Linkuri accesibilitate

La o conferință de presă la Biarritz, președintele Trump pledează pentru reintegrarea Rusiei în G7


Președinții Emmanuel Macron și Donald Trump la conferința de presă de la Biarritz, 26 august 2019
Președinții Emmanuel Macron și Donald Trump la conferința de presă de la Biarritz, 26 august 2019

La încheierea summitului G7, președintele american Donald Trump a declarat că l-ar invita pe președintele rus Vladimir Putin la reuniunea de anul viitor, pe care o va găzdui în Statele Unite, dar nu crede că acesta ar accepta să vina ca invitat special la summitulu unui grup din care Rusia făcea parte în trecut. La o conferința de presă, Trump a reafirmat că el ar fi în favoarea revenirii Rusiei în G7. Restul participanților, în primul rând țările europene și Uniunea Europeană se opun. Argumentul este că Rusia a fost exclusă din G8 pentru anexarea abuzivă a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014 și sprijinul acordat separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei, iar de atunci nu a făcut nimic pentru a remedia situația. Președintele Trump susține însă, teză reluată la conferința de presă de la Biarritz, că Rusia a fost exclusă ca urma a frustrării predecesorului său Barack Obama, care nu ar fi putut preveni sau împiedica anexarea „unor regiuni din Ucraina”. Trump nu s-a referit direct nici la Crimeea, nici la conflictul din estul Ucrainei, dar a precizat că nu va insista pentru reintegrarea Rusiei în G7.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG