne dorim instituții independente, cu conducători independenți și când vorbesc de calitatea de independent, nu mă refer doar la independența față de politic, dar și diferite grupuri de interese. Aceste instituții trebuie să fie reformate, astfel încât ele să reziste ulterior schimbărilor politice. Și acesta este, de fapt, obiectivul de bază, în ce măsură noi vom reuși să avem instituții care după ce se va schimba puterea politică să rămână intacte în sensul în care să aplice în continuare legea și politicienii care vor veni să nu schimbe conducătorii instituției. Acesta este elementul-cheie.”

Europa Liberă: Dl Munteanu, Dvs. ați făcut parte din partidul care a acceptat partajarea și țineți minte discuțiile. Și dl Ghimpu spunea, scrâșnind din dinți, că nu se poate - dacă nu ai un minister contondent - să participi la guvernare. Și a fost meciul lui cu Boțan, în mod special. De aici vă întreb: oare chiar se poate politicianul să se obișnuiască cu ideea că nu are nicio pârghie și poate să i se bată la ușă oricând?

Valeriu Munteanu: „Am un profund sentiment de déjà vu, îl văd pe dl Litvinenco, am bănuieli rezonabile că este sincer în ceea ce spune...”

Europa Liberă: Aici este și oleacă de ironie, așa, în bănuielile rezonabile...

Valeriu Munteanu
Valeriu Munteanu

Valeriu Munteanu: „Nu, nu este ironie. Am vorbit în termeni juridici, noi suntem juriști. De ce spun acest lucru? Pentru că d-lui n-a vrut să vă răspundă la a doua parte a întrebării, dacă are încredere și în colegii d-lui de coaliție, în toți colegii de coaliție, dacă sunt atât de sinceri. Iată aici și-i îngropată povestea. În momentul în care ești într-o coaliție și în momentul în care ai acceptat acest joc politic, buna-credință doar a ta nu este suficientă, pentru că dacă nu înțelegi tot filmul și ceilalți își fac jocul, iar tu pasiv ai contribuit ca să se instaureze, de exemplu, o nouă dictatură, atunci lucrurile pot fi imputate și ție.”

Europa Liberă: Dați-mi voie să nu plec de aici, pentru că...

Valeriu Munteanu: „Întrebați-mă...”

Europa Liberă: ...asta-i întrebarea principială: a meritat sau nu?

Valeriu Munteanu: „Din punctul meu de vedere, compromisul rezonabil, care a fost iarăși o noțiune juridică, compromisul rezonabil pentru debarcarea lui Plahotniuc este salutar și istoria îi va pune pe toți la locurile lor în lumini pozitive pentru acest lucru. De aici trebuia pusă nu virgulă, ci un punct mare și lucrurile trebuiau setate foarte clar, iar fiecare pas trebuia calculat foarte exact. Or, din punctul meu de vedere, există bănuieli mai mult decât rezonabile și chiar semne foarte clare că lucrurile se întâmplă exact ca în AIE-uri, există undeva un acord scris sau oral în baza căruia lui...”

Sergiu Litvinenco: „Nu există...”

Valeriu Munteanu: „Poftim? Dvs. nu vă supărați...”

Sergiu Litvinenco: „Dar nu există un așa acord!”

Valeriu Munteanu: „Dle Litvinenco, eu am zis că există bănuieli, Dvs...”

Sergiu Litvinenco: „La AIE a existat un acord secret la acordul de constituire a alianței, unde voi ați împărțit Procuratura Generală, o instituție care apriori nu poate fi partajată politic...”

Valeriu Munteanu: „Da, corect. Iată eu am această bănuială rezonabilă că și de această dată a fost partajată această Procuratură...”

Sergiu Litvinenco: „Nu există așa ceva...”

Valeriu Munteanu: „Păi nu vă supărați, dați-mi voie să-mi spun și eu punctul de vedere. Deci, bănuială rezonabilă este că...

Europa Liberă: Se calcă pe aceeași greblă?

Valeriu Munteanu: „...voi, cei de la PAS, și primul ministru sunteți închiși într-un glob în care credeți că totul este ideal, iar pe la spatele vostru Dodon și cu ceilalți parteneri partajează anumite instituții pe care voi nu le vedeți. Și vă dau un exemplu: toată lumea știa că Dorin Chirtoacă nu era un om corupt la Primărie, dar avea el așa un fel, trăia într-o lume a lui aparte, în care ceilalți toți furau de prăpădenie și pentru asta d-lui este responsabil. Exact același lucru, dacă voi nu credeți sau nu conștientizați pe deplin că Dodon acumulează putere, respectiv instituții, voi sunteți la guvernare, ei – la putere, acest lucru este imputabil vouă, pentru că, nu vă supărați, Dvs. ați fost cel care..., prin comisia Dvs. a trecut dl Robu în calitate de...”

Sergiu Litvinenco: „A fost raport de corespundere cu condițiile legale...”

Valeriu Munteanu: „Corect. Nu vă supărați, iată, decizia este politico-juridică. Eu v-am explicat și Dvs. pe Facebook și toată lumea ați văzut cum Dvs. ați arătat punctajul pentru șeful de la CNA. În momentul în care Dvs., în calitate de deputat PAS de bună-credință, aici fără absolut nici un fel de ironie, nu ați înțeles că acolo este un troc și acolo este o înțelegere politică pentru ca Flocea să ajungă șef la CNA, înseamnă că nu ați înțeles... Nu vă supărați, nu puteați Dvs. să acceptați un concurs în care un membru al comisiei notează pe cineva cu nota „1” în momentul în care omul s-a prezentat și noi am văzut cum s-a prezentat. Atunci, iată acest lucru...”

Europa Liberă: Ce era de făcut?

Valeriu Munteanu: „D-lui spunea în felul următor: „Legea prevede că Comisia juridică să organizeze concursurile...”

Sergiu Litvinenco: „Asta-i legea din 2012, cea pe care ați votat-o Dvs...”

Valeriu Munteanu: „Dacă legea nu vă place, apropo, eu după 2012...”

Sergiu Litvinenco: „PL-ul, Partidul Liberal...”

Valeriu Munteanu: „Corect. Eu am participat la acest lucru, dar vă explic eu cum am procedat, spre deosebire de Dvs., în momentul în care legea s-a votat în 2012 și s-a organizat concurs, acesta-i valul doi, după ce a avut Ghimpu dezbateri cu Boțan, a zis să mergem la concurs și să alegem următorul șef la CNA prin concurs. A venit și a candidat dl Chetraru. Eu am văzut că există o înțelegere între PD și PLDM, iar noi eram a șaptea roată la căruță, eu i-am pus „6” sau „7”. Eu trebuie să recunosc că Chetraru s-a prezentat cel mai bine, dar eu știam foarte exact că o să fiu scos în prăjină ca idiot util și de aceea am pus „6” sau „7”. Dvs., în calitate de politician, pentru că deciziile sunt politico-juridice...”

Sergiu Litvinenco: „Depinde...”

Valeriu Munteanu: „Nu poți să stai, Dodon să acumuleze putere și tu să spui: „Nu vă supărați, comisia este din deputați, nu din heruvimi și serafimi”. Ori modificați legea și faceți așa ca să organizeze concursurile sfinți, heruvimi, serafimi. Iată vedem, de exemplu, cum a fost din heruvimi la Guvern comisia pentru selectarea candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale și acolo tot există nemulțumiri. Deci trebuie să existe și o asumare, dacă vreți, a tabloului general. Or, în momentul în care insiști că nu există aceste partajări, iar toate lucrurile vin la Dodon...”

Europa Liberă: Deci, Dvs. sugerați că trebuia să schimbe legea?

Valeriu Munteanu: „Nu, d-lui să-și asume responsabilitatea. Acum, în momentul în care sunt 61 de suflete în coaliție, nu există nici un argument după care să vii, să pui virgulă și să spui: „Scuzați-mă, n-a ieșit așa sau nu s-a primit, cum spunem noi, românii din Basarabia. Nu există un astfel de argument!”

Sergiu Litvinenco: „Ceea ce propune dl Munteanu, în principiu să facem noi exact așa cum au făcut cei care, haideți să spunem așa, nu au făcut cu bună-credință în cadrul acestui concurs.”

Valeriu Munteanu: „Au făcut rău, au făcut foarte rău...”

Sergiu Litvinenco: „D-lui propune că, chiar și dacă o persoană s-a prezentat foarte bine, a prezentat un concept scris foarte bine, a avut o prezentare...”

Valeriu Munteanu: „Cristina Țărnă a primit „1”, a primit „1”, și Dvs. ați acceptat acest lucru!”

Sergiu Litvinenco: „Păi stați... Și el propune ca la persoana asta eu tot să-i dau „1”, deci să revin la nivelul persoanei care a acordat „1” și în raport cu care dl Munteanu îl critică.”

Valeriu Munteanu: „Sunteți politician, în primul rând...”

Sergiu Litvinenco: „Deci încă o dată: în mod normal, trebuie să existe comisii de concurs făcute din nou. Deci în situația în care a existat respectiva comisie, eu am avut cumva o dublă... Eu am avut de ales, într-adevăr, între a trișa, ceea ce propune dl Munteanu, da? și a fi în măsura în care pot eu să evaluez lucrurile în cadrul acestui concurs să fiu obiectiv. Eu am ales să fiu obiectiv atât în cadrul concursului de la Curtea Constituțională, cât și de la Centrul Național Anticorupție.”

Valeriu Munteanu: „N-a fost suficient asta...”

