Linkuri accesibilitate

Uraganul Dorian a scăzut în intensitate, dar continuă să reprezinte o ameninţare majoră


Uraganul Dorian, imagine din satelit
Uraganul Dorian, imagine din satelit

Uraganul Dorian, care a lovit insulele Bahamas, a scăzut uşor în intensitate şi a fost inclus în categoria 4, potrivit celui mai recent buletin publicat luni de Centrul Naţional pentru Uragane din Statele Unite (National Hurricane Center - NHC), dar continuă să reprezinte o ameninţare majoră. Uraganul Dorian se va deplasa „periculos de aproape” de coasta estică a statului american Florida începând din noaptea de luni şi până miercuri seară, au precizat specialiştii de la NHC. Uraganul Dorian se află în prezent la o distanţă de aproximativ 180 de kilometri est în raport cu West Palm Beach, Florida.

Amenințarea reprezentată de uraganul Dorian pentru statul Florida a fost motivul pentru care președintele american Donald Trump și-a anulat vizita în Polonia, de la sfârșitul săptămânii trecute. Înainte, anulase și vizita din Danemarca, din cauza disputelor provocate de propunerea sa ca Statele Unite să cumpere eventual insula Groenlanda, teritoriul autonom, dar administrat de Danemarca și cu o importanță strategică mare în zona Arctică.

XS
SM
MD
LG