Linkuri accesibilitate

Președintele Donald Trump reacționează la decizia Camerei Reprezentanților de a declanșa o investigație care să-l inculpe


Donald Trump la Adunarea Generală a ONU

În Statele Unite, majoritatea democrată din Camera Reprezentanților a decis să inițieze o anchetă oficială în vederea punerii sub acuzare a președintelui Donald Trump pentru abuz de putere și care ar putea să se încheie cu demiterea sa, a anunțat șefa Camerei, Nancy Pelosi. Ea l-a acuzat pe Trump de încălcarea Constituției în legătură cu discuția telefonică pe care liderul american a avut-o în iunie cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, căruia i-ar fi cerut să iniţieze o investigaţie împotriva fostului vicepreședinte democrat Joseph Biden, potențialul său rival în scrutinul prezidențial de anul viitor, și fiului acestuia Hunter.

Zilele trecute, Trump a negat că ar fi insistat ca ucrainenii să investigheze activitatea lui Biden, dar a confirmat că l-a menționat pe el și fiul său Hunter în discuția cu Zelenski, în contextul luptei cu corupția. Hunter Biden a fost în 2014 în consiliul de administrație al firmei ucrainene de gaz, Burisma. Trump a confirmat că blocase un important sprijin militar pentru Ucraina încă înaintea discuției cu Zelenski, dar a respins alegația că ar fi condiționat acest sprijin de investigarea activității lui Biden.

Într-o primă reacție la decizia democraților din Camera reprezentanților, Trump, care se află la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, a scris pe Twitter că este „o zi atât de importantă la Națiunile Unite”, iar democraţii au ţinut „să o strice” cu şi mai multe „mizerii ale vânătorii de vrăjitoare”.

XS
SM
MD
LG