Sergiu Litvinenco: „Rezultatele au ieșit cum au ieșit, dar vă spun: problema cea mai mare este că comisiile de concurs sunt constituite din politicieni. Deci, eu am declarat deja că personal nu mai accept să mai particip în cadrul comisiilor de concurs constituite din politicieni, fie există probabilitatea sau posibilitatea asumării politice. Asta este legal, de exemplu, în cadrul...”

Europa Liberă: Am înțeles...

Valeriu Munteanu: „Cu asta ne-am întors înapoi, dl Litvinenco, atât de ușor...”

Sergiu Litvinenco: „A doua opțiune: facem concursuri pe bune, concursuri autentice.”

Europa Liberă: Concursul de la Guvern pentru Curtea Constituțională a fost mai bun?

Sergiu Litvinenco: „Acei membri ai comisiei de concurs în raport cu ei nu există dubii că ei ar fi părtinitori. Mai mult decât atât, am înțeles că au fost foarte multe autosuspendări. De exemplu, dna Sandu, dl Gribincea și dl Cazac nu au participat la evaluarea dlui Roșca.”

Valeriu Munteanu: „Care este membru al PAS-ului.”

Sergiu Litvinenco: „Pe care îl cunosc, da.”

Europa Liberă: Mă întorc înapoi la întrebarea care frământă societatea. După Declarația privind statul capturat, unii spun că ar fi trebuit să vă înarmați cu această declarație și să acționați mai hotărât. Chiar și dl Pavlovschi spunea într-un interviu pentru noi. Alții spun că, dimpotrivă, trebuie să suflăm și în apă rece, pentru că se întoarce bumerangul etc., etc. Întrebarea mea este: nu cumva reformarea care este așteptată – mai rapidă, mai lentă – se face totuși cu acei oameni care sunt culpabili, care figurează ab initio în această declarație? Iată această dilemă sau acest paradox cum poate fi depășit astfel încât și să respectați legea, și să satisfaceți nerăbdarea societății, să lucrați contracronometru, pentru că nu aveți foarte mult timp, pentru că, între timp, iată, cum spune dl Munteanu, cineva se fortifică și își face postamente?

Valeriu Munteanu: „Nu cineva, dar Dodon, haideți să spunem lucrurilor pe nume... Dvs. nu puteți să spuneți acest lucru, pentru că sunteți un deputat responsabil și nu faceți zâzanie în comisie.”

Europa Liberă: Deci, cum se poate face asta? Dați-i voie să răspundă dl Litvinenco la această întrebare – cum împaci și varza, și capra, și lupul?

Sergiu Litvinenco: „Dl Munteanu, Dvs. ați pornit de la început cu o întrebare foarte bună, din punctul meu de vedere. Deci, două luni și jumătate în urmă dacă cineva ne spunea nouă că Republica Moldova va scăpa de Plahotniuc, eu personal i-aș fi spus că el îi nebun. Astăzi, noi avem o Republică Moldova fără Plahotniuc.”

Europa Liberă: Da.

Sergiu Litvinenco: „Evident că în timp de două luni, dacă facem calculul de la 8 (iunie), deși acolo puterea, de facto, a fost preluată practic pe data de 14, în două luni nu poți să faci din Republica Moldova Germania. Asta-i clar. Deci nu poți să construiești instituții ca în Germania, nu poți să ai o economie ca în Germania și tot așa mai departe, dar lucrurile care s-au făcut, din punctul meu de vedere, arată că Republica Moldova merge totuși într-o direcție corectă, pentru că în aceste două luni noi am deblocat asistența externă, ceea ce nu i-a reușit Partidului Democrat de doi ani de zile, noi am anulat sistemul electoral mixt, l-am anulat; au fost oprite schemele, nu toate, pentru că schemele au fost construite timp de zeci de ani, deci multe scheme au fost oprite deja. Acum urmează organele Procuraturii, cum a spus și dl ministru al Economiei, deci el a oprit schemele, a scuturat copacul și așteaptă ca să vină procurorii să strângă merele de jos. Deci, asta urmează să facem, sunt lucruri foarte reale care s-a reușit a fi realizate într-un termen foarte scurt. Evident că sunt multe de făcut, evident că reforma justiției este prioritară, următorul procuror general este un element care trebuie să fie un european competitiv...”

Valeriu Munteanu: „Absolut, cheie!”

Europa Liberă: Cum facem cu oamenii care au slujit regimul?

Sergiu Litvinenco: „Evident că este o problemă cu oamenii care au fost în anturajul nemijlocit al lui Plahotniuc, evident că este o problemă mare ca ei să fie acceptați în continuare în cadrul organelor statale, dar și acolo există persoane diferite. De exemplu, funcționarii publici de la minister, un consultant, un specialist, da, el a lucrat în timpul guvernării Partidului Democrat, dar lui nu-i poți imputa foarte multe lucruri, pentru că și-a făcut munca în mod onest sau, mă rog, în măsura în care a putut s-o facă și chiar dacă, da, el cumva poate fi asociat din punct de vedere filozofic cu regimul Plahotniuc, dar, după mine, trebuie să facem distincție între persoanele care au fost în anturajul lui Plahotniuc, au hărțuit oameni, au făcut acte ilegale și persoanele care au fost în a doua, a treia sau a patra linie și au asistat...”

Europa Liberă: Eu vreau să vă întreb pe Dvs. Imaginați-vă că sunteți Dvs. în situația lui Litvinenco. Dvs. aveți de decis cum faceți astfel încât și juridic să fie corect, și politic să fie sănătos, ca să mergeți mai departe?

Valeriu Munteanu: „Din punctul meu de vedere, ca să fie foarte clar: Declarația privind statul captiv a devenit o hârtie foarte subțire și s-a uitat de ea. Și eu sunt absolut sigur că dl Litvinenco și-ar fi dorit și poate dna Maia Sandu și-ar fi dorit ca acest document să prindă viață și să producă efecte în Republica Moldova. Or, în momentul în care timp de ani de zile ați spus - și pe bună dreptate și insist asupra acestui fapt - că a fost un sistem dictatorial, care ducea Republica Moldova în neunde ș.a.m.d. Și tot, tot, tot ce ați spus – bandiți, tâlhari –, mai ales dl Năstase folosea chestia asta, atunci nu puteai să vii cu pastile, trebuia să vii cu intervenții chirurgicale. Și acel document permitea de a fi siguri... S-a abandonat acest document și trebuie să înțelegeți, pentru că l-ați luat în coaliție pe jumătate din binomul Plahotniuc-Dodon, pe Dodon, iar Dodon a spus foarte clar: „Nu vor fi nici un fel de intervenții chirurgicale”. Exact cum spuneți Dvs.: „Scuzați-ne că n-au trecut decât două luni”, auzeam în 2009, eram tânăr atunci în Parlament – „încă două luni, încă trei luni, încă patru luni” și, respectiv, s-a pornit o mizerie. Da, aveți perfectă dreptate și eu salut anumite lucruri pe care le-ați făcut pentru deschiderea noastră către Uniunea Europeană, iar, în același timp, în plan paralel au loc lucruri care creează pavăză pentru altă dictatură. Ați deschis Republica Moldova către Uniunea Europeană și către să vină banii, dar, în același timp, procurorul-șef la CNA, șeful la SIS ajung la Dodon și peste ani de zile, pentru că nici în 2009 nimeni nu spunea că Plahotniuc a cumpărat de la Urechean procurorul, ei după asta, când s-au certat între dânșii, iată când, Doamne ferește, voi... Nu, nu, nu, dați-mi voie. Iată când, Doamne ferește, o să vă certați...”

Sergiu Litvinenco: „De ce îmi spuneți că procurorul îi al lui... Al cui e procurorul? Iată cu procurorul ați spus ceva.”

Valeriu Munteanu: „Nu vă supărați. Iată trebuie să vedem al cui e – ori procurorul este propus de Dodon, ori este propus de Andrei Năstase, insist asupra acestui fapt. Nu poate să apară din pod o persoană pentru o funcție importantă. Iată, Robu... Insist pe procurorul general interimar. Nu putea el să se autopropună, ori l-a propus CSP-ul, spuneți că CSP-ul nu, cineva a venit și l-a adus la Dvs., la Comisia juridică.”

Europa Liberă: Dl Munteanu, dl Munteanu...

Valeriu Munteanu: „Și, dle Litvinenco, Dvs. răspundeți-mi mie: cine l-a adus pe..., cine v-a adus lista Dvs.?”

Europa Liberă: Dl Munteanu, stați o clipă să-l întreb...

Valeriu Munteanu: „Întrebați-mă, întrebați-mă...”

Sergiu Litvinenco: „Deci, lista a venit prin secretariat. Haideți să-i răspund, că el asta vrea...”

Europa Liberă: Eu vreau să întreb: este mai important cine l-a propus sau este important ce o să facă acest Robu?

Sergiu Litvinenco: „Vă răspund foarte clar și chiar îmi pare rău că faceți o confuzie. Propunerea a fost o inițiativă legislativă, deci a fost acel anunț plasat sâmbătă pe site-ul Parlamentului, au fost opt sau nouă dosare, dacă nu greșesc...”

Valeriu Munteanu: „Anunț de concurs, pe care Dvs. ați zis că faceți concurs...”

Sergiu Litvinenco: „Nu, de unde concurs? Ați văzut acolo cuvântul concurs sau iarăși manipulați...?”

Valeriu Munteanu: „OK.”

Sergiu Litvinenco: „Deci nu a fost concurs, a fost identificarea candidaturii pentru funcția de procuror general interimar, așa cum s-a scris în legea pentru modificarea articolul 17 din Legea procuraturii, deci a fost acel anunț, au fost depuse opt dosare, aceste dosare s-au dus la fracțiunile parlamentare, urmare a analizei fracțiunilor parlamentare a fost redactat un proiect de hotărâre a Parlamentului, deci uitați-vă...”

Valeriu Munteanu: „Colegul Dvs., președintele fracțiunii v-a explicat de ce l-a ales? Grosu v-a spus de ce l-a ales?”

Sergiu Litvinenco: „Dle Munteanu, uitați-vă pe site-ul Parlamentului, știți cum să căutați, vedeți proiectul de hotărâre, puteți să găsiți și stenograma, deci...”

Valeriu Munteanu: „Președintele fracțiunii PAS a semnat acest document și a discutat chestia asta la fracțiune. De ce l-a ales anume pe acest procuror? V-a spus?”

Sergiu Litvinenco: „Deci, dle Munteanu, comisia mea a dat un raport precum că persoana respectivă...”

Valeriu Munteanu: „Vorbiți despre dimensiunea politică, nu vorbiți despre dimensiunea politică...”

Sergiu Litvinenco: „...a ales un procuror din cele opt dosare care au fost depuse la Parlament.”

Valeriu Munteanu: „Acum răspundeți-mi la întrebarea: dl președinte al fracțiunii PAS, Grosu Igor, a semnat inițiativa, până să semneze – eu știu cum funcționează bucătăria Parlamentului...”

Sergiu Litvinenco: „Dvs. știți cum funcționează, probabil, bucătăria Partidului Liberal...”

Europa Liberă: Încă o dată vă spun: pe oamenii care se uită nu-i interesează cum a ajuns procurorul în funcție.

Sergiu Litvinenco: „Contează și asta, dar contează, de acord, mai mult ceea ce face el.”

Europa Liberă: Dar și mai mult contează, el dacă o să vină cu mandat de arestare a unora care au furat, nu-i suficient?

Sergiu Litvinenco: „Pentru dl Munteanu nu-i suficient, el spune în continuare că procurorul este al lui Dodon, ceea ce nu este...”

Valeriu Munteanu: „Nu este suficient, pentru că d-lui spunea că dacă va putea mai departe acest procuror, dacă va putea mai departe acest procuror să fie cu adevărat independent sau nu. Or, din punctul meu de vedere, instrumentarea foarte defectuoasă a dosarelor Chirtoacă se vedea de la o poștă că omul primește indicații, că este o predilectă a regimului Plahotniuc ...”

Europa Liberă: Am înțeles. Backgroundul dlui procuror nu este cel pe care îl recomandă funcția asta.

Valeriu Munteanu: „Și, din păcate, dl Litvinenco nu a observat.”

Sergiu Litvinenco: „Eu sunt de acord că contează și cine este acest procuror și contează și cine...”

Europa Liberă: ...și cum ajunge...

Sergiu Litvinenco: „...și cum ajunge, și ce face, poate cel mai important. Acest procuror deja a venit cu niște dosare, cu un raport la care societatea așteaptă de foarte mult timp răspunsuri la ele. De exemplu, contrabanda cu anabolizante. Deci este inițiată anchetă penală, urmărire penală pe acest dosar despre care se vorbește de prin 2015, am impresia.”

Valeriu Munteanu: „Acolo există foarte multe dosare în acest sens.”

Sergiu Litvinenco: „Dar, ceea ce vreau să menționez aici foarte clar: acest procuror are un statut de procuror general ad interim, deci temporar și, respectiv, elementul-cheie în continuare va fi identificarea noului procuror general, cel care va avea două sarcini de bază dincolo de investigarea acestor scheme și, eventual, transmiterea dosarelor în instanțele judecătorești, rolul următorului procuror general va fi de a reforma această instituție. De a o reforma așa încât noi să ajungem în situația în care este o instituție într-adevăr independentă atât față de politică, cât și față de grupurile de interese. Iată atunci când va fi numit acest viitor procuror general, deci acolo deja se va cere ceea ce acum dl Munteanu ne impută nouă că ar fi instrumentat ceva, că nu ar fi instrumentat ceva.”

Valeriu Munteanu: „Nu, nu, nu... stop, stop... Eu cred că pentru procuror interimar puteați să găsiți unul un pic mai pieptănat, din punct de vedere politico-juridic vorbesc, un procuror care politic nu a dat bănuieli rezonabile societății că a instrumentat dosare politice.”

Sergiu Litvinenco: „V-am spus că a făcut două dosare de rezonanță pe care deja le-a...”

Valeriu Munteanu: „Dosarul Chirtoacă, nu vă supărați, dosarul Chirtoacă cu suspendare...”

Sergiu Litvinenco: „Eu nu cunosc detalii...”

Valeriu Munteanu: „Dvs. cunoașteți detalii, Dvs. sunteți un jurist bun și cunoașteți. Nu vreți acum să le spuneți, dar le cunoașteți.”

Europa Liberă: Dle Munteanu, nu mi-ați răspuns la întrebare.

Valeriu Munteanu: „Întrebați-mă.”

