Linkuri accesibilitate

SUA au emis o avertizare către toate porturile din Marea Mediterana în legătură cu petrolierul iranian


Statele Unite au emis o avertizare către Grecia și toate porturile de la Marea Mediterana pentru a nu acorda sprijin petrolierului iranian despre care Washingtonul bănuiește că ar transporta petrol către Siria și care ar avea legături cu o organizație sancționată internațional, relatează agenția Reuters, citind o oficialitate de la Departamentul de Stat. Potrivit Washingtonului, orice ajutor acordat acestui vas ar însemna sprijin pentru Garda Revoluționară Iraniană, supusă sancțiunilor americane, fiind considerată o organizație teroristă. Este vorba despre petrolierul Adrian Darya 1, care se numea anterior Grace 1 și care a părăsit strâmtoarea Gibraltar, ieri, după ce a fost reținut 45 de zile, din cauza suspiciunilor britanice că ar viola sancțiunile Uniunii Europene și ar transporta petrol către Siria. Pe 18 august, autoritățile din Gibraltar au permis vasului să plece, în ciuda solicitărilor americane. Ieri, secretarul de stat american Mike Pompeo a spus că decizia de a permite vasului să părăsească Gibraltarul a fost „nefericită” și că încărcătura sa de 130 de milioane de dolari va oferi Gărzii Revoluționare Iraniene „mai multă bogăție, mai multe resurse pentru a continua campania lor teroristă”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG