Linkuri accesibilitate

Peste 20 de mii de oameni au demonstrat la Moscova, cerând eliberarea protestatarilor arestați


La demonstrația de duminică de la Moscova

Peste 20 de mii de oameni au demonstrat duminică la Moscova, cerând eliberarea protestatarilor arestați la seria de mitinguri recente din capitala rusă și încetarea proceselor penale împotriva lor. A fost prima acțiune de masă a opoziției după alegerile locale din capitala rusă de pe 8 septembrie, la care nu au fost admiși candidații opoziției, ducând la proteste neautorizate și violențe din partea poliției. La manifestația permisă de autorități de duminică, oamenii au ieșit în stradă în ciuda ploii și valorilor termice scăzute. Ei au mai cerut oprirea „represaliilor politice” de către regimul președintelui Vladimir Putin și a campaniei împotriva rețelei de sprijinitori ai opozantului și activistului anticorupție Aleksei Navalnîi, ale cărei sedii sunt perchiziționare, iar membri sunt arestați în întreaga țară.

XS
SM
MD
LG