Europa Liberă: În locul lui Litvinenco, ce ați fi făcut când în societate fiecare al doilea îi cumătru, când au umblat cu autobuzul ș.a.m.d.? Cum faceți ca să respectați – și politic, și juridic – cu oamenii vechi să faceți o societate nouă?

Valeriu Munteanu: „Explic. Datoria dlui Litvinenco și, în mod special, datoria dnei Maia Sandu este să spună „nu!” atunci când insistă Andrei Năstase și, respectiv, Igor Dodon. Și o să explic de ce. La Ministerul de Interne existau cinci secretari de stat pe timpul lui Plahotniuc, inclusiv dl Purice. Din toți cinci doar unul a purtat geacă PD și umbla prin campanie zâmbind și pupându-se cu Plahotniuc prin fața autobuzului. Din toți cinci, dl Năstase l-a ales anume pe acesta care a umblat cu geacă, a mers la Guvern, l-a propus în calitate de secretar de stat – mă refer la dl Purice –, iar dna Sandu, în calitate de prim-ministru, trebuia să spună „nu!”. Pentru noi există bănuieli rezonabile că această păstrare s-a făcut într-o cheie incorectă. Cei de la PAS, în mod special dl Litvinenco, în calitate de președinte al Comisiei juridice, abia acum a spus că a zis: „Nu, de astăzi înainte comisia mea nu mai organizează...”. I-a trebuit o baie bună, bună public, ca să înțeleagă acest lucru.”

Europa Liberă: A reparat greșeala...

Valeriu Munteanu: „Corect. Eu știam demult, primele greșeli pe care le faci la guvernare, le faci în prima lună. De aceea, eu știam foarte exact că trebuie să fiu foarte atent ce fac, că după asta, gata, înțelegi. Acum, dl Litvinenco a înțeles deja anumite lucruri. Să vedem cum o să se comporte în continuare politico-juridic.”

Europa Liberă: Nu puteți să faceți abstracție de faptul că Țîcu n-a votat-o pe Zinaida Greceanîi, că Reniță continuă să aibă o opinie separată. Adică, totuși nu sunt trimiși...

Valeriu Munteanu: „Nu, nu, vă supărați, dar ceea ce spune dl Țîcu confirmă ceea ce spun eu. Nu eu am spus, la Dvs. aici, dl Țîcu pe subiect și predicat a zis: „Partajare pe toate chestiile, liderii nu se consultă cu noi, auzim din presă”, deci lucrurile pe care le spun eu, le-a spus un membru al coaliției. Unul a spus, vreo cinci tac și ceilalți pur și simplu îs de...”

Sergiu Litvinenco: „Dle Munteanu, este o aberație. Partajare nu există!”

Valeriu Munteanu: „Ce a spus dl Țîcu? Deci, dl Țîcu vorbește aberații?”

Sergiu Litvinenco: „Încă o dată vă spun: Deci, partajare nu există! Eu am fost membru...”

Valeriu Munteanu: „Nu, stați un pic... Nu eu am spus, dl Țîcu spune.”

Sergiu Litvinenco: „Dvs. ați spus că este partajare, ați scris de mai multe ori că este partajare.”

Valeriu Munteanu: „Dar la Primăria Chișinău, spre exemplu?”

Sergiu Litvinenco: „Nu există partajare de funcții la nivelul acestor instituții independente, sunt concursuri, ele sigur că nu sunt perfecte și v-am explicat care sunt motivele, dar partajare în sensul în care ați făcut Dvs.: ați împărțit procurorul general – mie; Curtea Supremă – ție, deci nu există...”

Valeriu Munteanu: „A fost un lucru foarte, foarte periculos, rezultatul e același.”

Sergiu Litvinenco: „La noi există probleme, există probleme cu privire la obiectivitatea acestor concursuri, dar, de exemplu, eu...”

Valeriu Munteanu: „Dar rezultatul e același, dl Litvinenco; rezultatul e același, dl Litvinenco!”

Sergiu Litvinenco: „Nu mai este același! Nu este partajare de funcții așa cum ați făcut-o voi...”

Valeriu Munteanu: „Este partajare, pentru că voi știați foarte exact!”

Sergiu Litvinenco: „...care ați creat sistemul oligarhic. Trebuie să recunoaștem, sistemul Plahotniuc a fost, în primul și în primul rând, creat atunci, în 2010, când voi ați semnat acel acord...”

Valeriu Munteanu: „Procurorul în 2009 a fost ales.”

Europa Liberă: Deci v-ați luat doza de greșeli, ați călcat pe o greblă. Mai departe – de asta vă întrebam de concursul de la Guvern pentru funcțiile de membri ai CC –, mai departe, unde o să demonstrați sau o să încercați să fiți maximum prudenți la celelalte instituții? Se vorbește deja despre Consiliul Concurenței, de exemplu, CCA. Unde credeți că o să reparați?

