Linkuri accesibilitate

În Hong Kong continuă protestele, deși autoritățile au luat măsuri mai drastice de control al manifestațiilor


Protestatari mascați și cu umbrele în pofida interdicției oficiale de a purta mască, 6 octombrie 2019

Zeci de mii de oameni au demonstrat din nou duminică prin centrul Hong Kong-ului purtând măști, sfidând astfel o lege veche din perioada colonială, care a fost reactivată și actualizată vineri de autoritățile locale.

Poliția a utilizat gaze lacrimogene, relateză BBC. Protestele, care au început în martie, au recâștigat în intensitate la sfârșitul săptămânii, după ce șefa executivului, Carrie Lam, a anunțat sâmbătă că „violenţa extremă” a justificat adoptarea Ordonanţei de urgenţă care prevede interzicerea purtării măştilor la protestele „ilegale” şi „neautorizate”.

Pentru moment, Hong Kong-ul traversează cea mai gravă criză din 1997, când colonia britanică a fost cedată Chinei, dar și-a păstrat o largă autonomie și un alt sistem politic, mai democratic. Protestele, izbucnite în martie, s-au transformat cu timpul în acţiuni cvasi-cotidiene pentru a denunţa limitarea libertăţilor şi amestecul masiv al Beijingului precum și stagnarea reformelor democratice, lansate în 2014.

XS
SM
MD
LG