Linkuri accesibilitate

Chișinăul anunță anularea mecanismului de notificare prealabilă pentru vizitele private ale oficialilor moldoveni în Transnistria


Drapelurile transnistrean și rus la Tiraspol

Chișinăul a anunțat că, începând cu 16 septembrie, se anulează mecanismul de notificare scrisă prealabilă pentru vizitele private ale persoanelor cu funcții de demnitate publică din Republica Moldova, efectuate în localitățile din regiunea transnistreană. Biroul politici de reintegrare de la Chișinău a difuzat un comunicat de presă în care se spune că înțelegerea a fost confirmată de reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitali Ignatiev, după discuțiile purtate cu vicepremierul moldovean pentru reintegrare Vasili Șova, joi, la oficiul de la Tiraspol al Misiunii OSCE în Republica Moldova. Comunicatul precizează că înțelegerea este valabilă numai pentru vizite particulare, iar în cazul deplasărilor de serviciu ale oficialităților moldovene în regiunea transnistreană procedura de notificare se menține.

Pe de altă parte, negociatorul administrației separatiste, Vitali Ignatiev, a declarat pentru presa locală că Chișinăul s-a grăbit să facă acest anunț. Potrivit lui, este vorba despre un „proiect-pilot”, propus de Tiraspol, care presupune și un angajament din partea autorităților moldovene și anume să asigure libera circulație, fără niciun fel de restricții, în cazul oficialităților transnistrene, inclusiv a celor împotriva cărora s-au intentat dosare penale. Ignatiev a mai spus că Chișinăul va trebui să recunoască „existența unei asemenea categorii ca oficiali ai Transnistriei”.

De-a lungul anilor, autoritățile moldovene au intentat mai multe dosare penale împotriva unor reprezentanți ai structurilor din stânga Nistrului. Tiraspolul spune că dosarele ar fi motivate politic, iar guvernul de la Chișinău – că nu poate interveni în activitatea justiției.

XS
SM
MD
LG