Sergiu Litvinenco: „Da, de exemplu, CCA. Chiar ieri am înregistrat un proiect de lege cu privire la modificarea legii Codului serviciilor media și un proiect de lege pentru modificarea Legii concurenței, unde am propus foarte concret condițiile pentru organizarea unor concursuri. Deci, haideți să pornim de la acel fapt că nu poți să inventezi o altă modalitate mai corectă de a identifica titulari pentru anumite funcții sau demnități publice decât concursuri, dar asta-i ca și treaba cu democrația: democrația este foarte proastă, dar nu există ceva mai bun.”

Europa Liberă: Dl Munteanu, ceea ce s-a făcut totuși în două luni și faptul că nu s-a întâmplat, Doamne ferește, așa cum s-a întâmplat în Kîrgîzstan, faptul că în Moldova a fost un transfer de putere pașnic, fără Maidan, ceea ce s-a făcut în două luni e tocmai grație faptului că s-au așezat împreună ACUM-iștii cu socialiștii?

Valeriu Munteanu: „Explic: compromisul rezonabil care s-a făcut între Blocul ACUM și socialiști pentru debarcarea lui Plahotniuc este un lucru salutar și, respectiv, trebuia pus punct după acest lucru și setate foarte clar principiile după care, apropo, ei spuneau că este o chestie provizorie și după asta o să meargă la alegeri și eu, într-un fel, am crezut în acest lucru. Din păcate, înțeleg că este o chestie pentru patru ani, este o chestiune care vine să lovească…”

Europa Liberă: E pe patru ani?

Sergiu Litvinenco: „E temporară.”

Valeriu Munteanu: „Cred că este o chestie pe patru ani… Bun, temporar pe patru ani poate să fie, voi nu ați dat un alt calendar în momentul…”

Sergiu Litvinenco: „Teoretic poate să fie pe patru ani, poate să fie și pe 100 de ani, da, dar haideți să fim realiști și serioși. Temporar, 100 de ani.”

Valeriu Munteanu: „OK, pe 100 de ani nu, trebuie să vină alegătorul să vă confirme la fiecare patru ani. Din păcate, ceea ce se întâmplă după data de, hai să spunem, 20 iunie, după ce Plahotniuc a fugit din Republica Moldova seamănă izbitor de mult cu ceea ce s-a întâmplat, deci insist asupra faptului, cel mai bun lucru pe care ați putut să-l faceți – să-l alungați pe Plahotniuc de la guvernare.”

Sergiu Litvinenco: „Ați fost foarte supărat în momentul în care era gata Plahotniuc să plece din țară, foarte supărat. Ia vedeți postările din ultimele zile înainte de decizia finală.”

Valeriu Munteanu: „Am fost… Nu este adevărat… Vedeți și Dvs., eu am fost foarte… Spuneți sincer acum...”

Sergiu Litvinenco: „Eu chiar am fost, dacă vreți să vă spun sincer, am fost, mai n-am căzut jos când am văzut că Dvs. așa de tare, indirect, desigur, dar îl apărați pe Plahotniuc și începeați să spuneți: pericolul cel mai mare e altul, dar nu dl Plahotniuc. Ian revedeți postările, eu sper că nu le-ați șters. OK, deci găsesc postările când dl…”

Valeriu Munteanu: „Nu, asta… Eu pot să accept… Nu este adevărat… Apropo, dl Litvinenco, eu nu șterg absolut nimic, iată asta trebuie…”

Europa Liberă: Nu-nu, stați că aici, asta este o chestie principială, multă lume ca și cum spune că Dodon e foarte periculos și atunci multă lume crede că regretați plecarea lui Plahotniuc. Vă rog să explicați.

Valeriu Munteanu: „Este o mare problemă, este o chestie foarte… Eu explic, cel mai rău lucru care i s-a întâmplat Republicii Moldova în ultimii 25 de ani a fost Vladimir Plahotniuc și sistemul dictatorial pe care l-a făcut. Nu voi renunța niciodată la acest…”

Europa Liberă: Adică, faptul că l-au coșit de la sine înțeles îi bine?

Valeriu Munteanu: „Este de la sine înțeles, dar, dle Litvinenco, privind în istorie în anii ‘30, în anii ‘40, orice lucru rău poate să aibă un grad superlativ.”

Sergiu Litvinenco: „De acord.”

Valeriu Munteanu: „Respectiv, Plahotniuc poate fi reeditat și poate fi inventat în Republica Moldova într-o altă formă, respectiv nu încercați acum să îmi puneți mie faptul că eu văd că voi îl îngrășați politic pe Dodon, iar Dodon rânjește și, respectiv, vrea statut special pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Rânjește, asta în franceză ați spus?

Valeriu Munteanu: „Politic, politic rânjește, evident din asta… Și așteaptă să cădeți jos și să preia toată puterea, nu înseamnă că eu îl deplâng pe Plahotniuc, haideți să nu facem acest lucru, pentru că nu ține chestia asta...”

