Linkuri accesibilitate

Justiția, durerea de cap a guvernărilor și povara cetățenilor: dezbateri la IDIS „Viitorul”


După ce noul ministru al justiţiei şi-a prezentat măsurile urgente pe care are de gând să le aplice în următorul an, iar preşedintele Igor Dodon a anunțat că Partidul Socialiştilor a elaborat propriul concept de reformă a domeniului, astăzi reprezentanți ai sectorului neguvernamental au dezbătut, la Institutul „Viitorul”, problemele sistemului judiciar şi acțiuni de asanare. Ei au convenit să prezinte în scurt timp guvernării Blocului ACUM-PSRM soluţii care să producă schimbări resimțite şi de cât mai mulți cetăţeni.

Cum elimini din sistemul de drept persoanele lipsite de integritate sau implicate în acte de corupție, dar fără să recurgi la mișcări revoluționare sau intervenții prea brutale în treburile justiției, cea care în virtutea statutului de a treia putere în stat ar urma să se autoadministreze?

Este una din provocările ce stau în fața guvernării numite de conjunctură, aflate la putere de două luni. A fost mereu piatra de încercare pentru partidele ce s-au perindat la guvernare, dar care, după părerea experților prezenți la dezbaterea de la Institutul „Viitorul”, au eşuat anume la acest capitol.

Există voinţă politică şi viziune pe termen lung de această dată? s-a întrebat avocatul Ion Dron. De ce Ministerul Justiţiei anunță unele intervenții în domeniu, iar PSRM spune că are un alt concept? Şeful statului Igor Dodon a declarat că ar exista voinţă pentru promovarea unor reforme de-adevăratelea. Totuşi această disonanță de voci creează o apatie şi mai mare în rândul cetățenilor, este de părere Ion Dron.

„Să nu credeţi că astăzi sistemul este gata să-şi schimbe atitudinea, nu. La fiecare schimbare de putere el îşi ia o pauză, se pituleşte, aşteaptă cum se mişcă curenţii politici pe acolo pe sus şi zice: «Bă, aştia îs slabi. Aştia nu ne dărâmă. Mergem aşa cum a fost până acum». Între timp, reprezentanții sistemului, şi sunt băieţi abili acolo, încearcă şi bat ba la o uşă, ba la alta. Şi vedeţi ceea ce se întâmplă, cum unii încearcă să numească concursul la Procuratură”.

Pentru a curăța sistemul de persoane compromise şi a promova profesionişti, deocamdată, nu există altă soluţie decât evaluarea fie periodică, fie extraordinară a magistraților şi a procurorilor şi excluderea celor considerați neonești, prezentând toate dovezile, a spus experta Mariana Kalughin. O părere împărtășită şi de avocatul Veaceslav Gribincea, preşedintele Centrului de resurse juridice din Moldova. Acesta a precizat că evaluarea ar urma să înceapă cu şefi de intanţe.

„Noi putem desena o sumedenie de scenarii, noi putem da afară toţi judecătorii şi angaja alţii noi. Şi fiecare guvern care o sa vină după asta o să facă exact același lucru, fiindcă se creează un precedent extrem de periculos. În justiție trebuie de intervenit cu mânușile, dar preferabil de chirurg. ANI este acel chirurg care trebuie să intervină când e vorba de corupție şi scuze de genul că «legea nouă nu ne permite», haideţi să fim sinceri, - cei care vor fac, cei care nu - caută scuze. Chiar legea actuală nu vă permitea să verificați de unde un judecător al Curţii Supreme de Justiţie a obținut casa de la părinţi? Ce chiar nu se putea verifica de unde părinții lui care erau profesori au luat bani pentru casă? Jumătate din judecători şi procurori aşa au făcut: au obținut donații, dar de unde au donații, că părinţii lor nu au banii aceştia să-i doneze”.

Viorel Sochircă, şef de direcţie la Autoritatea Naţională de Integritate, prezent la discuţie, a respins criticile că instituţia ar trece cu vederea cazurile de dobândire de averi inexplicabile de cître judecători şi procurori. El a declarat că ANI în continuare duce lipsă de inspectori de integritate, fapt ce determină un randament redus. Viorel Sochircă a mai spus că atunci când îşi declară averile, magistrații trișează operând cu valoarea bunurilor indicate în contractele de vânzare-cumpărare, astfel mașini ce costă zeci de mii de euro sunt trecute cu valoare de 500 de euro. În acest sens, Viorel Sochircă a spus că Autoritatea Naţională de Integritate a sesizat Ministerul Justiţiei pentru a face operant cadrul legal în asemenea situații strigătoare la cer.

În alte cazuri, a menționat experta anticorupție Mariana Kalugin, ANI sesizează Fiscul să verifice rudele celor bunuții că ar fi acumulat averi pe căi ilegale, aceste demersuri fiind respinse foarte frecvent în lipsa unei cooperări dintre autorități. După părerea Marianei Kalughin, primele măsuri ale noii puteri ar arăta că acționează mai degrabă ad hoc decât vizionar, emblematic fiind, a mai spus experta, cum au fost organizate concursurile pentru desemnarea judecătorilor la Curtea Constituțională.

Sectorul justiției nu este doar „durerea de cap a tuturor guvernărilor”, a afirmat Galina Bostan, președinta Centrului de analiză şi prevenire a corupției, ci s-a transformat într-o povară tot mai costisitoare pentru toți cetăţenii. La propriu și la figurat.

Previous Next

XS
SM
MD
LG