Linkuri accesibilitate

Aeroportul din Hong Kong s-a redeschis


Protestul pro-democrație, care a blocat luni, 12 august 2019, aeroportul din Hong Kong

Traficul aerian a fost reluat astăzi pe aeroportul din Hong Kong, după ce luni, fusese paralizat de mii de manifestanţi pro-democraţie, care au ocupat terminalul de sosiri. Circa 5.000 de manifestanţi, potrivit poliţiei, au avut luni a patra zi de protest paşnic pentru a-i sensibiliza pe pasageri faţă de cauza lor. Unii agitau pancarte cu mesajul „Hong Kong nu este sigur” sau „Ruşine poliţiei!” Autoritățile din China au spus că protestele, care durează într-o formă sau alta de peste două luni, încep să semene cu „terorismul”.

Manifestanţii şi-au anunţat intenţia de a reveni pe aeroport astăzi pentru a-şi relua protestul.

Protestele au avut mai întâi ca țintă un proiect de lege care ar fi facilitat extrădările de suspecți spre China comunistă. Inițiativa a fost între timp suspendată, dar protestele au continuat lărgindu-și paleta de revendicări, sub numitorul comun al „salvgardării democrației” în fosta colonie britanică, trecută în 1997 sub jurisdicție chineză.

XS
SM
MD
LG