Sergiu Litvinenco: „OK, am luat act. Am luat act și încerc să-mi schimb opinia față de ceea ce ați scris atunci, în sens că regretați ceea ce ați scris atunci, în zilele alea?”

Valeriu Munteanu: „Dl Litvinenco, încă o dată…”

Europa Liberă: Nu, impresia care s-a creat.

Valeriu Munteanu: „Încă o dată, asta-i impresia dlui Litvinenco.”

Sergiu Litvinenco: „Dvs. ați scris, dle Munteanu, nu este impresia mea. Deci, Dvs. erați foarte și foarte…”

Europa Liberă: Nu, eu insist, pentru că multă lume lasă impresia asta.

Valeriu Munteanu: „Luați și citiți exact ce am scris eu.”

Europa Liberă: Dl Munteanu, multă lume lasă impresia asta că atunci când zice despre Dodon sau despre greșelile d-lor ca și cum regretă plecarea lui Plahotniuc, ori trebuie să fie foarte clar cine scrie în felul acesta să pună asteriscul. Plahotniuc e bine mersi plecat, asta-i foarte bine.

Valeriu Munteanu: „Corect, inclusiv pentru presa liberă din Republica Moldova, care cu adevărat vrea însănătoșirea sistemului. Acum voi să le spuneți, și am văzut foarte mulți jurnaliști, foarte mulți lideri de opinie care v-au susținut frenetic, care au susținut procesul frenetic, iar acum sunt nemulțumiți de ce se întâmplă în Republica Moldova și voi o să-i puneți pe toți în aceeași oală. Nu cădeți în acest lucru, dle Litvinenco, pentru că lucrurile se precipită și se duc foarte repede. Eu am trecut prin apa asta prin care treceți Dvs. acum. Dvs. răspundeți exact pentru Dvs. și poate pentru anumiți colegi din fracțiune, deși n-ați vrut să-mi spuneți cum președintele fracțiunii Dvs. l-a înaintat pe dl Robu și n-ați vrut să-mi spuneți de ce dna Sandu l-a votat pe…”

Europa Liberă: O să aflăm, o să aflăm.

Valeriu Munteanu: „Nu vă supărați. Nu ați vrut să-mi spuneți de ce dna Sandu l-a votat pe Purice la Guvern, iar mai departe, vă rog frumos, să fiți foarte rezervat, pentru că la un moment dat să nu-ți dea Dumnezeu mai mult decât poți duce. Nu veți putea răspunde ce are în cap Andrei Năstase și ce se întâmplă când se întâlnește Andrei Năstase cu Dodon și ce pun ei la cale pe la spatele vostru. Asta este o chestie prietenească. Notați-o! Acum v-o spun, în august 2019, și noi cu Dvs. o să ne mai întâlnim și o să vedeți aceste lucruri. Pentru că sunteți prea idealist, iar eu am un puternic sentiment de déjà vu, iar ca să citez unul din părinții spirituali ai ACUM, și ACUM este consacrat pe internet, Victor Țopa spunea că AIE-urile s-au compromis în ani. Este adevărat, AIE-urile au făcut greșeli foarte mari, iar ACUM se compromite în săptămâni pe chestiuni pe care noi le-am făcut greșit înainte. Nu trebuie să mai repetați acest lucru!”

Europa Liberă: Timp de un minut dați-i voie dlui Litvinenco să răspundă la următoarea întrebare de final. Ce posibilități aveți Dvs. reale ca să puneți piciorul în prag în următoarele situații similare, simetrice, când dl Dodon va veni eventual cu îngrășatul sau cu teză de acasă?

Sergiu Litvinenco: „Trebuie să punem… Da, posibilități foarte și foarte reale și este o declarație pe care noi am spus-o și anterior, instituția Procuraturii va fi reformată, așa încât în fruntea Procuraturii să fie un procuror general independent. Independent atât de noi, independent atât de partenerii noștri, independent de opoziții, independent de grupurile de interese. Deci, noi nu vom permite în niciun caz partajarea politică și venirea în funcția de procuror general a unei persoane care poate este împotriva lui Plahotniuc, dar face ceea ce făceau procurorii lui Plahotniuc. Deci, este linia roșie...”

Europa Liberă: Deci, procurorul…

Valeriu Munteanu: „Dar cum o să faceți asta?”

Sergiu Litvinenco: „Este linia roșie în ceea ce privește activitatea în continuare a PAS-ului.”

Europa Liberă: Timp de un minut mai avem cum să aflăm. Deci, procurorul, altceva?

Sergiu Litvinenco: „Bine, justiția în general, evident, justiția în general este elementul pe care noi l-am asumat și în campanie și pe care noi vom insista plenar și este linia roșie, deci, reformarea justiției, pentru că de aici se pornește tot, ca să ai bunăstare, ca să dai salarii, pensii trebuie să reformezi justiția, că numai așa vor veni investitori, vor fi create locuri de muncă ș.a.m.d.”

XS
SM
MD
LG